Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poveşti din Gaza: Milton, Wilde şi George Orwell, în întunericul de la Beit Lahia

mosab_0.jpg

Image source: 
Alex Olaru / RFI Romania

Numele meu este Mosab Abu Toha. Am 25 de ani. Sunt absolvent de limba şi literatura engleză al Universităţii Islamice din Gaza. Acum predau limba engleză copiilor. Citesc, scriu poezii şi povestiri scurte. Ăsta sunt eu.  E prezentarea pe care şi-o face, sumar, Mosab, cel care a creat, de la zero, bilioteca Edward Said. Rafturi ticsite de cărți (în jur de o mie de volume) în două cămăruțe întunecate.

La Beit Lahia, în apropiere de tabăra de refugiați Jabalia, câteva zeci de mii de palestinieni trăesc cu doar două ore și jumătate de electricitate pe zi. Lui Mosab ideeea i-a venit în 2014, când Universitatea la care învăţa a fost bombardată. Printre scenele care l-au afectat, povesteşte el pentru RFI, a fost imaginea cărţilor rupte, arse, pierdute printre dărămături...

Mosab Abu Toha : Era vorba de antologia Norton de literatură americană. Mi s-a părut de-a dreptul ridicol să văd cărţi despre America distruse de arme americane. A fost, oricum, o imagine care m-a  afectat foarte mult, aşa că m-am gândit să fac o bibliotecă unde cărţile să fie în siguranţă. 

Rep.: Cum?

M.A.T.: Primul pas a fost să le cer prietenilor de pe Facebook să-mi trimită cărţi în engleză. Erau două opţiuni: unii prieteni mă întrebam ce titluri îmi doresc pentru bibliotecă, alţii îmi trimiteau o listă cu volumele de care se puteau despărţi, iar eu îmi alegeam de acolo.

Ascultă AICI interviul integral: 

Rep.: Îţi mai aminteşti  primele cărţi, cele cu care ai început bilblioteca?

M.A.T.: Majoritatea au fost literatură britanică: cărţi scrise de Jane Austen, Oscar Wilde, poeziile lui John Milton, Shakespeare, Daniel Defoe. Clasici. Au fost și autori care au câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. Booker Prize sau titluri care au luat Premiul Pulitzer. Samuel Beckett, George Orwell...

Rep.: Era însă un ajutor pe care ți-l dădeau doar prietenii de pe Facebook...

M.A.T.: Da. Dar apoi s-a dus vorba și tot mai mulți oameni au început să mă contacteze. Persoane pe care nu le cunoșteam. S-a văzut: numărul cărților a crescut simțitor. De câteva luni am încput să mergem prin școli, să le spunem că există această biliotecă. Iar localnicii din Beit Lahia au început să vină și să ceară cărți. 

Întâlnirea cu Chomsky

Rep.: Știu ce vor să citească sau îți cer ție să le recomazi o carte?

M.A.T.: Mă întreabă. Și le recomand mereu să înceapă cu autorii clasici. 

Rep.: Cum au reacționat părinți, când le-ai spus ce vrei să faci?

M.A.T.: Au fost mândri și m-au susținut. Traiul în Gaza e un coșmar. M-au susținut pentru că am vrut să schimb ceva în viața oamenilor de aici.

Rep.: A încercat cineva să te oprească? Ai avut probleme cu Hamas?

M.A.T.: În Gaza nu a încercat nimeni să-mi pună piedici. Anul trecut însă, autoritățile israeliene au decis să nu mai permită livrarea de colete în Fâșia Gaza. Susțin că organizațiile teroriste ar fi încercat să aducă în Gaza armament și alte materiale ce pot deveni periculoase, prin achiziții făcute pe Internet. Am avut atunci un blocaj. În aprilie însă, distribuirea de colete a fost reluată. Nimeni, nici măcar cei de la Hamas, nu au venit aici să mă întrebe ce cărți am. Coranul ne învață să ascultăm și să vedem ce spun alții, pentru ca apoi să ne susținem credința. Nu să ne ascundem. De foc nu trebuie să te ascunzi. Trebuie să-l stingi. 

Rep.: Cum ai ajuns să-l cunoști pe profesorul Noam Chomsky?

M.A.T.:  El a venit în octombrie 2012 în Gaza, ca oaspete al unei conferințe organizate de Universitatea Islamică. M-am dus la el și i-am spus Bună ziua, domnule profesor. Sunt Mosab și îmi place ce faceți. Sunt mândru că sunteți în Gaza. I-am cerut adresa de email și trei cărți scrise de el. Mi le-a semnat și oferit. După ce am început bilioteca, mi-a trimis alte zece volume.  

"Sunt ca o pasăre în colivie. Dar încă mai cânt. Prin citit și prin scris putem zbura."

Rep.:  Ai visat sau îți dorești să pleci din Gaza?

M.A.T. :  Am serviciu și familie aici. Nu m-aș gândi să părăsesc Gaza pentru că aș vrea să scap de aici. Mi-ar plăcea să pot pleca pentru a-mi continua pregătirea, pentru un program de masterat, pentru doctorat. Pentru a mă putea dezvolta. Nu se pune problema să abandonez, să uit vreodată Gaza. E locul unde am crescut, unde sunt prietenii mei și unde e poporul meu asuprit, sub ocupație. Le voi susține mereu cauza. Nu vreau o evadare. Vreau să mai fac un pas pentru ca apoi să-i pot ajuta mai mult pe oamenii care trăiesc aici.

Rep.:  Dacă te-ar întreba cineva cum e în Gaza, ce i-ai spune?

M.A.T.: Că e un loc unde lucruile merg din rău în mai rău. Din două perspective. În primul rând e vorba de blocada israeliană, închiderea granițelor.  Sunt o mulțime de bolnavi sau bătrâni care nu au acces la tratament medical, de exemplu. A doua mare problemă e prăpastia dintre Hamas și Fatah, cele două mari forțe politice ale palestinienilor. Ei își poartă bătăliile pe spinarea oamenilor de aici, îngrădindu-le libertatea și accesul la democrație. 

Rep.: Vezi posibilă reconcilierea? Sau nu va fi ceva de durată?

M.A.T.: Nu numai în Gaza, ci peste tot, politicienii sunt ca vulpile. Vicleni. La televizor îi vezi cum se îmbrățișează și își zâmbesc. Dar în spatele ușilor închise se acuză unul pe altul și își pasează responsabilitatea. Eu, ca locuitor al Fâșiei Gaza, văd în ei o cauză a problemei. Îi consider vinovați. Avem nevoie și de ei, dar cred că scena este deschisă și pentru oameni tineri, ca mine și ca alții.

Rep.: Te consider prizonier aici? 

M.A.T.: Da. Sunt într-o cușcă. Sunt un prozonier. Ca o pasăre în colivie. Dar încă mai cânt. Respir, vorbesc cu tine, dar eu nu-mi pot părăsi cușca.

Rep.: Ce se întâmplă când citești?

M.A.T.: Am vrut să avem această bilbiotecă pentru că prin citit și prin scris putem zbura. Eu nu pot, fizic, să merg în România. Nu pot veni la București. Dar pot citi despre oamenii din România. Pot să aflu cum trăiesc, ce mănâncă, ce fac cu timpul lor liber. Îmi pot imagina viața în alte părți. La rândul meu, ca locuitor din Gaza, pot să transmit lumii, dacă presa nu o face, cum trăiesc aici.

Rep.: Câtă lume citește în Gaza?

M.A.T.:  Palestina area cea mai mare rată de alfabetizare din lume. Toată lumea merge la școală. În Gaza avem 12 bilioteci. Mulți oameni aleg așadar să citească. În special copii. Adulții preferă cafenelele. Merg să le vadă acolo pe Real Madrid, Barcelona, Chelsea, Manchester United. Așa ies ei din rutină. Apoi, mai sunt și rețelele de socializare. Oamenilor din Gaza le place să stea pe rețelele de socializare, pe Facebook. Să vorbească pe Facebook, să se uite la pozele altora. Nu totți citesc de plăcere. E ca în întreaga lume arabă: dacă mergi pe stradă și întrebi câte cărți ai citit nu vor răspunde mulți. Un studiu ONU arăta că un arab citește, în medie, 2 minute pe an. Eu citesc trei ore zilnic. Poți să găsești așadar oameni care au citit 20 de cărți și persoane care abia au citit o pagină. Nu pot generaliza. Fetele preferă romanele de dragoste, alții citesc pozeiile lui Mahmoud Darwish. Nu e drept să spui că toți locuitorii din Gaza citesc. Dar nici că nu citește nimeni. Până la urmă asta e menirea mea: să-i aduc pe oameni aproape de cărți.