Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Budapesta și mirajul băilor termale...

baie_publica_piscina_budapesta.jpg

Gellert, baie publică construită în anii 1912-1918, la Budapesta, Ungaria, 9 februarie 2023
Sursa imaginii: 
© FERENC ISZA / AFP via France24

Băile termale din Ungaria, a căror istorie se întinde în unele cazuri de-a lungul a mai bine de două mii de ani, se luptă astăzi să supraviețuiască, pe fondul creșterii facturilor și al crizei economice, transmite France24, care citează AFP.

Clădirile pastelate din Budapesta, cu arhitectura Belle Epoque sau Art Nouveau care înconjoară piscinele în care jucătorii de șah se întrec în aburi cu căștile de baie pe cap sunt celebre în întreaga lume.

Jucători de șah la băile Szechenyi, Budapesta, 6 februarie 2023 © FERENC ISZA / AFP

Dar funcționarea acestor clădiri legendare "ar trebui să coste cu 170% mai mult în 2023 decât anul trecut", avertizează Edit Reffy, purtătoarea de cuvânt a  companiei Budapest Spas, care administrează băile termale din capitală.

"Gestionarea crizei energetice este o provocare majoră... ", a declarat ea pentru AFP. Au fost aplicate măsuri de economisire (servicii reduse, piscine exterioare acoperite...) și au fost majorate prețurile biletelor. Inevitabil, băile istorice, care sunt frecventate mai ales de clienți străini, și-au scumpit biletele cu "peste 30%".

Băi istorice cum ar fi Szechenyi, cu mirosul său caracteristic de sulf, adorată de noctambuli amatori de petreceri dezlănțuite, sau Gellert, care a devenit un simbol mondial, cu apele sale bogate în calciu și magneziu într-un decor plin de mozaicuri turcoaz.

În ciuda acestei creșteri a tarifelor, frecventarea a revenit aproape la nivelurile de dinaintea pandemiei (42 de milioane de vizitatori în 2019), potrivit profesioniștilor din industrie.

Complexul balnear Szechenyi, Budapesta, 6 februarie 2023 © FERENC ISZA / AFP

Mai puțin cunoscute, băile din provincie au fost și mai afectate de criză. Unele au fost nevoite să își închidă porțile, în timp ce un sfert dintre ele și-au redus orele de funcționare, explică Zoltan Kantas, șeful Asociației Băilor din Ungaria.

Dezvoltată în câmpia central-europeană în urmă cu două mii de ani de către romani, cultura balneară a fost continuată ulterior de către maghiari. În secolul al XVI-lea, otomanii au construit băi care sunt folosite și astăzi.

Cu aproape 1.300 de izvoare medicinale și termale, Ungaria rămâne o destinație mai ieftină decât media europeană și adesea mult mai spectaculoasă.

Tot în Ungaria, la Miskolctapolca (nord-est), puteți coborâ în peșteri labirintice unice în Europa, pentru a lua apă cu efecte tămăduitoare...

Iar cel mai mare lac termal natural biologic activ din lume se află la Heviz (sud-vest). Apele lacului de 4,4 hectare sunt încălzite  prin energie geotermală, iar temperatura nu coboară niciodată sub 22°C iarna și poate ajunge la 38°C vara...

 

Traducere de Axenia Dociu după articolul publicat de france24.com

Editor: Șerban Georgescu