Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Siria: Negocierile «ultimei şanse» la Viena

mistura.jpg

Staffan de Mistura, emisarul ONU pentru Siria
Staffan de Mistura, emisarul ONU pentru Siria
Image source: 
REUTERS/Sergei Karpukhin

La Viena începe sub egida ONU o nouă rundă de negocieri inter-siriene, rundă descrisă drept cea a «ultimei şanse». Într-adevăr, după doi ani de impas şi în contextul unor violenţe tot mai intense pe teren, probabilitatea de a avansa în aceste discuţii este foarte mică.

«Ultima speranţă de pace». Aşa a descris Jean-Yves Le Drian, şeful diplomaţiei franceze, această a 9-a rundă de negocieri inter-siriene de la Viena. Precedenta, ţinută acum o lună, nu dăduse niciun rezultat. Un eşec datorat diferitelor părţi care au refuzat să discute direct, faţă în faţă. «Progrese acum, e puţin probabil să vedem» spune, pesimist, un expert al unui institut american citat de agenţia France Presse. Una din piedicile unui dialog direct este soarta rezervată lui Bachar al-Assad. Opoziţia spune că nu va dialoga cu puterea cât liderul de la Damasc nu pleacă. Ceea ce, evident, delegaţia siriană refuză.

Situaţie în care, Staffan de Mistura, emisarul ONU care coordonează dialogul între diferitele delegaţii siriene, estimează că «suntem într-o fază foarte, foarte critică». În căutarea celui mai mic compromis, diplomatul a pus pe agenda discuţiilor un «capitol constituţional», mai puţin sensibil decât chestiunea alegerilor care sperie Damascul.

Discuţiile de la Viena au loc cu câteva zile înaintea unui aşa-zis Congres intersirian organizat la Soci, în Rusia, pe 29 şi 30 ianuarie, la iniţiativa Moscovei şi a Teheranului, principalii aliaţi ai regimului de la Damasc, şi a Turciei, susţinătoare a rebelilor sirieni. Sunt invitaţi la acest «congres» toţi principalii actori regionali şi internaţionali, inclusiv kurzii şi asta în ciuda reticenţelor turceşti. Și Rusia vrea să pună pe ordinea de zi a «congresului» problema viitoarei Constituţii siriene, lăsând deoparte chestiunile electorale. Problema viitoarelor alegeri, de care deci regimul de la Damasc fuge ca de dracul, este că ea riscă să pecetluiască odată pentru totdeauna soarta preşedintelui Bachar al-Assad.

Voinţa Rusiei de a face presiuni asupra regimului sirian

Moscova a dorit să răspundă îngrijorărilor exprimate de anumite cancelarii occidentale, afirmând că iniţiativa ei nu reprezintă o concurenţă pentru procesul zis de la Geneva – discuţiile au loc acum la Viena doar din motive logistice. Moscova spune că nu caută decât «să alimenteze cu rezultate concrete» acel proces de la Geneva. Cum notează însă mai mulţi observatori, «discuţiile de la Viena sunt un test pentru a demonstra - sau nu - voinţa Rusiei de a face presiuni asupra regimului sirian pentru a-l obliga să negocieze serios cu adversarii săi».

Negocierile sub egida ONU din capitala austriacă au loc pe de altă parte în contextul în care pe teren se derulează o serie de mari ofensive militare. Pe de o parte, în jurul oraşului Afrin, controlat de kurzi, intervine în forţă armata turcă. Pe de altă parte, regimul sirian duce lupte intense contra rebelilor în provincia Idlib şi în zona Ghoutei orientale aflată în periferia estică a capitalei.

Câtă vreme regimul de la Damasc continuă să creadă şi să afirme că decizia finală privind Siria va fi luată pe terenul militar, e puţin probabil ca să se ajungă la un compromis la masa negocierilor.

Siria: Negocierile «ultimei şanse» la Viena