Strategia Uniunii Europene în privinţa integrării Balcanilor: dileme şi perspective

Consider salutar faptul că responsabilii de la Bruxelles se ocupă din nou de Balcani pentru că Uniunea Europeană are o responsabilitate strategică şi morală faţă de aceste ţări. După căderea comunismului, singurul proiect de societate care a mai rămas credibil în ochii est-europenilor a fost integrarea europeană. Iar ţările din Balcani, prin geografia și istoria lor, sunt total îndreptăţite să ceară integrarea, chiar dacă nu respectă încă toate criteriile formulate de Bruxelles.

Pe de altă parte, fără ajutorul Uniunii Europene aceste ţări nici nu vor reuşi să ajungă în faza respectării criteriilor, de unde responsabilitatea pe care Europa o are faţă de Balcani. Exprimîndu-se în faţa eurodeputaţilor de la Strasbourg, preşedintele Comisiei europene, Jean-Claude Juncker, a pronunţat de altfel o frază esenţială, el a spus: “avem datoria de a ajuta ţările din Balcani pentru a se înscrie pe drumul care duce spre Uniunea Europeană”.

O frază înţeleaptă, pentru că şi alte “drumuri” li se deschid Albaniei, Macedoniei, Serbiei, Bosniei-Herţegovinei, precum şi micilor state Muntenegru şi Kosovo. Și o spune foarte bine un comentator avizat, Jean-Jacques Mevel, în cotidianul Le Figaro. De respectiva regiune se interesează şi Rusia, şi Turcia, şi ţările din Golf, şi China. Dacă Uniunea Europeană nu ia sub aripa ei ţările din Balcani pentru a le conduce în direcţia statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene, Rusia va fi încîntată să le "protejeze" în numele unei vechi fraternităţi ortodoxe…  Iar China este dispusă la rîndul ei să transforme aceste ţări într-un fel de colonii ale intereselor ei economice. Ca şi Turcia de altfel, fostă putere suzerană în regiune. Turcia şi Arabia saudită sunt de altfel dispuse să finanţeze islamul în Balcani, au făcut-o şi pînă acum şi pot continua pe acest “drum” dacă Europa nu vine cu alte propuneri.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, şi Europa de răsărit plus Balcanii pe de altă parte, "evoluează" sub semnul unei decepţii profunde, pe care din cînd în cînd unii responsabili de la Bruxelles o exprimă cu năduf.

Ungaria şi Polonia au devenit "oile negre" ale Europei, după cum scrie Le Figaro. În privinţa României şi Bulgariei persistă sentimentul că au fost primite prea repede în Uniune. Corupţia endemică, fragilitatea instituţiilor democratice şi capacitatea est-europenilor de a vida democraţia de sens rămîn şi ele reproşuri majore. Țărilor din Balcani li se mai cere însă să-şi rezolve unele litigii de frontieră, cum ar fi cele dintre Slovenia şi Croaţia. Interminabila ceartă dintre Grecia şi fosta republică iugoslavă a Macedoniei legată de utilizarea numelui Macedonia rămîne un alt exemplu de “balcanism” grav. Nu mai vorbesc de proliferarea unor reţele criminale (în Kosovo sau în Albania) cu ramificaţii în Europa occidentală, un alt exemplu negativ despre ce “pot face Balcanii”.

Uniunea Europeană nu se grăbeşte deci, pentru moment, să promită integrări rapide. Primele care au o şansă reală, poate la orizontul anului 2025, sunt Serbia şi Muntenegru. Comisarul european însărcinat cu extinderea, Johannes Hann a declarat recent următoarele, cuvinte citate de Agenţia Reuters: “Fie că exportăm noi stabilitatea în regiunea Balcanilor, fie că importăm de acolo instabilitatea”. Pentru acest om care cunoaşte bine terenul est-european şi balcanic este limpede că numai integrarea europeană a respectivelor ţări ar putea putea frîna, pe teritoriul lor, corupţia, crima organizată şi derivele autoritare sau chiar dictatoriale.

Pe data de 17 mai, la Sofia, va avea loc o reuniune la vîrf a Uniunii Europene cu ţările din Balcani, şi probabil că între timp strategia Bruxelles-ului faţă de aceste ţări va evolua. Cum scrie Le Figaro, există un anume “vid” în aceste ţări şi dacă nu intervine Europa se vor ocupa alţii de el.