Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Lider sindical, despre ”Revoluția fiscală” PSD-ALDE: E prima dată după ’90 când angajatorii și angajații au același punct de vedere

liviu.jpg

Sursa imaginii: 
RFI

Blocul Național Sindical (BNS) și organizațiile membre anunță continuarea protestelor în toată țara, ca urmare a faptului că Executivul a decis să susțină transferul contribuțiilor sociale de la angajatori în sarcina salariaților. Într-un interviu acordat RFI, liderul BNS Dumitru Costin declară că angajații statului, cei din privat și patronii deopotrivă vor fi afectați de modificările fiscale ale Guvernului, el remarcând că e pentru prima dată în ultimii 27 de ani când angajatorii și angajații au același punct de vedere.

Vor fi proteste în perioada următoare, după ce premierul Mihai Tudose a confirmat, marți, că Guvernul nu renunță la modificările fiscale criticate atât de mediul de afaceri cât și de sindicate. ”Contribuțiile sociale vor trece de la 1 ianuarie de la angajator la angajat”, a declarat Tudose.  Miercuri va avea loc ședința Executivului în care ar urma să fie adoptata ordonanța de modificare a Codului Fiscal. În acest context , Blocul Național Sindical și organizațiile membre au anunțat continuarea protestelor în mai multe orașe din țară.

Într-un interviu acordat RFI, liderul BNS Dumitru Costin confirmă protestele, amenință cu sesizarea Curții Constituționale, remarcând totodată că e pentru prima dată în ultimii 27 de ani când angajatorii și angajații au același punct de vedere.

Ascultă:



Pe de altă parte, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a reafirmat marți seară că salariile nu vor scădea după adoptarea măsurilor fiscale. ”Ele vor crește”, susține liderul ALDE:

Ascultă:



Protestele anunțate de Blocul Național Sindical nu sunt singurele care vor avea loc începând de miercuri. În Capitală, de la ora 11.00, va avea loc miercuri în Piaţa Victoriei o manifestaţie împotriva modificării Codului fiscal.

Evenimentul e organizat de pagina "Corupţia Ucide" și este intitulat "Opriţi modificarea Codului fiscal!". În mesajul lansat, organizatorii fac apel la marile companii să le permită angajaţilor să îşi ia liber prin rotaţie pentru a putea participa la miting.

Ascultă interviul integral acordat RFI de liderul sindical Dumitru Costin:

 
Liderul BNS Dumitru Costin, despre modificările fiscale