Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Demersuri pentru canonizarea preotului Calciu, luptător anticomunist

O mănăstire ortodoxă începe demersurile pentru canonizarea unui preot persecutat în închisorile comuniste. E vorba de Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a petrecut 21 de ani în puşcăriile politice şi pentru a cărui eliberare au intervenit, între alţii, Margaret Thatcher, Ronald Regan şi Papa Ioan Paul al II-lea. Ar fi prima recunoaştere oficială a jertfei unui prelat ortodox în lupta anticomunistă, după ce Biserica Catolică a făcut recent două canonizări ale unor prelaţi deţinuţi politic.

Românii au început să afle despre lupta pentru democraţie şi libertate religioasă a preotului Calciu Dumitreasa după anii ‘90, când i-a fost dedicat un episod din Memorialul Durerii. A fost condamnat pentru Cele şapte cuvinte către tineri,  rostite în Postul Paştilor, în anul 1978. Erau predici ţinute noaptea, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, la care participau sute de studenţi şi intelectuali. În timp ce preotul-profesor lupta împotriva ateismului comunist, condamna dărâmarea bisericilor şi le vorbea oamenilor despre puterea credinţei şi libertăţii interioare, trimişi ai poliţiei politice încuiau mănăstirea şi obligau studenţii să rămână in internate. Un fragment dintr-un interviu realizat după ’90: „Şapte cuvinte către tineri – cum le-am intitulat eu – au fost de inspiraţie divină. Indiferent cât foc interior am avut ulterior, mărturisesc că nu am ajuns la nivelul de exprimare teologică la care am ajuns atunci. Şi pot să vă spun acum că cu două zile înainte de predică, nu ştiam ce urmează să spun. Predicam în fiecare miercuri din Post – sunt şaptă săptămâni în Postul Mare, deci şapte cuvinte au fost. Lunea, nu ştiam ce urma să spun; abia marţi seara Dumnezeu îmi trimitea duhul inspiraţiei, iar miercurea vorbeam...“

Obligat să plece din România

În acea perioadă, era adesea agresat pe stradă şi primea constat telefoane de ameninţare. În 1979 a fost arestat şi condamnat abuziv la 10 ani de închisoare. I se confiscă averea, astfel încât soția și copilul rămân fără frigider, aragaz și alte bunuri de strictă folosință. Abuzurile au atras un val de proteste din partea exilului românesc. În timp ce preotul era torturat şi mutat dintr-o închisoare în alta, în favoarea eliberării lui au lansat apeluri: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. După 5 ani și jumătate, în august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea unor lideri ca Margaret Thatcher, Roland Regan, Papa Ioan Paul al II-lea. Împotriva voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească România împreună cu familia.

Era finalul celei de-a doua perioade de închisoare. Gheorghe Calciu mai fusese închis între 1948-1964, ocazie cu care a trecut prin reeducarea de la Piteşti. Din 1985 s-a stabilit în Statele Unite. Moare în 2006, la Washington, şi e înmormântat la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, fondată de un alt fost deţinut politic, preotul Iustin Pârvu. Conducerea acestei mănăstiri a demarat de altfel procesul de canonozare. Solicitarea va ajunge mai întâi la Mitropolia Moldovei, de care aparţine mănăstirea, precizează pentru RFI purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Dacă dosarul va fi aprobat de Sinod, ar fi vorba de primul martir al Biserii Ortodoxe în temniţele comuniste. Biserica catolică i-a canonizat recent pe prinţul Vladimir Ghika şi episcopul Anton Durcovici, foşti deţinuţi politici.

 
Ioana Haşu, despre detenţia preotului Calciu