Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Bilanţul furtunii din Bucureşti: un mort, 14 copaci căzuţi şi subsoluri inundate

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Furtuna de miercuri seară din Capitală a lăsat în urmă o persoană decedată şi mai mulţi copaci prăbuşiţi peste maşini, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Echipajele ISU au intervenit în urma furtunii de miercuri atât în Bucureşti, cât şi în judeţul Ilfov, pentru scoaterea apei din opt curţi şi subsoluri şi pentru îndepărtarea a 14 copaci căzuţi pe carosabil, maşini şi cabluri de electricitate.

Un bărbat a murit, fiind lovit puternic la cap de un copac prăbuşit din cauza vântului puternic.

 

Stâlp înclinat, după furtuna de miercuri din Bucureşti (Foto: RFI/Şerban Georgescu)

Stâlp înclinat, după furtuna de miercuri din Bucureşti (Foto: RFI/Şerban Georgescu)

Pompierii au intervenit în Ilfov pentru extragerea apei din opt curţi şi subsoluri, îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil şi pentru un acoperiş smuls de vânt.

În total, au fost 24 de solicitări de intervenţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.