Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franța va avea din 2018 un Parchet Național Antiterorist

franta_nu_se_mai_afla_sub_stare_de_urgenta_incepand_cu_1_noiembrie_de_cand_se_afla_in_vigoare_o_lege_antitero.jpg

Franta nu se mai afla sub stare de urgenta incepând cu 1 noiembrie de când se afla în vigoare o lege antitero
Franta nu se mai afla sub stare de urgenta incepând cu 1 noiembrie de când se afla în vigoare o lege antitero
Image source: 
Michel Euler / POOL / AFP

Se dorește degrevarea secțiunii care se ocupă în prezent de dosarele de terorism, în cadrul Parchetului din Paris. Este a doua unitate specializată, după crearea în 2013 a unui Parchet național financiar.

La treizeci de ani de la crearea unei secțiuni antiteroriste în cadrul Parchetului din Paris, care are competență națională, un parchet național antiterorist ar trebui să ia ființă în 2018.

Timp de 25 de ani, marile dosare analizate de această secțiune aveau de a face cu terorismul basc ori cu cel corsican.  Astăzi sunt pe rol peste 450 de dosare care vizează aproximativ 1.500 de persoane care au o legătură cu terorismul jihadist. 14 magistrați lucrează aici, adică 10% din efectivele parchetului.

Ministrul Justiției susține că dorește prin crearea acestui Parchet Național Antiterorist să contracareze « amenințările neobișnuite ». În mai puțin de trei ani, în atentatele jihadiste produse în Franța au murit 241 de oameni. În prezent, în închisorile franceze se află 500 de oameni arestați pentru fapte de terorism și peste o mie de persoane radicalizate.

Acum, ministrul Justiției speră la o dezbatere parlamentară în primăvara lui 2018 pentru a fi stabilit cadrul acestui viitor parchet. Ministrul justiției vrea ca noua instituție să ofere o protecție mai mare victimelor în cadrul proceselor, să se ocupe de urmărirea deținuților teroriști pe motiv că “închisorile au devenit incubatoare ale amenințării teroriste » dar și să ofere cadrul formării magistraților în acest domeniu.

În altă ordine de idei, un nou plan în lupta contra radicalizării, evocat de președintele Emmanuel Macron în octombrie, va fi prezentat la începutul lui 2018. Seful statului explica faptul că va fi întocmită o hartă în care vor fi desemnate « zonele» ce se vor afla sub o supraveghere specială.

În urmă cu o lună, șeful Direcției generale a securității interne, Laurent Nunez, atenționa că aproape 700 de bărbaţi şi femei de naţionalitate franceză sau care au locuit în Franţa, mai sunt în zona siriano-irakiană. Lor li se adaugă circa 500 de copii.

Apoi, există riscul ca unii oameni din Franța, îndoctrinați de ideologia Daech, să treacă la acțiune. Trebuie luați în calcul și cei care s-au întors deja în Franța din zonele de conflict -  aproximativ 250 de adulți și 60 de copii. Justiția se ocupă de adulți iar copiii beneficiază de o asistență specială.

De la începutul anului, timp în care de altfel Franța s-a aflat sub stare de urgență, au fost dejucate 13 atentate.

Franța va găzdui anul viitor un summit dedicat opririi finanțării terorismului, la inițiativa președintelui Emmanuel Macron.  Care spunea că « eradicarea terorismului înseamnă și secarea surselor de finanțare”.  Între timp, la capitolul finanțarea terorismului a fost luată în vizor Banca Poștei franceze - La Banque postale.

Ancheta preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris sub bănuiala că există unele lacune în modul în care funcționează această unitate bancară. Mai exact – băncii i se reproșează că nu are un control al clienților care trimit sa primesc bani printr-un mandat.

Este vorba de un serviciu de care poate beneficia oriciune care se prezintă la ghișeu cu un act de identitate, fără să fie nevoie de un cont bancar. Este un potențial canal de finațare a terorismului ori de fraudă fiscală. De altfel, din acest motiv, grupul poștal a decis să renunțe la acest serviciu, începând cu ultima zi a acestui an.

Unitatea a decis ștergerea de pe lista neagră a unei bănci siriene care are legătură cu regimul lui Bashar al Assad și care a fost sancționată de Uniunea Europeană. Motivul: numele băncii, foarte răspândit în domeniul bancar internațional, declanșa foarte multe alerte.

"Siria figurează pe lista statelor sub embargo dar nicio operațiune nu a fost făcută între La Banque Postale și Siria", susține un purtător de cuvânt al grupului francez.

Recent, o anchetă a poliţiştilor a arătat că 20% din combatanţii francezi continuă să primească alocaţii sociale din partea statului francez. Prestaţiile sociale, primite fie de la Agenţia pentru şomaj fie de la Casa de Asigurări Sociale sunt încasate de familie și trimise ulterior în zonele de război.  Prin mandate poștale căci sunt ușor de utilizat. Aproximativ 420 de viramente frauduloase au fost realizate doar în 2016.

 

677