Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Victor Stoichiţă, titular al catedrei europene de la Collège de France (Interviu)

20180126_162646.jpg

Istoricul si criticul de artà Victor Stoichità sustinându-si lectia inauguralà la Collège de France
Istoricul si criticul de artà Victor Stoichità sustinându-si lectia inauguralà la Collège de France
Image source: 
Vasile Damian

Joi, 25 ianuarie, criticul şi istoricul de artă Victor Stoichiţă şi-a susţinut la prestigiosul Collège de France lecţia inaugurală. Numit titular al catedrei europene timp de un an (2017-2018), profesorul universitar originar din România (stabilit în Elveţia) şi-a ales ca temă «Europa imaginilor». După lecţia inaugurală la care au asistat 450 de oameni – un amfiteatru plin – Victor Stoichiţă va susţine până în luna iunie o serie de cursuri, seminarii şi conferinţe pe subiecte legate de tema sa generică.

«In momentul în care am fost propus de Consiliul de la Collège de France pentru această serie de conferinţe, fiind vorba despre o catedră europeană, sugestia a fost ca tematica să fie una europeană. Am ales deci călătoria artistului şi rolul imaginilor, a deplasării creatorilor şi a imaginilor în Europa epocii clasice – Renaştere şi baroc. O deplasare ce are la orizont o cristalizare a unui imaginar european, a unor valori europene, deci o tematică actuală».

Aţi evocat, sau o s-o faceţi, nume precum Dürer, Bellini, Velasquez, şamd. care voiajau mult la vremea lor. Azi, artistul voiajează altfel sau .. deloc, stând doar în faţa unui ecran de calculator. Astfel, el poate fi peste tot sau ... nicăieri. Cu ce consecinţe?

«Si pe vremuri, artistul putea voiaja sau nu. Au fost artişti care au stat toată viaţa în atelierul lor, precum celebrul Rembrandt. Legenda spune că ar fi refuzat chiar marele voiaj în Italia, preferând să rămână în Olanda lui înceţoşată nu atât din dezinteres pentru Italia cât din dorinţa de a rămâne el însuşi, dintr-o dorinţă identitară».

«In ziua de azi, artiştii voiajează totuşi dar aşa cum o facem toţi adică rapid, cu EasyJet, low-cost, azi aici, mâine colo sau ... în faţa ecranului de computer unde călătoria este însă una mai mult virtuală, între lumi paralele, între diverse imagini, şamd.».

«Călătoria rămâne deci şi azi un lucru esenţial iar în ceea ce priveşte călătoria artiştilor şi a imaginilor, există multe facilităţi în zilele noastre dar există şi greutăţi. Eu mi-aduc aminte de exemplu de trecutul meu de cetăţean român, dificultatea din anii ’70-‘80 de a călători. Din fericire pentru România, această dificultate a dispărut dar sunt alte ţări mai prăpădite decât România în care dificultatea persistă».

Vrând-nevrând, când vorbim despre voiajul artiştilor, ajungem la tema identităţii europene din trecut. Cum s-a constituit această identitate în raport cu Celălalt şi cum se defineşte această identitate astăzi, când ştim cât de sensibilă este această chestiune a identităţi, a raportului, a confruntării cu Celălalt?

«Mi se pare că identitatea europeană este o identitate multiplă, cu foarte multe faţete. Iarăşi, din experienţa mea personală, ştiu foarte bine ce înseamnă diferenţa dintre Est şi Vest. Ea există încă dar mai puţin decât în urmă cu 20-30-40 de ani. Stiu foarte bine diferenţa dintre Nordul Europei şi Sudul ei. Există deci în identitatea europeană nişte probleme care nu se pot rezolva decât printr-un concept de identitate multiplă. Lucrurile se complică în momentul de faţă pentru că Europa este în centrul unei fierberi identitare care ţine foarte mult de raportul Europei cu lumea, cu lumea foarte apropiată, precum bazinul mediteranean, Africa, şamd. De aici se vor alege până la urmă apele dar nu pot să vă spun cum va fi, aş vrea să ştiu şi eu».

Aţi ales să vorbiţi aici, la Collège de France, despre frontiere – naturale sau istorice, culturale sau politice, lingvistice sau religioase. De ce?

«Am ales această temă a frontierelor mai ales pentru că ea este în concordanţă cu profilul acestei catedre europene. Printre iluştri mei predecesori, această catedră a fost ocupată acum mai bine de 20 de ani de Umberto Eco. El a susţinut aici un curs magistral (care apoi a fost şi publicat) intitulat «Visul unei limbi perfecte în Europa» în care amintea printre altele de limba adamică, de latină şi de italiană, întrebându-se dacă există o limbă ideală europeană. Claudio Magris, şi el fost ocupant al acestei catedre, a scris o carte celebră, Danubio, despre Dunăre, descris drept un fluviu care leagă Nordul cu Sudul, din Germania, trecând prin Balcani şi până la Marea Neagră. Tematicile au fost, în general, legate de o sferă europeană, de aceea m-am gândit şi eu să aleg o astfel de temă».

Ce are de învăţat responsabilul politic de azi de la artistul de ieri despre această Europă («cea care are ochii mari», în greacă)?

«Are de învăţat că mobilitatea, schimbul de idei şi interferenţa de culturi sunt lucruri pozitive».

Victor Stoichiţă, titular al catedrei europene de la Collège de France (Interviu)