Lipsa de încredere în poliție și rolul său în luarea de ostatici de la Onești

Polițiștii de la IPJ Bacău nu au acționat ca la carte. Afimația a fost făcută de chestorul Florentin Brăcea, numărul doi în Poliția Română. El conduce verificările privind modul de intervenție la luarea de ostatici de la Onești. Un bărbat a sechestrat și omorât doi muncitori care renovau un apartament din care el fusese evacuat.

Filmul evenimentelor, în versiunea polițiștilor

Apelul la serviciul de urgență a fost făcut chiar de agresor. Primul echipaj de poliție a ajuns în cinci minute de la primul apel, dar negociatorul a întârziat mai bine de două ore pentru că era în ziua liberă și nu avea cine să îl înlocuiască deoarece singurul său coleg se afla în concediu medical.

Adjunctul Poliției municipiului Onești a inițiat primele discuții cu bărbatul, pentru că îl cunoștea și a căutat soluții să îl calmeze până la sosirea negociatorului de la IPJ Bacău.

Operatorul de la 112 discută cu unul dintre ostatici

Cristian Gheorghe, adjunctul Direcției de investigații Criminale, a precizat că agresorul a anunțat la ora 14:38 că are doi ostatici și a cerut să-i fie dat actul de proprietate al apartamentului sau suma de 300.000 de euro.

În cadrul unui alt apel făcut la serviciul de urgență, la ora 16:39, agresorul a cerut să i se facă legătura cu o persoană mai importantă din sistemul de stat, pentru când nu are nevoie de poliție. Operatorul de la 112 a încercat să îl calmeze și a cerut să discute cu una dintre cele două persoane sechestrate. Telefonul mobil a fost preluat de unul dintre ostatici, care a precizat că este sechestrat în apartament și că a fost amenințat că va fi ucis dacă se aude vreo mișcare pe stradă sau la ușă.

Agresorul, enervat că una dintre victime l-a lovit

După mai bine de cinci ore în care i-a ţinut sechestraţi pe cei doi muncitori, în atitudinea agresorului s-a produs "un declic”, susţin anchetatorii. Tot în acel moment una dintre victime a încercat să scape. Negociatorul Ștefănuț Moraru a explicat momentul de criză, produs la ora 16.55.

„În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situația era sub control între negociator și agresor. Am observat mișcarea siluetelor agresorului și a unui ostatic în balconul apartamentului și am auzit zgomote și țipete din interior, fapt care ne-au adus indicii că în interior s-a produs o agresiune”, explică negociatorul.

Până la acel moment, negociatorul reușise să îl stabilizeze pe agresor, iar acesta începuse să coopereze. Se pare că acesta a fost momentul în care unul dintre ostatici a încercat să îl atace pe agresor. Atunci, acesta și-a schimbat comportamentul, lovind în stânga și în dreapta, a spus și chestorul Alexandru Scurtu, șeful SIAS. Anchetatorii au mai precizat că nu au putut colabora cu soția agresorului, deoarece ea l-a susținut pe soț în toate demersurile lui.

Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. "Intervenţia forţelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotul şi strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înţeleagă că agresorul a trecut la fapte. Nu s-a ezitat niciun moment”, spun reprezentanţii Poliţiei.

Unul dintre muncitori era decedat. Celălalt, un bărbat de 36 de ani a fost luat în stare critică, în stop cardio respirator și dus la spital, unde a murit. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

Chestorul de poliţie Florentin Ion Brăcea a recunoscut eșecul acțiunii spunând: "Nu ne-am fi aflat aici dacă polițiștii din Bacău și-ar fi făcut treaba ca la carte".

Întrebarea la care deocamdată nu avem răspuns este: Le-au spus autoritățile ostaticilor ce să NU facă?

Din filmul evenimentelor prezentat de polițiști, știm că a discutat cu unul dintre ostatici un operator 112, nu negociatorul. De ce a decis una dintre victime să-și ia soarta în propiile mâini? După cât timp un negociator își dă seama că ostaticii sunt în pericol? Explică la RFI Iris Gogorici, psiholog analist comportamental - cu specializarea psihologie aplicată în securitate națională:

Iris Gogorici: Nu e o rețetă general valabilă. Nu pot spune că dacă au trecut 5 minute gata sau dacă au trecut 5 ore e gata, nu mai e cale de. Sunt evaluări care se fac personalizat pe situație, pe context, pe acei markeri bifați sau nu. Trebuie să ceri de la cel cu care negociezi lucruri și să le primești. Nu neapărat ca scopul cel mare al negocierii să fie atins cât mai repede. Dar pentru a bifa faptul că ai cu cine negocia, trebuie să îi ceri lucruri și el să le dea. Atunci știi că există o cale. Dacă 5 ore stai și nu primești nimic, nu e bine. Poate că nu primești pentru că nu ai cerut.

Reporter: Au cerut să discute cu unul dintre ostatici. Și au și discutat cu el la telefon. Asta a cerut operatorul de la 112.
IG: Ok și au fost instruiți cei doi doi ostatici despre ce ar trebui să facă sau să nu facă? Asta este o altă parte a negocierii. Trebuie să știi cât mai devreme în interacțiune dacă ostaticii sunt vii, teferi, în bună stare. În primul rând ca să știi că ai pentru ce negocia. Dacă respectivii sunt deja dispăruți dintre noi numai are rost tot efortul. Apoi, obții de la ei multe informații chiar din puține cuvinte referitor la cum se comportă agresorul. Genul acesta de acțiune e de cele mai multe ori o decompensare. Această decompensare îl abate pe om de la norma lui de comportament obișnuită. Chiar o persoană care e agresivă sau colerică în general, într-o astfel de situație neobișnuită, se cheamă că a decompensat. Faci un profil pe o normă de comportament, pe care profil încerci să îl folosești într-o situație de abatere de la normă. Ca să completezi profilul și ca intervenția să fie cât mai eficientă trebuie să iei informații despre om în momentul respectiv. Astea sunt informații pe care le pot da ostaticii dacă știi ce și cum să îi întrebi, cum să vorbești cu ei. În primul și în primul rând ostaticii trebuie instruiți ce ar trebui să nu facă sub nicio formă.  Viața lor e în joc acolo. Trebuie liniștiți și trebuie ca „discursul” care li se ține, să le inspire încredere. Să aibă încredere că cei care sunt de partea cealaltă a firului, dacă vorbesc la telefon, au situația în mână și sunt șanse de rezolvare. Altfel oamenii disperă. Este instinctul de supraviețuire care intră în funcțiune și încearcă pe cont propriu să se salveze din situație. Și iată că se întâmplă drame.

De ce au eșuat negocierile în dubla crimă de la Onești?

Rep: Au făcut exact ceea ce nu ar fi trebuit să facă.
IG: Nu știu cum să o spun ca să nu sune răutăcios. Noi vedem mii de filme americane în fiecare an. Cred că fiecare dintre noi vede cel puțin câteva zeci pe an. Orice poveste cu luare de ostatici conține celebra frază „don’t be a hero”. Nu o face pe eroul. Nu te aventura. Nu face lucruri pe care nu le controlezi. Dacă ești campion la arte marțiale sau polițist și te afli în situația asta, probabil că ai instrumentele. Altfel, în principiu, nicio persoană obișnuită, un om oarecare, nu are instrumentele să gestioneze un om scăpat de sub control, agresiv, sub influența substanțelor, cu o armă în mână. Primul și cel mai important lucru pe care trebuie să îl negociezi cu ostaticii este să stea liniștiți și să aibă încredere. Aici intrăm într-o poveste foarte mare. Orice i-ai spune tu cel de la locul faptei, negociatorul, faptul că instituția poliției în sine, într-o țară sau alta, într-un moment sau altul, se bucură de încrederea publicului, a populației, este o variabilă care poate să facă diferența într-o astfel de situație.

Rep: Potrivit sondajelor de opinie, armata și biserica sunt în topul încrederii populației. Poliția este undeva mai la coadă. Ce se întâmplă în astfel de situații?
IG: Dacă nu sunt chiar happy (fericit) cu felul în care funcționează Poliția Română, poate tu, ca negociator, să reușești performanța de a-i inspira că noi, ăștia care suntem aici de partea cealaltă a ușii suntem diferiți și vă vom scoate cu bine din situația asta. Altfel, poate să fie o variabilă importantă și oamenii să dispere după o vreme și să îți pună această întrebare omenească „Ce facem aici? Poliția e de partea cealaltă a ușii și noi suntem încă aici după 5 ore?”. Asta în condițiile în care avem de-a face cu un om de 68 de ani. Atât am înțeles că are agresorul. Ne desparte o ușă de bloc. Nu suntem încuiați într-un seif blindat. Normal că îți pierzi încrederea.