Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Centru de vaccinare din Suceava, păzit de poliție de cei care cer "vaccinare la chiuvetă"

adeverinta_vaccinare_ro_vaccinare_fb.jpg

Adeverința de vaccinare anti-covid: documentul pe care unii românii și-l doresc, dar fără să se imunizeze. Unii îl vor ca să scape de carantină, alții ca să nu mai plătească teste PCR sau antigen, alții ca să poată intra în restaurante, sau să folosească transportul în comun, în funcție de reglementările statelor unde au rezidența. În fotografie este o adolescentă de 13 ani, imediat după ce a fost inoculată cu vaccinul anti-covid
Image source: 
RO Vaccinare / Facebook

De la debutul campaniei de vaccinare anti-covid circa 100 de oameni au încercat să obțină certificatul de vaccinare, dar fără să se imunizeze. Asta doar la un singur centru din județul Suceava. "Cel mai tare m-a deranjat când mi-a cerut un cadru medical asta", povestește Irina Franciuc, coordonatoarea imunizării de la Dolhasca. Un antreprenor a venit cu o listă de circa 20 de persoane pentru care voia să obțină adeverințele de vaccinare, iar la un centru din municipiul Suceava, poliția stă de pază la ușă pentru că doritorii de <vaccinare la chiuvetă> "au amenințat medicii, asistentele. Ultima frază a fost <sunteți niște proști că nu știți să faceți bani>." Doctorița spune că nu-și imaginează cum pot acești oameni să ceră vaccinare fictivă: "asta este inconștiență cu carul. Eu vreau să cred că nu e un fenomen de amploare, ci sunt cazuri izolate. Sunt demne de oprobiul nostru profesional."

200 de dosare penale cu 400 de persoane anchetate pentru emiterea ori utilizarea de certificate de vaccinare anti-covid fictive. E bilanțul de până acum anunțat de ministrul de Interne Lucian Bode, potrivit căruia structurile MAI desfășoară mai multe acțiuni de combatere a acestui tip de infracțiuni.

Un medic de familie din comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, este primul cadru medical prins cu așa numita "vaccinarea la chiuvetă". Ea a fost ridicată de polițiști și dusă la audieri fiind suspectată că a aruncat dozele de vaccin și a emis adeverințe de vaccinare fictive pentru 10 fotbaliști.

Irina Franciuc, medic coordonator al centrului de vaccinare din orașul Dolhasca, județul Suceava, și vicepreședintă a Societății Naționale a Medicilor de Familie povestește la RFI cum până și o asistentă medicală a îndrăznit să-i ceară să fie vaccinată... doar în scripte. De când a început campania de imunizare, în jur de 100 de persoane i-au solicitat să le dea certificatul, fără să fie vaccinate mai spune doctorița, care precizează că a reușit să le convingă să se imunizeze doar pe două dintre ele. Restul au plecat așa cum au venit.

Cum ar putea fi depistată o persoană care s-a vaccinat fictiv și doza a fost de fapt aruncată?

Irina Franciuc: Doar intempestiv, ocazional în cazul nefericit în care persoana se îmbolnăvește, pe firul roșu al anchetei epidemiologice cu poliția și amenințarea unui dosar de zădărnicirea combaterii bolilor, cel împricinat ar trebui să mărturisească ce a făcut. Și-a pus și viața lui în pericol. Altcumva, dacă poliția face anchete în urma unor plângeri sau sesizări pe care le are, să trimită persoanele pe care le-a depistat în situația asta să își facă anticorpii. Dacă nu a trecut prin boală nu are anticorpi. Dacă a trecut prin boală e cam greu.

Reporter: Nu putem face o distincție între anticorpii din boală și anticorpii rezultați în urma vaccinării?

IF: Sunt analize imunologice de mare finețe, dar sunt extrem de scumpe. Doar într-un caz punctual să fie făcute. Făcute aleatoriu, la grămadă e o cheltuială inutilă pentru că fenomenul nu e de amploare. Eu nu cred că acest fenomen e de amploare. Nu spun că nu sunt. Faptele trebuie dovedite. Dacă sunt colegi medici de orice specialitate care sunt dovediți, asta este, vor suporta rigorile legii.

Rep: Dumneavoastră coordonați un centru de vaccinare. Vi s-a întâmplat, ca medic coordonator, ca medic de familie în localitatea respectivă, să vină la dumneavoastră persoane care să vă ceară doar certificatul de vaccinare?

IF: Desigur că au venit.

Rep: Câte?

IF: La câte doze am administrat să fie 100 de oameni. Cel mai tare m-a deranjat când mi-a cerut un cadru medical asta. Asta m-a deranjat cel mai tare. Restul merg cu informațiile de pe Facebook sau de pe doctor Google, dar cadrul medical m-a deranjat cel mai tare.

Rep: Cadrul medical era medic sau asistentă?

IF: Asistentă, corpul medical din România e vaccinat în proporție de 80%.

Rep: Dintre cei care v-au cerut certificatul de vaccinare, dar fără să fie imunizați, pe câți dintre ei ați reuși să îi convingeți să fie inoculați cu vaccinul anti covid?

IF: Doi.

Rep: Doi dintr-o sută?

IF: Un tânăr și o tânără care doreau să facă copii și erau înspăimântați de preconcepția că vaccinul sterilizează femeile și că la rândul lor vor naște copii sterili. Până aici s-a ajuns. Dar încetul cu încetul i-am convins și au acceptat să facă vaccinul într-o singură doză (cel produs de Johnson&Johnson n.r).

 „Sunteți niște proști că nu știți să faceți bani” - reacția celor care voiau o adeverință fictivă de vaccinare, față de cadrele medicale care i-au refuzat

Rep: De la colegii dumneavoastră medici din județul Suceava mai aveți cunoștință de cazuri de persoane care au cerut doar certificatul de vaccinare?

IF: Da, au fost nenumărate cazuri. Au fost și agresivi cei ce au cerut. Astfel încât, de două săptămâni, la cel mai mare centru, care e la mall, este poliție. În centrele care mai sunt funcționale am solicitat ca un polițist să stea la ușă. S-au întâmplat evenimente nepotrivite. Cei care au solicitat au devenit agresivi. Au amenințat medicii, asistentele. Ultima frază a fost „Sunteți niște proști că nu știți să faceți bani.”. În principiu asta cred că e soluția. Trebuie implicată și poliția, poliția locală: dar și polițiștii ăia ar trebui vaccinați. Și acolo rata de vaccinare este de toată jena. Mă refer la Suceava, nu știu în țară. Dar la Suceava e de toată jena. Dacă polițistul e vaccinat, are un argument, poată să aibă o atitudine sănătoasă. Dacă e nevaccinat face altceva, se uită pe pereți. Dar asta a fost soluția la Suceava. I-a mai liniștit. Au fost agresivi stranierii care au venit în vacanță. Atunci a crescut foarte tare cererea de vaccinare, de încheierea de documente fără să aibă administrat vaccinul.

Rep: O dată cu întoarcerea românilor care lucrează în străinătate?

IF: Da și cu reîntoarcerea lor în țările de unde au venit. Mulți au fost în concedii și au dorit să se întoarcă nevaccinați, să nu stea în carantină, să nu se mai testeze într-una. Sau unii au meserii de genul șofer de tir sau lucrător în domeniul alimentar și aveau testări PCR dese. Atunci s-au gândit că asta e o soluție.

Românii care "se descurcă", sau cel puțin încearcă: Antreprenorul cu lista de doritori de "vaccinare la chiuvetă"

Rep: Ne puteți da câteva exemple de astfel de persoane care v-au abordat pentru a putea obține certificatul de vaccinare, dar fără imunizare?

IF: Un cetățean care a venit să îmi solicite o astfel de adeverință îmi și povestea cum o să intre în sala de vaccinare și o să vin eu să îl vaccinez, nu asistenta. Era mai gros îmbrăcat. A zis că el vine și de două ori pentru vaccin de la Pfizer, dar să îi injectez în geacă. Discuția s-a oprit. Am anunțat poliția. Îi face dosar. A venit un antreprenor care muncea cu niște muncitori în străinătate cu o listă de persoane. Dorea pentru ăia 20. Doar cu angajatorul în cauză am stat de vorbă. L-am trimis de unde a venit. În cazul profesioniștilor care sunt mai vehemenți, discuțiile nu merg mai departe. Nu-mi imaginez cum pot să aibă curaj să vină să ceară. Dar ține tot de educație. Mintea românului este destul de ageră. Găsește el soluții. Dar asta este inconștiență cu carul. Eu vreau să cred că nu e un fenomen de amploare, ci sunt cazuri izolate. Sunt demne de oprobiul nostru profesional. Și noi, ceilalți colegi, cei mai mulți, care stăm și muncim din ianuarie încoace de nu ne mai vedem, ne simțim și noi umiliți la rândul nostru. E bine ca anatema asta să nu cadă pe o breaslă întreagă pentru că nu e corect.