Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Șef Salvamont Vatra Dornei: Operațiunea masivă de căutare în Călimani nu e posibilă, avem nevoie de vreme bună

salvamont.jpg

Foto: Salvamont România

60 de salvamontiști din toată țara sunt gata să plece în Munții Călimani într-o încercare de a recupera trupului colegului lor surprins săptămâna trecută într-o avalanșă. Sunt cei mai bine pregătiți pentru astfel de cazuri spune șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu.

Își vor asuma însă riscuri pe cont propriu, a anunțat Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România.

Ce înseamnă asta? Andreea Orosz a stat de vorbă cu șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu (AUDIO).



Sunt riscuri asumate inutil într-o misiune de recuperare, și nu de salvare, spune la RFI alpinistul Dan Vasilescu, fost președinte al Clubului Alpin Român.

Dan Vasilescu amintește de o misiune de recuperare a unui salvamontist din Munții Făgăraș. 30 de salvamontiști și alpiniști au plecat atunci să caute și să recupereze corpul unui coleg.

„Cu noroc l-am găsit”, povestestește Dan Vasilescu. La întoarcere însă am fost surprinși de o nouă avalanșă. Unul dintre membrii echipei de salvare și-a pierdut viața atunci deși a fost scos repede din zăpadă (15-20 de minute). “Ne-am întors atunci acasă cu doi morți. De aia vorbesc de riscuri inutile”, mai povestește alpinistul (AUDIO)

Alpinistul Dan Vasilescu, fost președinte al Clubului Alpin Român.



Vineri, 8 decembrie 2017,  s-a încheiat o a doua operațiune de căutare a salvamontistului dispărut în Munții Călimani. Au fost 8 oameni în zonă și un câine.

La ora actuală în zonă este pericol iminent de avalanșă, spune șeful Salvamont Vatra Dornei, Petre Ariciuc.

“Ținând cont de evoluția vremii deocamdată nu se poate interveni masiv cu cei de la Asociația Națională a Salvatorilor Montani, mai spune Petre Ariciuc.

“Oricum, numărul optim este de 25-30. Nu putem expune oamenii la un risc inutil, explică Petre Ariciuc. Pentru o operațiune masivă avem nevoie în primul rând de vreme bună, mai spune el. Astăzi ne-am riscat viața în anumite limite, recunoaște salvamontistul.

La fața locului, salvatorii nu au găsit niciun indiciu privind locul în care s-ar putea afla colegul lor dispărut în avalanșă.

Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petre Ariciuc (AUDIO).



Amintim, trei persoane au fost surprinse de o avalanșă, vineri, 1 decembrie, în Munţii Călimani din judeţul Suceava. Cei trei, doi salvamontiști voluntari în cadrul Salvamont Vatra Dornei și o alpinistă încercau să ajungă pe Vârful Pietrosu pentru a arbora drapelul de Ziua Națională.

Avalanşa a fost declanşată de factorul uman prin supraîncărcarea suprafeţei pe care se deplasau cei trei, a explicat Salvamont Suceava.

Cei trei au făcut mai multe erori. Printre acestea se află  decizia de a pleca în munte pe vreme nefavorabilă (ceaţă, vânt); lipsa echipamentului obligatoriu pe timp de iarnă (kitul de avalanşă); alegerea unei rute periculoase, date fiind condiţiile nivo şi meteo; deplasarea printr-o zonă cu risc de avalanşa fără păstrarea distanţei de siguranţă; subestimarea pericolului, fiind o zonă cunoscută.

„Acestea sunt greşeli clasice pe care le fac majoritatea persoanelor surprinse de avalanşă” arată Salvamont Suceava.