Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cotele de redistribuire a imigranților: un vis imposibil?

Comisia Europeană prezintă miercuri, 13 mai, o propunere de introducere a cotelor obligatorii de redistribuire  a imigranților.  Ideea este de a aplica mult dorita solidaritate în statele UE și de a-i împărți pe migranți în toată UE, în funcție de anumite criterii. Majoritatea statelor membre sunt însă împotriva ideii. Dar totul nu este precum se pare iar iscusința politică a lui Jean-Claude Juncker și a capitalelor UE poate rezerva surprize. 

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker pare să zdruncine aici lumea politică europeană din temelii: el propune nu doar cote de imigrație economică, legală dar și cote obligatorii de primire a imigranților care se află deja în UE.

S-ar zice că Juncker se îndreaptă spre o sinucidere politică, dar de fapt el rămâne destul de precaut. În niciun moment nu se pomenește despre revizuirea directivei despre protecția temporară a refugiaților, care ar fi adus cu adevarat elemente de solidaritate în  UE.

Cuvântul "temporar" va apărea însă legat de repartizarea imigranților în țări care în mod normal nu i-ar primi.

În plus, Juncker și echipa sa nu se adresează acum tuturor statelor membre, întrucât Marea Britanie, Danemarca și Irlanda nu participă la multe aspecte legate de "afacerile interne" ale UE și nu vor participa nici la acest embrion de politică comună a imigrației. Ele vor avea un așa numit "opt-out".

Care este ideea de bază? 

Această repartizare mai omogenă pe tot teritoriul Uniunii s-ar face în funcție de PIB-ul fiecărei țări, de numărul său de locuitori, de rata șomajului și de numărul de imigranți deja primiți.

Iată un calcul matematic de care unele țări s-ar putea prevala pentru a nu primi niciun imigrant în plus.

Ideea a fost deja prezentată în 23 aprilie liderilor UE care au respins-o, în marea lor majoritate. Ei au optat pentru o primire a imigranților pe bază "voluntară". A fost avansat argumentul că decizia de a primi imigranți  este una suverana, care  nu poate fi deci impusă de Bruxelles.

În plus, propunerea imigrației legale  este respinsă de chiar familia politică a lui Juncker, Partidul Popular European (PPE). Social-democrații se mai gândesc.  Singurii care o aplaudă fără rezervă sunt liberalii europeni.

După 13 mai, Juncker va reveni cu aceste idei la summitul UE din 25 iunie.

Situația actuală a migranților din UE

Acum în UE, printre cele 13 țări care dețin un număr mare de imigranți,  există țări "primitoare" și țări "oropsite".

Tradițional, Franța, Suedia și Germania sunt considerate "primitoare". Ele înregistrează zeci și sute de mii de cereri de azil pe an, le tratează și le rezolvă. Aceste țări au o politică  tradițională de primire a imigranților.

În 2014, Germania a primit peste 200 de mii de cereri, Suedia peste 80 de mii iar,  la egalitate cu Italia , Franța a primit în jur de 64 de mii.

Diferenta între țările primitoare și cele oropsite este însă aceasta: Italia nu ar dori să primească atâția imigranți, dar, din cauza poziției sale geografice, ea este poarta de intrare în Europa. Ca ea mai sunt și alte state, cum ar fi Grecia, Malta și Cipru care, conform normelor europene, sunt obligate să se ocupe de imigranții care sosesc în număr mare pe coastele lor maritime.

În estul Europei, Polonia este o țară de destinație a celor care cer azil. Ei nu provin din Africa , ci din Ucraina. Polonia a înregistrat anul trecut peste 8 mii de cereri, majoritatea depuse de ucrainieni.

Nu se folosește în acest context  termenul de "refugiat", ci doar cel mai larg de "imigrant"  și asta pentru că nu oricărui  imigrant i se acordă în UE statutul de refugiat. Dar asta e o altă discuție.

Cum se pot sustrage statele membre acestei solidarități

În urma catastrofelor repetate din Mediterana petrecute în aprilie 2015, Comisia Europeană crede că toate statele trebuie să-și împartă "povara imigrației clandestine".

Astfel, România, Cehia, Slovenia, Luxembourg, Belgia și altele ar trebui să primească în mod obligatoriu imigranții pe care nu i-ar mai putea gestiona Italia sau Grecia, de exemplu.

Repartizarea  s-ar face deci în baza unor criterii pe care statele membre le pot dejuca, prin simple calcule matematice. Argumentele pot fi de fapt folosite în ambele sensuri.

Raportat la PIB-ul său, Suedia se poate spune că este mai mult decât primitoare. Ea poate deci cere ca Polonia sau Cehia să ia o parte din imigranții aflați acum pe teritoriu suedez.

Dar Polonia, cu o economie mai slabă  decât a Suediei, poate avansa argumentul că a primit deja imigranți (vorbim despre ucrainieni) și nu mai poate face nimic. Totul stă într-un artificiu de calcul.

Invers, astăzi se spune deci că Franța este primitoare. Dar cele 64 de mii de cereri tratate anul trecut, în raport cu PIB francez și cu rata șomajului, s-ar putea să arate că de fapt țara nu este atât de primitoare.

Prin urmare, statele membre UE ar putea aproba propunerea comisiei Juncker stiind ca oricum i s-ar putea sustrage ulterior. 

De aceea, Comisia Europeana cauta inca acum bazele juridice de netagaduit pe care sa aseze aceasta propunere in 13 mai. Lista de criterii nu va fi suficienta, executivul de la Bruxelles va trebui sa gaseasca o structura juridica solida, care sa nu dea nastere interpretarilor.