Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Emmanuel Macron pe terenul diplomaţiei africane

2017-12-11t145717z_954832723_rc13c12ccdd0_rtrmadp_3_france-tunisia_0.jpg

Presedintele tunisian Béji Caïd Essebsi primit de seful statului francez Emmanuel Macron pe 11 décembre 2017 la Paris
Presedintele tunisian Béji Caïd Essebsi primit de seful statului francez Emmanuel Macron pe 11 décembre 2017 la Paris
Image source: 
Credit foto: rfi.fr / REUTERS/Yoan Valat/Pool

Preşedintele francez Emmanuel Macron este aşteptat miercuri 31 ianuarie în Tunisia, iar vineri 2 februarie va co-prezida în Senegal un summit al Parteneriatului mondial pentru educaţie. Vizita în Tunisia este destinată să contribuie la relansarea economiei în singura ţară care a evitat haosul după “primăvara arabă” din 2011.

Franţa este principalul partener economic şi politic al Tunisiei, şi tot de la francezi tunisienii aşteaptă un gest important pentru a ieşi dintr-un anumit marasm economic şi social în care i-a proiectat revoluţia. Cum sectorul turismului a fost treptat relansat în Tunisia, creşterea economică afişează pe anul trecut procentul de 2 la sută. Somajul rămîne însă cronic în această ţară (peste 15 la sută), iar în rîndurile tinerilor el ajunge la 30 la sută.

Democraţia, care a făcut paşi enormi în Tunisia faţă de alte ţări arabe, rămîne totuşi fragilă, iar populaţia aşteaptă şi bunăstare pe lîngă drepturi civice şi libertăţi. Recent Tunisia a fost confruntată cu tensiuni sociale provocate în special din cauza şomajului şi a lipsei de orizont economic. Preşedintele Emmanuel Macron urmează să anunţe la Tunis o reducere a datoriei tunisiene precum şi diverse proiecte de investiţii. In vîrstă de 40 de ani, Emmanuel Macron ar putea fi nepotul preşedintelui tunisian cu care se va întreţine, Béji Caïd Essebsi, în vîrstă de 91 de ani. Agenţia France Presse dă de înţeles că acesta s-ar putea prezenta pentru un nou mandat la alegerile din 2019.

La Dakar, în Senegal, Emmanuel Macron se va întîlni cu zece dintre omologii săi africani, pentru a discuta despre educaţie, mai ales despre educaţia fetelor în Africa, dar şi despre schimbările climaterice. Iar sîmbătă va vizita localitatea Saint-Louis, pe coasta de nord-vest a Senegalului, oraş “asediat” practic de mare şi devenit emblematic pentru daunele provocate de încălzirea atmosferei.