Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deportat de Antonescu în Transnistria - 1. O copilărie evreiască

sam_0163.jpg

Liviu Beris
Liviu Beris își reamintește de o copilărie evreiască la Herța
Image source: 
Petru Clej

Dezbaterile cu privire la recent adoptata lege de incriminare a propagandei legionare și a negării Holocaustului din România continuă, uneori cu vehemență. Pe de altă parte, un recent sondaj de opinie arată că doar un român din trei a auzit despre Holocaustul din România. 

Am stat de vorbă cu unul dintre supraviețuitorii acestui genocid, Liviu Beris, astăzi președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului (AERVH). În prima parte a interviului el vorbește despre copilăria sa într-un orășel în care aproape jumătate din populație erau evrei. 

Sunt originar dintr-un orășel din nordul Moldovei, Herța. Pe vremea când m-am născut eu, în 1928, era în județul Dorohoi. Întotdeauna a fost parte a Moldovei. Granița cu Imperiul Austro-Ungar, respectiv cu Bucovina, fusese înainte de 1918 la 15 kilometri nord de Herța într-o comună numită Mamornița. Granița cu Imperiul Țarist înainte de 1917 era la opt kilometri est de Herța, pe râul Prut.

De când datează documentar populația evreiască din Herța?

Cred că era în jur de 1800 de când se vorbește de evrei în Herța. Din istoricul familiei mele v-aș putea spune. Din partea tatălui bunicul provenea dintr-o familie din Lipcani, Basarabia. Fugeau băieții de acei 20 de ani de armată țaristă.

Deci este adevărat că în România, în Moldova se refugiau evrei din Imperiul Țarist?

Este adevărat prin însăși originea mea în care tatăl meu provenea dintr-o asemenea familie.

Numele acesta – Beris – de unde vine?

Probabil că era Beriș, cum îmi spun și acuma mie mulți, dar fiind acel “s” și cu o sedilă, unii au șters-o și a ajuns Beris. Ulterior am vrut să mă conving. Tata și mama sunt înmormântați în Israel, iar pe piatra de mormânt numele lor este scris cu “s”, deci înseamnă că s-a transformat în Beris sub forma aceasta.

Ce populație avea Herța și care era proporția de evrei?

Herța avea 4000 de locuitori dintre care cam 1800 – 45% - erau evrei. În rest, dintre celelalte naționalități erau, cum se spune, ușoare urmă, adică era un ucrainian pe nume Krupnik și era comisar de poliție. Erau doi țigani, cum se spunea pe atunci, nu romi, care erau fierarii orășelului. Era și un singur german, Kislinger, care era proprietarul morii.

Dar evreii și dumneavoastră acasă, ce limbă vorbeați?

Părinții când vroiau să nu știu ce spun vorbeau idiș., tot așa cum mama îmi spuneau că părinții ei când nu voiau ca ea să știe ce spun, vorbeau poloneza.

Și dumneavoastră în ce limbă ați fost educat?

În română.  În primele trei clase am fost la așa numita școală izraelito-română și în a patra clasă am fost transferat la școala românească, pentru că aveau de gând părinții să mă înscrie la un liceu.

Dar în general evreii din Herța erau asimilați sau păstrau tradițiile?

Păstrau tradițiile fără să fie exagerați sub acest aspect, adică nu vedeai din aceștia hasidici, cu perciuni sau cu îmbrăcăminte tradițională, nu, purtau toți îmbrăcăminte de tip european, dar respectau Șabatul, sâmbăta în Herța era o lipsă aproape total de activitate economică. Dar toți evreii vorbeau limba română, chiar fără accent și pot spune că era un model de înțelegere între românii majoritari – vreo 2200 – și populația evreiască. Era o înțelegere perfectă, ca dovadă că atunci când legionarii au vrut să înființeze un cuib în Herța nu au reușit.

Toată populația evreiască a primit cetățenia română în 1923?

Da. Nu știu dacă tatăl meu nu o avea dinainte pentru că luptase pe front în Primul Război Mondial unde a fost rănit de două ori, o dată mai grav și a doua oară mai ușor.

Dumneavoastră spuneți că în Herța nu au existat probleme ca în alte părți ale României sau în Basarabia sau Bucovina?

Nu nu au existat. Întotdeauna, de pildă, primarul era un român, iar ajutorul de primar era evreu, de fiecare dată și când era Partidul Țărănesc și când era Partidul Liberal.

Câți comuniști erau în Herța?

Cred că erau vreo cinci, toți evrei.

Exista vreo simpatie pentru comuniști în rândul evreilor din Herța?

Nu, nu exista nici simpatie și măcar nu știau cu ce se mănâncă comunismul.

Când lucrurile au început să se agraveze începând cu 1938 – decretele Goga-Cuza prin care a fost retrasă cetățenia română unui număr de peste 200000 de evrei, a venit dictatura regală, înaintea anexării ilegală a Herței, a unei părți a județului Dorohoi de către Stalin, s-a schimbat atmosfera?

Prea puțin. În Herța s-a menținut chiar în condițiile cuzismului, când au venit la putere Goga-Cuza, pentru scurt timp înaintea dictaturii regale, vă pot spune că în Herța nu s-a resimțit niciun fel de modificare a felului în care s-a trăit, a comportamentului oamenilor. Numai atunci am văzut și eu o manifestație cu miște oameni călare, care erau îmbrăcați în cămăși albastre, erau cuziștii ci cămăși albastre. Mie îmi plăcea mult să merg cu cercul și m-am dus și eu în urma acestei manifestații și acolo l-am auzit pe un avocat Isidor, care era cuzistul Herței, care a ținut un discurs și am auzit pentru prima oară și am tresărit “Jidanii la Palestina!”  și toți scandau “Jidanii la Palestina!” 

Aceea era prima oară când auzeați acel cuvânt?

Da.

Deci practic prima confruntare a dumneavoastră cu antisemitismul a fost în 1937 – 1938?

În 1938. Am mai avut o confruntare cu antisemitismul în clasa a patra primară, când mă scoate învățătorul la tablă și mă întreabă una, alta, eu îi răspund și nu știu ce fel de răspuns oi fi dat eu, că țin minte că a făcut comentariul “așa sunteți voi, la plăcinte înainte, la război înapoi”. Acest comentariu m-a costat, țin minte că am luat o bătaie soră cu moartea de la tata, pentru că i-am sus învățătorului “Să vă fie rușine!”. Eu nu eram obișnuit cu așa ceva și am reacționat ca și cum era ceva rușinos, trebuia să-i fie rușine să vorbească în felul acesta.

Dar colegii făceau vreodată măcar aluzii?

Nimic. Asta e foarte interesant, m-am simțit ca la școala izraelito-română.

Câți evrei erați în clasă?

Eram trei, pentru că numai trei voiau să meargă mai departe la liceu. Nu v-am spus despre o chestiune care după mine era importantă: structura socială a populației evreiești din Herța. Cam 20% dintre ei se numeau că sunt “realizați”, adică, aveau magazine bine aprovizionate, care mergeau bine.

Am putea spune că era clasa de mijloc?

Cam clasa de mijloc.  Toată strada principală era plină de magazine ale evreilor., aporape că nu era magazin românesc, câteva, dacă erau.  De toate felurile, tot felul de comerț.  După aceea voiam să vă vorbesc de meseriași.  Foarte multe ateliere, erau tâmplari, erau cizmari, croitori, ceasornicari, fotograful  era evreu, nu exista medic stomatolog, dar un dentist era și acela tot evreu. Medicul de stat era și el evreu. Sigur, și rabinul era evreu...

Profesori erau evrei?

La izraelito-română erau numai evrei, la școala românească nu a existat niciun profesor evreu, erau numai români. Deci ăștia cu magazine ca lumea și ateliere ca lumea reprezentau cam 20%. Restul 80% incluzând meseriași, cârpaci, oameni necăjiți, erau foarte săraci. Când mă trimeteau părinții pe străzile lăturalnice, cu alimente la oameni foarte săraci, strada nu era pietruită, cu noroi, praf vara. Copiii erau aproape dezbrăcați.

Cu ce se ocupa familia dumneavoastră?

Tatăl meu avea o brutărie cu vreo 20 de muncitori, cu toții români. Totul era făcut manual, asta implica o curte întreagă cu depozit de lemne pentru că se încălzea cuptorul cu lemne. Aveam grajduri de cai, căruțe, cu arcuri. Tata era considerat un om avut.  Acum oamenii au mașini, pe atunci aveam docar, vizitiu...

Cum erau relațiile cu angajații?

Apropiate. Parcă văd cum veneau de Anul Nou cu boii, cu buhaiul, ne făceau urări de Anul Nou, erau niște relații extraordinar de apropiate. Tinerii care lucrau acolo toți mă știu de fiul domnului Aron, așa îl chema pe tata. Eram așa de apropiat de ei încât mă jucam cu copiii lor. Era cu totul altfel, parcă nu-mi să cred că lucrurile au evoluat așa, de fapt au involuat. 

(va urma, în partea a II-a - Un an sub ocupație sovietică)

Ascultați prima parte a interviului cu Liviu BERIS.
2067