Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa întărește, după Marea Britanie şi Belgia, securitatea zborurilor către SUA

Franţa anunță că va consolida, la cererea autorităţilor americane, măsurile de securitate aeroportuară pentru zborurile cu destinaţia Statele Unite. Măsura este valabilă în perioada estivală și ar putea genera întârzieri.

”Acest măsuri complementare vor fi implementate cu scopul de a crea cât mai puţin posibil disconfort pasagerilor. Cu toate acestea, sunt posibile întârzieri„, a anunţat Direcţia Generală a Aviaţiei Civile într-un comunicat.

”Din motive de confidenţialitate, nu putem să dezvăluim aceste măsuri complementare”, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al Direcţiei.

DGAC recomandă pasagerilor către Statele Unite ”să ia măsurile necesare pentru a sosi la aeroport cu sufcient timp înainte, cu scopul de a evita neplăceri şi dificultăţi la îmbarcare”.

Zborurile spre Statele Unite sunt operate zilnic de pe şapte aeroporturi franceze (Paris-Roissy, Paris-Orly, Nisa, Marsilia, Tahiti, Martinica şi Guadelupe).

Compania Aéroports de Paris, gestionarul platformelor pariziene, precizează că 47 de zboruri pleacă zilnic de pe aeroportul Paris-Roissy către Statele Unite în vara lui 2014.

Temându-se de ”noi ameninţări teroriste”, guvernul american a îndemnat miercuri la vigilenţă pe aeroporturile europene şi din Orientul Mijlociu care deservesc Statele Unite.

Washingtonul nu a specificat care este natura exactă, locul sau iminenţa noului pericol, în avertismentul său. Însă acesta a fost lansat în contextul intensificării tensiunilor în Orientul Mijlociu, în special în Siria şi Irak, o ţară ameninţată de ofensiva jihadiştilor sunniţi din cadrul grupării Statul Islamic.

Marea Britanie, prima care a anunţat consolidarea securității

Secretarul de stat britanic pentru Transporturi, Patrick Mc Loughlin, a dat asigurări joi că o consolidare a controalelor pe aeroporturi din această ţară nu ”urmează să afecteze” călătorii, în urma îndemnului Washingtonului la mai multă vigilenţă faţă de noi ameninţări teroriste.

Aceste controale consolidate ”vor fi efectuate acolo unde pasagerii trec (prin filtrele de) securitate. Eu sper că acest lucru nu va antrena întârzieri importante”, a declarat Mc Loughlin pentru postul SkyNews, în contextul în care au început plecările în concediu.

”Vom colabora cu aeroporturile noastre astfel încât să ne asigurăm că persoanele care călătoresc în scop de serviciu sau în concediu nu sunt afectate” de aceste măsuri consolidate de securitate, a spus el.

”Este foarte important să cooperăm - aşa cum o facem deja - cu partenerii noştri americani şi alte ţări, cu scopul de a crea, acolo unde sunt identificate noi ameninţări, răspunsuri adecvate pe aeroporturile din întreaga lume”, a declarat vicepremierul Nigg Clegg pentru postul ITV.

”Sper că pasagerii vor înţelege că este necesar să acţionăm toţi, împreună, pentru a înfrunta persoane care vor să facă rău”, a adăugat el.

Autorităţile britanice nu au precizat în ce constau aceste noi măsuri, iar cea mai mare parte a aeroporturilor refuză să facă vreun comentariu.

”Percheziţiile efectuate la întâmplare se vor multiplice. Unii pasageri vor fi nevoiţi să-şi scoată pantofii, iar pentru anumite destinaţii să dea jos totul”, a declarat Philip Baum, un expert în domeniul securităţii aeriene britanice, contactat de SkyNews.

Washingtonul se teme de noi atentate

Secretarul american pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, a anunţat miercuri consolidarea măsurilor de securitate ”în unele aeroporturi din străinătate” de unde sunt efectuate zboruri directe spre Statele Unite.

Aceste măsuri, care intervin ca reacţie la informaţiile obţinute în cadrul unei reevaluări sistematice a ameninţărilor în lume, vor fi aplicate ”în următoarele zile”, a declarat Johnson, fără a preciza numele aeroporturilor vizate de aceste măsuri.

Un oficial din cadrul Ministerului Securităţii Interne a afirmat totuşi că este vorba de aeroporturi din Orientul Mijlociu şi Europa.

”Am oferit informaţiile obţinute aliaţilor noştri din străinătate şi vom avea consultări cu companiile aeriene”, a adăugat Johnson, potrivit unui comunicat.

Un alt oficial din cadrul ministerului a explicat că toate ”informaţiile cu privire la aceste măsuri sau aeroporturi vizate sunt sensibile, din acest motiv nu dorim să divulgăm elemente cu privire la nivelul de securitate celor care au intenţii rele”.

Agenţia americană de securitate a transporturilor, TSA, va face ”ajustările necesare, pentru a corespunde evoluţiei constante a ameninţării”, a precizat acest oficial, adăugănd că printre măsurile adoptate se numără ”controale suplimentare ale persoanelor şi bunurilor lor”.

El i-a sfătuit pe călători ”să sosească la aeroport cu mult timp înainte de zbor, pentru a trece aceste controale şi pentru ca unii să nu-şi piardă zborul”.