Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvă / la chronique bilangue 125 : L’année 2018

2018.jpg

Noaptea de Anul Nou, Place de la Concorde, Paris
Noaptea de Anul Nou, Place de la Concorde, Paris
Image source: 
credit foto: rfi.fr / REUTERS

Anul 2018 aduce cu el mai multe aniversări importanate, dintre care una ne priveşte direct şi ar trebui să fie o ocazie de reflecţie nu doar în privinţa trecutului ci şi legat de ceea ce românii ar trebui să construiască în viitor. Scriitorul Virgil Tănase se dovedeşte însă prudent în faţa aniversărilor şi are o altă opinie, decît cea larg răspîndită, despre cum ar trebui marcate…

Etant établi qu’il est impossible, și chiar imprudent, spun superstițioșii, de savoir ce qu’une nouvelle année pourrait nous apporter, în afară de creșterea impozitelor, a prețului apei și luminei, de l’augmentation du Dow Jones et de la famine en Afrique, persoanele cât de cât trecute prin viață și care au învățat câte ceva din ce-au trăit, se rabattent sur les anniversaires dont on peut être à peu près sûr qu’elles ne nous apporteront pas un démenti.

Oricare ar fi schimbările politice și oricât ne-am mondializa, oricare ar fi modificările climaterice și rata produsului interior brut, putem fi siguri că în anul de grație 2018 se vor împlini 500 de ani de când Carol Quintul l-a trimis pe Magellan să facă turul lumii. E la fel de neîndoielnic că în 2018 se vor împlini 250 de ani de la nașterea lui Chateaubriand, 200 depuis celle de Tourgheniev, 150 ans depuis la naissance de Claudel, de Maxime Gorki et de Ștefan Luchian. T

ot astfel, vrând-nevrând, se vor face 50 de ani de la anul de pomină 1968 care va fi sărbătorit, poate, chiar dacă unii vor considera că e inoportun să amintim că din când în când Franța se revoltă, et d’autres trouveront stupide de croire, comme à Prague en 1968, que le socialisme peut avoir un printemps.

D’autres encore, et je les vois venir ! trouveront aussi que c’est à la fois inopportun et stupide să se sărbătorească 100 de ani, cifră rotundă, de la întregirea poporului român. Zic popor ceea ce-nseamnă, pentru mine, cei de-o aceeiași limbă și peste care trec frontierele ca apa. Peste români glissent depuis à peu près deux millenaires les langues des envahisseurs, les structures étatiques diverses, les rois étrangers, les néologismes des élites et les incessantes trahisons des clercs, fără să-i clintească, fără să strâmbe un anume fel de-a fi în lume, fără să desțâțâne o noimă care, fiind cea din limbă, dă unui popor dreptul să nu fie ciulini duși de vânt peste Bărăgan.

Une fête inopportune parce que pour défendre leur type de société, ces théoriciens de l’uniformité veulent nous faire croire că războaiele se iscă din ideea națională și nu din logica unor orânduiri care dau întâietate pricipiilor economice. Une fête stupide, disent les mêmes, pentru că evocarea marii Uniri sfidează fără șanse de reușită efortul nostru de integrare într-o Europă și, mai larg, într-o lume unde nimic nu trebuie să aibă o identitate, unde nimic nu trebuie să aibă miros ca să nu se bage de seamă cât de fără miros sunt banii. 

Certes, la classe politique multiplie les projets et le ministère de la Culture et de l’identité nationale de Bucarest a même lancé un appel aux initiatives populaires. Je m’avise que la capitale roumaine o să fie iar împopoțonată cu statui de regi și de oameni politici al căror merit e de-a se fi uțupit de-a călare pe înfăptuirea celor de la talpa țării.

Dinspre vârf spre poalele statului coboară o vijelie de festivități mărunte și foșcăitoare. Justement, hélas, cette agitation d’une classe politique qui tire à hue et à dia, bolboroseala apei care clocotește fără ca gospodina să pus ceva la fiert, dovedește, mi se pare, grăitor, stridența dintre noi cei care, mulțumită faptului că vorbim limba noastră de plugari care nu știu englezește, înfăptuim zi de zi unirea…, stridența dintre ceea ce suntem, spuneam, et une politique qui depuis des années et des années nous conduit là où, pour échapper à la schizophrénie, il nous faudrait ne plus être ce que nous sommes.

Qu’est-ce que nous sommes ?

Je n’ai pas de meilleure réponse aujourd’hui que ce que me racontait un unchi de-al meu mai de departe  : cum l-a văzut el, într-o zi, pe taică-su, plugar, spălându-se și bărbierindu-se frumos după care și-a pus hainele de sărbătoare, a înhămat la droșca pregătită de cu seară calul cel mai arătos și după ce și-a sărutat soția și copiii, s-a închinat și a plecat la Alba unde mulțimea celor care-și păstraseră prin secole ființa se unea cu țara.

Mais à ceux-là personne ne leur fera une statue.

Decât poate noi, cei care mai scriem românește.

 

2798