Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Explozie la mina Uricani. Un miner a murit, iar alţi trei sunt aduşi la spitale din capitală

mina_carbune.jpg

Image source: 
pixabay.com

O explozie puternică a avut loc, luni dimineaţă, în subteranul Minei Uricani.Patru mineri au fost surprinşi de deflagraţie. Trei dintre ei au fost recuperaţi şi au fost transportaţi la spital, iar cel de-al patrulea miner este căutat de către salvatori.

ACTUALIZARE 4: Al patrulea miner a fost găsit mort.

ACTUALIZARE 3: Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani au deschis, luni, un dosar având ca obiect accidentul produs într-o galerie din Mina Uricani, în care au fost implicați patru mineri, informează Parchetul General.

ACTUALIZARE 2: Cei trei mineri despre care iniţial s-a spus că au răni care nu le pun viața în pericol sunt, de fapt, în stare gravă. Ei vor fi transportați la spitale din București, a anunțat la Digi24 secretarul de stat Raed Arafat. 

ACTUALIZARE 1:  Potrivit medicilor, cei doi mineri care au ajuns deja la spital au arsuri pe faţă, pe mâini şi pe picioare, scrie agenția news.ro.  Cel de-al patrulea mineri surprins de deflagraţie este căutat de către salvatori, neexistând informaţii dacă acesta este sau nu în viaţa, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Potrivit primarului localităţii Uricani, Dănuţ Buhăescu, explozia a avut loc în primul schimb, după ora 6.00, într-o galerie de legătură unde se aflau patru mineri, informează news.ro

Trei dintre ei au fost scoşi din subteran şi transportaţi la spitalul din Uricani, iar al patrulea nu a fost găsit, fiind căutat la această oră.

Cei trei mineri nu au leziuni grave, a mai spus primarul.

La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe, dar şi elicopterul SMURD de la Craiova.

Mina Uricani este în proces de închidere, aprobat încă din 2009, iar până la finalul anului este prevăzut să îşi încheie activitatea de exploatare. Din cei 2.200 de mineri care lucrau acolo, acum au mai rămas aproximativ 300.

La fața locului au fost trimise echipe de salvatori, care au reușit să-i scoată la suprafață pe cei trei mineri, dar despre soarta celui de-al patrulea nu se știe încă nimic. Explozia s-a produs în cursul dimineții, în schimbul 1,  după ora 6:00, la aproximativ 50 de metri adâncime. Cauza nu este cunoscută deocamdată.

Exploatarea minieră de la Uricani este în curs de închidere. Explozia de la mina Uricani intervine la aproape trei săptămâni de la accidentul din mina Lupeni, tot din județul Hunedoara, soldat cu trei morți. Operațiunile pentru salvarea victimelor sunt în plină desfășurare.