
Social
La 2 ani de Bataclan, principalul suspect primeşte condiţii relaxate în închisoare
000_i245p.jpg

Autorităţile franceze continuă ancheta asupra celulei jihadiste care a coordonat atacurile într-o Franţă care a renunţat după 2 ani la starea de urgenţă instaurată după atacurile teroriste. Totuşi o nouă lege a securităţii interne şi luptei împotriva terorismului a intrat în vigoare în urmă cu o săptămână.
Salah Abdeslam, cel mai bine păzit deţinut din Franţa
Autorităţile franceze au un singur deţinut dintre cei nouă jihadişti care au organizat atentatele de pe 13 noiembrie 2015 în mai multe puncte din capitala franceză. Salah Abdeslam este singurul membru în viaţă al grupării care a ucis şi rănit oameni în operaţiunile care au vizat un stadion, mai multe terase şi sala de concerte de la Bataclan. Abdeslam este prioritatea numărul 1 a autorităţilor franceze şi de altfel cel mai bine păzit deţinut din Franţa. Suspectul cheie însă tace din momentul în care a fost transferat şi încarcerat la Fleury Merogis, cea mai mare închisoare din Europa, situată în sudul Parisului. Bărbatul de 28 de ani rămâne o enigmă pentru anchetatorii săi, refuzând constant să răspundă în timpul interogatoriilor. De altfel chiar şi avocatii care îl reprezentau au renunţat la dosar exact din acest motiv.
E plasat în izolare 24 de ore din 24 și supravegheat prin camere video. Recent a început să beneficieze de condiții de detenție mai relaxate, după cum a declarat ministrul francez al Justiției. Motivul este unul pertinent : autoritățile se tem ca Abdeslam "să nu se scufunde într-o profundă tulburare psihică care să îl împiedice să fie prezent la proces."
Bărbatul a jucat un rol principal în planificarea atentatelor. Anchetatorii au informaţii că el s-a ocupat de închirierea vehiculelor și a ținut legătura cu membrii celulei jihadiste și astfel a fost o piesă esențială în planul care a dus la uciderea a 130 de persoane. Centura de explozibili pe care o purta a fost găsită în apropiere de Paris și induce astfel o dilemă procurorilor francezi : a refuzat Salah Abdeslam să o detoneze, așa cum a povestit în urmă cu doi ani în timpul interogatoriilor sau de fapt nu a funcționat, așa cum pare să demonstreze ancheta ?
Cine sunt suspecţii atentantelor din 13 noiembrie 2015?
Cu excepția lui Salah Abdeslam, alte 6 persoane sunt deținute în Franța. Printre aceștia se numără 2 bărbați suspectați că au fost instruiți să ia parte la atacuri. Un algerian și un pakistanez care au venit din Siria împreună cu cei doi kamikaze de la Stade de France. Cei doi au fost arestați în Austria la o lună după atacuri.
Alți trei bărbați au fost implicați alături de Abdeslam,, iar un al patrulea este acuzat de fabricarea actelor false pe care le-au folosit jihadiștii din celula teroristă. Să mai spunem că Belgia deține 5 suspecți, pe care îi solicită de altfel și judecătorii francezi. Printre ei se numără și Mohamed Abrini, creierul atentatelor de la Bruxelles, de altfel el a fost transferat in Franța în luna ianuarie pentru a fi acuzat.
La doi ani de la atentatul de la Bataclan, supraviețuitorii decid să își amintească momentul cu tatuaje
După ce a fost blocată în sala de concerte de la Bataclan, una dintre victime, Laura, trăiește și acum cu impresia că poartă pe umerii săi greutatea trupurilor care s-au sprijinit pe ea. Ca mulți alții, a decis să își facă un tatuaj ca să își amintească permanent noaptea antentatului din 13 noiembrie 2015. Are pe umăr un corb, o eclipsă și un șarpe care se mușcă de coadă într-o metaforă care vorbește despre viață și moarte și mai are tatuate niște flori.
O altă victimă, o tânără în vârstă de 19 ani și-a tatuat sala Bataclan pe braț și data la care a avut loc atentatul. Data atacului este de altfel tatuată pe corpurile mai multor răniți în atac. Mulți au ales să își acopere cicatricile în acest mod, alții le-au făcut doar pentru amintire. Toți vor fi prezenți luni, la evenimentul de comemorare. La fel și președintele Emmanuel Macron care va merge la Bataclan pentru a ține un moment de reculegere atât la sala de spectacole, cât și la Stade de France și Saint Denis, locurile în care au fost organizate atacurile.