
Social
Probabil ”cea mai veche și mai completă” mumie descoperită până acum în Egipt (galerie foto)
egipt2.jpg

Mumia, a cărei ”vârstă” este estimată la 4.300 de ani, a fost găsită în partea de jos a unui puţ adânc de 15 metri într-un grup de morminte din timpul dinastiei a cincea şi a şasea a vechiului Egipt, în apropiere de Piramida în trepte din Saqqara, a declarat Zahi Hawass, directorul echipei de arheologi.
Foto: Facebook / Dr Zahi Hawass
Rămăşiţele mumificate ale unui bărbat pe nume Hekashepes se aflau într-un sarcofag de calcar sigilat în mortar.
Foto: Facebook / Dr Zahi Hawass
„Această mumie poate fi cea mai veche şi mai completă găsită în Egipt până în prezent”, a declarat într-un comunicat Hawass, fost ministru al antichităţilor egiptene.
Foto: Facebook / Dr Zahi Hawass
Printre mormintele găsite se află și cel al ultimului faraon al dinastiei a V-a. Un alt mormânt este cel al lui Meri, „păzitor al secretelor şi asistent al marelui conducător al palatului”.
Foto: Facebook / Dr Zahi Hawass
Au fost găsite și numeroase statui, inclusiv un grup statuar reprezentând un bărbat cu soţia sa şi mai mulţi servitori, se arată în comunicat.