
Justiţie
Progrese mari pentru obținerea unui vaccin contra HIV
Pentru a măsura efectele serului testat, cercetătorii au injectat mai întâi maimuţele cu un vaccin împotriva unor virusuri asociate cu numeroase infecţii umane, cu scopul de a "trezi" sistemul imunitar. În a doua etapă, medicii americani au administrat o a doua doză de vaccin care a conţinut de această dată o formă purificată a proteinei care alcătuieşte membrana HIV, declanşând astfel o reacţie mai viguroasă din partea celulelor imunitare.
Potrivit rezultatelor preliminare, vaccinul a permis obţinerea unei protecţii totale pentru jumătate din cele 12 maimuţe contra unei infectări cu virusul imunodeficienţei simiene (SIV), care este similar virusului imunodeficienţei umane (HIV).
Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson, ai cărui cercetători au participat la studiu, recrutează în această perioadă 400 de voluntari din Statele Unite şi Rwanda pentru a derula un prim test clinic cu noul vaccin. Alţi voluntari urmează să fie recrutaţi în curând în Africa de Sud, Uganda şi Thailanda.