Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deportat de Antonescu în Transnistria - 6. Snopit de jandarmi

sam_0169.jpg

Liviu Beris
Liviu Beris a fost bătut cu sălbăticie de un jandarm român la Moghilev în 1943
Image source: 
Petru Clej

Holocaustul din România este puțin cunoscut publicului, potrivit sondajelor de opinie numai o treime au auzit de el. Dar nu numai ca dimensiuni este puțin cunoscut, ci și ca mărturii ale puținilor supraviețuitori care mai sunt în viață.

Liviu Beris avea 13 ani când a fost deportat la ordinul lui Ion Antonescu împreună cu familia sa din localitatea Herța, care fusese ocupată de sovietici din iunie 1940 până în iunie 1941. După marșuri prin Basarabia care au durat mai multe luni, în decembrie 1941 convoiul de evrei din care făcea parte și Liviu Beris a ajuns pe malul Nistrului și într-un final a fost trimis cu familia sa în ghetoul de la Moghilev, la începutul anului 1942. După un an, armatele germană și română au suferit o înfrângere grea în marea bătălie de la Stalingrad, ceea ce, povestește Liviu Beris, a avut o influență și asupra evreilor din ghetoul de la Moghilev. 

Ce s-a întâmplat după Stalingrad?

Nu știam nimic precis, dar simțeam că ceva s-a întâmplat. De pildă, în momentul în care mergeam spre lucru, treceam și pe lângă o grupă de evrei care lucrau sub controlul unui jandarm, ceva la un capăt de pod, spre Nistru. Întotdeauna jandarmul era foarte sever, din “Jidane!” nu-i scotea. Iar după Stalingrad, când am trecut pe acolo l-am auzit pe jandarm, spunându-i că trebuie făcută cutare lucrare, dar nu-i mai spunea: “Mă jidane!”, ci, pentru că nu știa altceva i se adresa cu “Domnule jidan”, atunci mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat.

Cum a fost incidentul când v-au bătut jandarmii?

Pentru ca să te poți încălzi era problema să faci rost de lemne, cee ce era fantastic de greu.  Atunci se organizau băieți în bandă cu care ieșeam noaptea din ghetou. Se organiza și pază ca să te avertizeze dacă vine cineva. Furam lemne din șarpantele caselor care fuseseră bombardate și erau părăsite. Organizam aceste expediții încă din timpul zilei, așa că știam exact unde vom merge la noapte. Într-una din nopți eram eu la șarpantă și s-a dat alarma că vin jandarmii, dar când m-am dat jos ca să fug m-am trezit chiar în fața patrulei. Erau doi, un fruntaș și un ostaș care m-au prins. La vremea respectivă mai aveau încă dreptul să te execute pe loc dacă te prindeau noaptea afară din ghetou. Dar asta era după Stalingrad, că poate înainte m-ar fi executat.

Discuția a fost: “Să-l împușcăm?”a spus unul dintre ei, dar celălalt a răspuns: “Nu, să-l ducem la legiune”.  Pe tot drumul spre legiune am fost bătut cumplit cu patul de armă de ostaș și la un moment dat când am ajuns în dreptul unui felinar durerea m-a făcut să mă întorc brusc,  cu orice risc, chiar dacă mă împușca, am dat ochii cu soldatul acela cu figura schimonosită de ură, care mă lovea cu patul armei și care a rămas atunci în aer. Mi-e ciudă că nu-mi amintes figura celui care a spus să nu fiu împușcat, ci numai aceea a soldatului care mă lovea cu sălbăticie. Atunci s-a oprit bătaia și m-au dus la legiune, altfel poate nici nu ajngeam viu acolo.

Ce s-a întâmplat când ați ajuns la legiunea de jandarmi?

Acolo m-a preluat un plutonier care m-a luat direct: “Paștele mă-tii! P... mă-tii! Marș că dacă te mai prind o dată te împușc!” după care m-a bătut până la poarta legiunii cu cizma și numai în fund. Mie mi se părea o mângâiere față de bătaia soldatului și cu aceste cuvinte murdare însoțitoare, dar care erau de fapt o salvare.

Poate că voia să disimuleze ca să vă dea drumul?

Da, așa a și fost. Sigur că mă bătea, dar o făcea în mod demonstrativ și apoi mi-a dat drumul. Puteam foarte bine să fiu împușcat, pentru că am fost prins în afara lagărului, noaptea, furând. Vreau însă să vă spun ce efect fantastic a avut asta asupra vieții mele. Sigur că în viață te mai superi, pe unul, pe altul, dar când mă supără cineva, de pildă unii care neagă Holocaustul, care m-au făcut în fel și chip, atunci îmi amintesc de figura acelui om, jandarmul, și mi-am spus că niciodată în viața mea nu voi face ce mi-a făcut acel individ. Și să știți că mă țin de cuvânt, au fost oameni care mi-au făcut lucruri care erau nepermise, niciodată nu le-am purtat ranchiună, ba chiar ulterior dacă am putut să le fac un bine, l-am făcut. Asta tocmai în amintirea angajamentului pe care l-am luat față de mine însumi când m-am întors în fața acelui jandarm. Acest eveniment a avut pentru mine un efect benefic în relația mea cu oamenii. A fost un moment care mi-a determinat comportamentul față de oameni pentru tot restul vieții. Dar nu v-am spus cum a scăpat tatăl meu de la moarte.

A fost luat din Moghilev?  

Ghetoul din Moghilev era condus de un Kapo, un avocat evreu pe nume Danilov. Era un colaboraționist care se purta urât de tot cu evreii. Tata s-a dus la un moment dat la el și i-a spus să se comporte omenește, crezând că are de a face cu un om normal. Dar vedeți că unii oameni se transformă în fiare în astfel de situații și a doua zi tata s-a trezit cu jandarmii, acolo în cămăruța noastră, l-au luat și nimeni n-a mai știut ceva despre el.

Unde l-au dus?

După cum avea să-mi povestească el, a fost trimis peste Bug, la nemți, să lucreze la un pod. Cum a supraviețuit – el vorbea germana, a lucrat într-o grupă, iar tehnicianul german care conducea l-a folosit ca translator când le dădea ordine lucrătorilor. Acest tehnician era ceva mai în vârstă, ca tata, iar când totul a luat sfârșit l-a chemat să stea de vorbă separat și l-a întrebat: “Tu știi ce urmează acum?” Probabil aflase că evreii vor fi executați și i-a spus tatei: “Să fugi peste Bug în Transnistria”. Germanii fiind în retragere din calea rușilor îi executau pe toți evreii care mai rămseseră în viață. Atunci tata a mai anunțat câțiva evrei în care era sigur vă putea avea încredere și au fugit peste Bug.

Și acolo ce s-a întâmplat?

Cum erau îmbracați ca vai de lume și diferit de ceilalți au fost prinși de jandarmii români. Asta se petrecea mult timp după Stalingrad și nu au mai fost executați. Au fost duși din post în post, pe jos, până la Odesa, la Curtea Marțială, unde au fost judecați. Tata mi-a povestit că erau trei ofițeri români în completul care l-a judecat și acolo și-a dat jos zdreanța de cămașă pe care o purta, arătându-le o rană îngrozitoare chiar în apropierea inimii, pe care o căpătase luptând în armta română în primul război mondial “Dacă dumneavoastră vreți să mă condamnați, aveți tot dreptul, dar să știți că n-ar fi normal că un neamț să mă salveze de la moarte, iar foștii camarazi cu care am luptat alături în război”  - erau cam de vârsta tatei – “să mă condamne”. Atunci ofițerii au șușotit între ei și apoi l-au întrebat pe tata: “Unde îți e familia?”, “La Moghilev”, a răspuns tata, iar după aceea l-au trimis sub pază până la Moghilev. Și m-au anunțat acolo “Du-te la legiune că ți-a sosit tatăl”, tata pe care eu îl credeam mort.

Cât ați mai stat la Moghilev?

La Moghilev am stat până pe 25 decembrie 1943. În momentul acela s-a aprobat ca cei care fuseseră deportați din Vechiul Regat să fie repatriați. Cu alte cuvinte toț evreii din județul Dorohoi, ca și cei din Herța, trebuiau repatriați, nu însă și cei din sudul Bucovinei care nu fusese ocupat de Stalin în iunie 1940. Evreii din Herța au fost anunțați să se prezinte pentru a fi incluși în lotul județului Dorohoi.

Câți ați mai rămas din cei care fuseserăți deportați în 1941?

Un sfert, trei sferturi au murit.

Cum v-au adus înapoi?

Cu trenurile, de data asta, erau trenuri de marfă, dar erau curate. Iar eu care venisem în Transnistria pe jos tocmai din Herța, aveam impresia că sunt într-un vagon de lux Pullman. Al doilea lucru, am mâncat pâine veritabilă, ne-au dat pâine la plecare. Eu nu mai mâncasem pâine adevărată de peste doi ani.   

(Va urma – în episodul viitor – Întoarcerea în România)

1532