Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Stelian Tănase: Nu există acum vreun partid naţionalist de succes, dar situaţia se va schimba în 2019-2020

Cum a evoluat sentimentul naţionalist în România ultimilor ani? Iată ce ne întrebăm astăzi de Ziua Naţională, prilej de manifestare a unei retorici cu tentă patriotică exacerbată, atât în plan politic, cât şi pe reţelele de socializare.

RFI l-a întrebat pe scriitorul şi politologul Stelian Tănase dacă în România există un naţionalism autentic, cu rădăcini istorice profunde sau dacă e vorba mai degrabă de un naţionalism de conjunctură.

 

Stelian Tănase: După dispariţia Partidului România Mare, de fapt după dispariţia liderului, că era un partid de lider, s-a văzut imediat, n-aş spune că piaţa politică a mai fost reprezentată suficient de articulat pe această temă. Observăm însă că în ultimele campanii, de exemplu cea din 2016, mai multe partide au cochetat într-un fel sau altul cu această temă, amestecându-le cu populismul. Am observat chiar la un partid mare, cum este PSD-ul, că a umplut agenda de campanie cu teme naţionaliste sau subiecte care să atingă această sensibilitate, la fel cum a avut o amprentă puternică şi populismul, dar nu există un partid în momentul acesta, care să exprime o mişcare naţionalistă şi care să aibă şi succes, adică să fie în Parlament. Prevăd însă că în 2019-2020 mai ales lucrurile vor fi puţin diferite şi că această sensibilitate va fi mai puternic reprezentată, partidele şi liderii văzând tendinţele din jurul nostru din Europa, o vor folosi, o vor exploata în folosul lor, evident, din demagogie, din cinism, din dorinţa de a mai acumula nişte voturi. Încă nu văd un lider care să moară de dorul patriei şi să se bată pentru ea în Parlament sau în viaţa publică. Naţionalismul în general este o tendinţă de lider, îţi trebuie un lider care să fie carismatic şi care să atragă emoţia publică.

 

Rep.: Asta la nivel de partide. La nivelul populaţiei, cum s-a schimbat situaţia?

S.T.: Navighez tot timpul pe Internet, pe Facebook, sunt în tot felul de grupuri, citesc articole, mesaje, cu miile, ca să zic aşa şi ce s-a întâmplat zilele astea, e foarte interesant. După comunicatul Departamentului de Stat, într-o opinie publică aşa cam apatică, brusc s-au trezit în foarte mulţi oameni care frecventează mediul, sentimente naţionaliste, şi-au adus aminte de patrie, de istorie, de amestecul în treburile interne, de specificul naţional, de tradiţii, dar n-aş generaliza acest sentiment, după ce se vede pe Facebook.

 

Naţionalismul, în anul Centenarului Marii Uniri

 

Rep.: Anticipaţi o exacerbare a sentimentului naţionalist anul viitor, când românii marchează Centenarul Marii Uniri?

S.T.: Depinde de politicieni cât de raţionali sunt şi am început să fiu foarte sceptic, că văd în fiecare zi cum explodează câte un gest de nebunie, pentru că lumea este indiferentă. Dacă ieşiţi pe stradă şi întrebaţi despre ce Centenar este vorba, cred că opt din zece nu ştiu, nici măcar aşa, nu le-a trecut pe la urechi. Lumea nu cred că vibrează extraordinar că se întâmplă 100 de ani de stat românesc. Probabil că dacă vă duceţi într-o zonă studenţească, în Piaţa Universităţii, o să găsiţi nişte răspunsuri cât de cât, dar dacă vă duceţi mai încolo spre Brăneşti, spre Brăila, spre Vaslui, veţi vedea că poporul ăsta nu ştie că are 100 de ani de stat românesc. Aşa că dacă partidele şi unii lideri vor alege să facă demagogie pe această temă, să agite spiritele şi să se mândrească cu tricolorul şi să aibă tot felul de reacţii de acest tip emoţional, ca să ocupe tribuna, atunci da, s-ar putea să avem probleme. Dacă lucrurile vor decurge rezonabil, lumea românească nu freamătă la acest moment în mare măsură.

 

Rep.: În România există un naţionalism autentic, cu rădăcini istorice profunde sau e o chestiune mai degrabă de conjunctură, un naţionalism stimulat de discursurile politice din actualitatea imediată?

S.T.: Noi avem o istorie foarte recentă, statul român are abia 100 de ani, cel polonez are vreo mie, ca să ne înţelegem, cel chinez are zece mii, cel egiptean are tot aşa, zece mii. Au fost 100 de ani în care istoria noastră e destul de nefericită, nu-i un proiect de succes. Am avut o perioadă interbelică mai bună, a venit războiul cu nenorocirile lui, Stalingrad, a venit Armata Roşie peste noi, s-a instalat comunismul, apoi a venit Ceauşescu, o pacoste la fel de mare, după care avem o tranziţie ratată. Deci n-aş spune că avem 100 de ani în care suntem o poveste de succes şi oamenii pot fi mândri, iată avem 100 de ani. Doi: la statele tinere, societăţile tinere în general, sentimentul naţional se manifestă mai puternic, pentru că ele trebuie să-şi afirme identitatea şi sunt din cauza asta mai patetice, mai agitate pe această temă.​