Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mănăstirea Putna va fi gata în octombrie

Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu spune că reablitarea Mănăstirii Putna care se face prin Programul Operațional European și costă 3,3 milioane de euro se va termina anul acesta în octombrie.

Județul Suceava beneficiază de peste șaptezeci de proiecte prin acest program, în valoare de 126 de milioane de euro.

Comisarul a participat și la inaugurarea Cetăţii de Scaun a Sucevei, reabilitată tot grație acestor fonduri, dar a constatat că o mare parte din cetate, inclusiv curtea interioară, erau închise pentru turişti din lipsă de personal care să asigure paza şi siguranţa.

Autoritățile s-au scuzat, spunând că în aceste zile se desfăşoară, în Cetatea de Scaun, Festivalul de Artă Medievală la care vin mii de persoane şi nu se poate asigura paza întregului ansamblu.