
Justiţie
Poliţia thailandeză a arestat un suspect în atacul cu bombă de la Bangkok
Suspectul, un bărbat de naţionalitate turcă a fost arestat într-un apartament din suburbiile Bangkok-ului. Poliţia thailandeză a declarat că e destul de sigură că bărbatul arestat este autorul atentatului. CNN scrie că autorităţile thailandeze adună în continuare dovezi despre materialele explozive folosite în atacul cu bombă.
Poliţia thailandeză caută de pe 17 august un străin surprins de camerele de luat vederi în momentul încare a ascuns un rucsac sub o bancă din apropierea templului cu doar câteva minute înainte de detonare.
Autorităţile thailandeze susţin însă că bărbatul nu a acţionat singur. Cel puţin 10 persoane ar fi luat parte la pregătirea atentatului, dar acesta e puţin probabil să fie atribuit unei grupări teroriste internaţionale mai cred oficialii.