Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chișinău: Avocatul Poporului a demisionat pe fondul acuzațiilor că și-ar fi angajat un consilier condamnat pentru proxenetism

molosag.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/Natalia Moloșag

În R.Moldova, Avocatul Poporului și-a dat, joi, demisia, pe fondul acuzațiilor lansate de societatea civilă, dar și de mai mulți politicieni, că și-ar fi angajat pe post de consilier, un fost client, condamnat la 4 ani cu suspendare pentru proxenetism. În jur de 100 de organizații care promovează drepturile omului i-au cerut lui Moloșag, zilele trecute, să plece de urgență. Și unii deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune care a și instalat-o în funcție în septembrie, pentru un termen de șapte ani, i-au solicitat avocatului poporului să-și dea demisia. 

După ce miercuri a ieșit într-o conferință de presă și a dat asigurări că va pleca din funcție doar după ce va fi efectuat un control în cadrul instituției Avocatului Poporului, joi, pe pagina web a instituției găsim anunțul din care aflăm că Natalia Moloșag a depus cererea de demisie în Parlamentul R.Moldova ”în legătură cu informațiile apărute în spațiul public, dar și pentru a nu denigra imaginea instituției naționale de protecție a drepturilor omului”. Moloșag a solicitat să-i fie acceptată cererea de demisie, chiar de joi.

Totuși, Avocatul Poporului a ținut să precizeze, miercuri, că Dumitru Godorog, cel pe care l-a apărat în instanță, nu este angajat oficial al instituției, deși până acum a apărut alături de avocatul poporului. Doar a încercat să-l reintegreze în societate, spunea Moloșag.”Dumitru Godorog a fost convocat la Oficiul Avocatului Poporului în baza unui contract de prestări servicii pe bază de voluntariat, încheiat pentru perioada octombrie-decembrie 2021. El avea sarcini de șofer, dar și pază de corp, întrucât am fost amenințată, o dată cu numirea mea în funcție. Godorog nu s-a implicat în exercitarea mandatului de avocat al poporului și nici nu a avut acces la date cu caracter personal”, a mai punctat avocata.

În același timp, Moloșag a lansat acuzații la adresa angajaților instituției, declarând că aceștia i-ar fi criticat activitatea, chiar de la bun început. Supărați și nedumeriți, mai mulți angajați ai Oficiului Avocatului Poporului au calificat declarațiile Nataliei Moloșag ca fiind denigratoare.

Precizăm că, Natalia Moloșag a fost numită în funcția de Avocat al Poporului, la sfârșitul lunii septembrie. Avocata a fost acuzată de opoziție că s-ar afla în conflict de interese cu președinta R.Moldova întrucât în 2020, Moloșag, în calitate de avocată, a reprezentat în instanță interesele Maiei Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) de atunci la prezidențiale și actuala președintă aleasă a R. Moldova, scrie Ziarul de Gardă.

La începutul săptămânii, organizațiile membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic s-au arătat extrem de îngrijorate de situația descrisă de mass-media privind încălcările admise de către Avocata Poporului. În acest context, în jur de 100 de ong-uri au cerut, în regim de urgență explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului Godorog în cadrul instituției, implicarea acestuia în activitățile instituției, prezența unor potențiale conflicte de interese, abuz în serviciu și gestionare necorespunzătoare a patrimoniului instituției.

În același timp, organizațiile membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic au solicitat structurilor competente să investigheze circumstanțele apărute în presă și au cerut Avocatei Poporului să-și prezinte imediat și necondiționat demisia, deoarece prejudiciile aduse instituției Avocatul Poporului sunt incomensurabile. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre demisia Avocatului Poporului din R.Moldova