Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MIRA TELECOM a susținut două prezentări pe teme de securitate la Ziua Protecției Civile, organizată de IGSU

gabriel-ionescu-director-general-adjunct-mira-telecom.jpg

Gabriel Ionescu (Foto: Revista Pompierii Români)

MIRA TELECOM a participat cu două prezentări pe teme de securitate la simpozionul “80 de ani de Protecție Civilă în România”, dedicat Zilei Protecţiei Civile, organizat la Centrul Cultural al M.A.I.. 

Ziua Protecţiei Civile a fost marcată și la nivel local de către inspectoratele generale pentru situații de urgență, prin exerciții și aplicații demonstrative, expoziții și manifestări cultural - sportive.

În cadrul simpozionului, Gabriel Ionescu - Director General Adjunct MIRA TELECOM a susținut o prezentare referitoare la un sistem nou de localizare, bazat pe măsurarea semnalelor emise de telefoanele mobile. Proiectul este dezvoltat de MIRA TELECOM în colaborare cu alți opt parteneri europeni.

Andrei Floroiu - Software Architect MIRA TELECOM a prezentat o platformă software pentru managementul integrat al securității, care integrează subsisteme multiple: de supraveghere video (analogic și IP), de detecție și alarmare efracție, de control acces, de detecție și semnalizare incendiu, de stingere incendiu, GIS (Sistem Informațional Geografic) și automatizări industriale.

În România, Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securității naționale și a luat fiinţă prin Decretul regal emis de regele Carol al II-lea, la 28 februarie 1933 sub denumirea de “apărare pasivă” având ca scop “limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.

Principalele atribuții ale protectiei civile sunt: identificarea riscurilor existente în diferite zone, informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

MIRA TELECOM (www.miratelecom.ro) – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom. În ultimii ani, compania a investit masiv în cercetare, în domeniul tehnologiei pentru securitate. Recent a fost finalizată construcția unui centru propriu de cercetare și dotarea acestia cu aparatură de laborator și platforme software de înalt nivel tehnologic. MIRA TELECOM are 14 ani de experiență pe piața româneasca și internațională.