Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deportat de Antonescu în Transnistria - 7. Revenirea în România

sam_0167.jpg

Liviu Beris
Liviu Beris avea 15 ani când s-a întors în România după doi ani și jumătate de deportare
Image source: 
Petru Clej

Holocaustul din România este puțin cunoscut publicului, potrivit sondajelor de opinie numai o treime au auzit de el. Dar nu numai ca dimensiuni este puțin cunoscut, ci și ca mărturii ale puținilor supraviețuitori care mai sunt în viață.

Liviu Beris avea 13 ani în vara lui 1941 când a fost deportat la ordinul lui Ion Antonescu împreună cu familia sa, la fel ca toți evreii din localitatea sa natală, Herța. A ajuns la Moghilev, pe malul de est al Nistrului, unde a rămas în ghetou până la 25 decembrie 1943 când Antonescu a dat ordin ca toți evreii din județul Dorohoi să fie repatriați. Doar un sfert dintre cei deportați mai rămăseseră în viață la acel moment. În ultima parte a acestui interviu, Liviu Beris, astăzi în vârstă de 87 de ani, președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului, povestește despre revenirea în România. 

Ne-au dus de la Moghilev cu trenul la Dorohoi, care era pe atunci capitala județului cu același nume. Nimeni n-a putut să se întoarcă în localitățile de unde a venit, toți au fost duși în capitala de județ cu domiciliu obligatoriu. Deci noi nu ne-am mai putut întoarce la Herța. Când am ajuns la Dorohoi acolo mai rămăsesră vreo 2000 de evrei, care ne-au primit fiecare în casele lor. Ne era și jenă, le-am, atras atenția să nu cumva să îi umplem și pe ei de păduchi, că noi eram încă plini de păduchi. 

Care era atitudinea românilor din Dorohoi?

N-am prea intrat în contact cu românii, dar vă spun că nu au fost situații inamicale cu ei. Am trăit câteva luni în care nu știu cum am supraviețuit. Primeam de la Comunitatea Evreilor câte o bucată de pâine, am ajuns să merg și la școală, unde copiii de evrei rămași acolo se fereau de mine. 

Din ce cauză?

În primul rând eram în zdrențe. Ei se înghesuiau în băncile din față, iar eu stăteam în ultima bancă. Vorbeau cu mine, dar foarte puțin, iar eu nu reușeam să mă reintegrez, eram sălbatic, poate că și eu îi respingeam. Eram suspicios față de orice și oricine, nu mai eram obișnuit să văd case normale, un sandwich normal, nu aveam încredere în oameni, nici măcar în evrei. Am văzut lupta evreilor între ei, pentru supraviețuire, de aceea am rămas marcat. Când omul rămâne gol e pus în situația de a lupta pentru ultima firimitură de pâine. Am cunoscut oameni extraordinari de buni care s-au transformat în fiare. Și totuși au mai fost și oameni care au rezistat și chiar s-au sacrificat, nu au atentat la obiecte precum un măr sau un cartof care era al altuia. Eram copil și văzând toate acestea am crezut că am să înnebunesc. De aceea eu nu sunt de părerea că evreii sunt altfel decât orice alt neam. Să fim lămuriți: sunt aceași structură de animal și om. După deportare nu-mi mai era frică de gloanțe, de pildă. În momentul când au intrat rușii în Dorohoi, la 6 aprilie 1944, au fost niște lupte între nemți și ruși, iar eu mă uitam de după un gard ca și cum pe mine gloanțele nu mă puteau atinge. Acum când mă gândesc, îmi dau seama că eram inconștient.

Ce-au făcut rușii când au intrat în Dorohoi?

În primul rând n-au avut cu cine sta de vorbă, deoarece autoritățile au fugit toate și atunci au fost câțiva evrei care s-au organizat ca să administreze cât de cât. La Botoșani evreii au înființat o așa numită "republică" care a durat o zi. Era un regim de ocupație și au numit un primar care evreu. 

Au fost acte de răzbunare?

Nu, de niciun fel. După aceste lupte, care nu erau de fapt mare lucru, frontul s-a stabilizat la Pașcani. 

Nu v-ați mai întors la Herța?

Păi ce să căutăm acolo, noi fugeam de Herța, eram convinși că Herța va rămâne a URSS. 

Deci chiar dacă ați suferit din cauza lui Antonescu, ați preferat să rămâneți în România?

Nu numai atât, dar tata care avea o reputație foarte bună a reușit să se împrumute și după 23 august 1944 a cumpărat două mârțoage și o căruță și ne-a suit în ea ca să plecăm înspre București, cât mai departe de Herța. Sovieticii ceruseră tuturor celor care trăiau în teritoriile pe care le ocupaseră în 1940 să se întoarcă acolo, iar noi tocmai din cauza acestei cereri am fugit de acolo. 

Dumneavoastră ați avut tentația să deveniți membru al Partidului Comunist așa cum au făcut unii evrei care au profitat de conjunctură?

Eu nu aveam posibilitatea să devin membru de partid, chiar dacă aș fi vrut, pentru că eram originar din URSS și acest lucru s-ar fi putut întâmpla doar dacă eram în URSS, deci eu nu puteam deveni membru al PCR. 

Nu exista riscul să fiți predați sovieticilor?

Ba da, au fost oameni trimiși înapoi în teritoriile ocupate de Stalin în 1940, dar te puteai aranja. 

Părinții dumneavoastră au emigrat în Israel?

Da, tata și cu mama au eigrat în Israel, împreună cu sora mea, care a murit acum doi ani, cu toții sunt înmormântați la Rishon-le-Zion.

Dumneavoastră de ce n-ați emigrat?

În momentul în care părinții mei au făcut cererea de emigrare, nu puteau în același timp să facă cererea și pentru mine. Am făcut și eu cerere. dar mie nu mi-au aprobat-o, iar lor le-au aprobat-o, părinții mei și sora mea au plecat, iar eu am rămas. După aceea eu am început să lucrez și nu mi s-a dat drumul deoarece eram necesar.

În final doresc să vă întreb: ce sentimente aveți față de Holocaustul din România?

Holocaustul din România s-a desfășurat în ritmul în care mergea războiul. Când toți erau convinși că Hitler va învinge, Holocaustul s-a desfășurat cu toate forțele și cu sprijinul majorității populației. E foarte ușor să găsești pentru toate relele un țap ispășitor, iar acest țap ispășitor au fost evreii. În primul rând a fost toată propaganda care s-a făcut, că evreii erau de vină pentru pierderea Basarabiei, că evreii erau de vină pentru pierderea nordului Bucovinei, că evreii au chemat pe ruși la Herța, toate aceste minciuni au avut efecte totuși. Oamenii au crezut și de ce să nu creadă? E foarte ușor să crezi astfel de lucruri. Chiar acum câțiva ani la Biserica Cernica un ierarh ortodox ținea o slujbă transmisă în toată țara, slujba Sfântului Prohod, și a spus următorul lucru: "Iudeii l-au ucis pe Hristos". Eu am scris atunci Patriarhului Teoctist, dar n-am primit niciodată răspuns, doar că în anul următor chiar el a ținut slujba unde i-a pomenit pe Iosif din Arimateia și Nicodim, evrei prezentați în mod pozitiv în Evanghelie, ceea ce dovedește că a citit cu atenție ce-i scrisesem eu.

(Sfârșit)

2219