Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Egipt – doliu național după atentatul asupra unei moschei în Sinai

sinai_atac.jpg

În nordul Sinaiului, forțele de securitate egiptene luptă cu militanți ai Statului Islamic
În nordul Sinaiului, forțele de securitate egiptene luptă cu militanți ai Statului Islamic
Image source: 
RFI

Forțele aeriene ale Egiptului au lansat raiduri asupra unor presupuse ascunzători ale teroriștilor în peninsula Sinai, vineri seara târziu. Acțiunea vine după ce un atac terorist contra unei moschei s-a soldat cu moartea a 305 oameni.

”Forţele aeriene au eliminat în ultimele ore o serie de avanposturi folosite de celulele teroriste. Câţiva suspecţi au fost deja lichidaţi”, se arată într-un comunicat al Armatei egiptene.

În plus, militarii egipteni vor rămâne în Peninsula Sinai până când toţi cei implicaţi în atacul de vineri vor fi traşi la răspundere, a precizat un reprezentant al forţelor armate din Egipt.

Vineri seara, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a promis că Egiptul va răspunde cu ”o forță fermă” după atacul comis împotriva unei moschei în nordul peninsulei Sinai.

Atacatorii au provocat o explozie iar apoi au deschis focul asupra credincioșilor adunați la rugăciunea de vineri la moscheea Al Rawdah, din localitatea Bir Al Abed, la vest de orașul El Arish.

Potrivit autorităţilor egiptene, atacul ar fi fost comis de un grup de 25-30 de indivizi care aveau asupra lor steagurile reţelei teroriste Stat Islamic, relatează site-ul agenţiei Reuters. ”Atacatorii erau în număr de 25-30 şi aveau steagurile reţelei teroriste Stat Islamic. Aceştia au ocupat poziţiile din faţa uşilor şi geamurilor moscheei şi au tras cu mitraliere automate asupra oamenilor din moschee”, a anunţat procurorul general al Egiptului.

Guvernul de la Cairo a decretat trei zile de doliu naţional. În plus, Abdel-Fattah el-Sissi, preşedintele Egiptului, a anunţat că va construi un mausoleu în memoria oamenilor care şi-au pierdut viaţa în atacul de vineri.

În nordul Sinaiului, forțele de securitate egiptene luptă cu militanți ai Statului Islamic, care au ucis sute de polițiști și soldați după intensificarea ciocnirilor, în ultimii trei ani. În general atacurile militanților au avut ca țintă forțele de securitate, dar s-au extins și mai departe de Sinai, vizând biserici ale creștinilor și pelerini.