Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rezerva mondială de seminţe aniversează zece ani

intrarea_in_rezerva_mondiala_de_seminte_svalbard_norvegia.jpg

Intrarea în Rezerva Mondiala de Seminte, Svalbard, Norvegia
Intrarea în Rezerva Mondiala de Seminte, Svalbard, Norvegia
Image source: 
Lucile Gimberg / RFI

Grânarul cu seminţe se află la 1.100 km de Polul Nord. Mai exact pe insula norvegiană Spitzberg unde trăiesc aproximativ două mii de locuitori. Ca o comparaţie, pe insulă se află o populaţie de trei mii de urşi. Aici se află un imens depozit în care sunt conservate eşantioane din ansamblul plantelor care se află pe pământ. Scopul este de a fi conservată biodiversitatea… un fel de Arcă a lui Noe.

Depozitul este prezentat deseori ca fiind “seiful pentru sfârşitul lumii” sau ”seiful pentru judecata de apoi”. El a fost conceput de guvernul norvegian, organizaţia Global Crop Diversity Trust – fondată la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură şi Banca Scandinavă a Seminţelor.

Scopul principal: protejarea plantelor de catastrofe naturale ori de conflicte umane.

Din afară, depozitul seamănă cu un bloc din beton, foarte îngust. Este de fapt intrarea într-un tunel săpat în muntele Svalbard. Tunelul se întinde pe aproximativ 100 de metri – are pereţi albi şi sunt acoperiţi cu o peliculă de gheaţă.

La capătul lui se află cele 3 încăperi care adăpostesc seminţele. Una dintre ele este aproape plină, are 860.000 de tipuri de seminţe ce provin din toate zonele planetei. Banca este capabilă să adăpostească până la 4,5 milioane de varientăţi de grăunţe. Cu ocazia aniversării a zece ani de existenţă au fost aduse 70.000 de noi tipuri  – cereale şi leguminoase.

Nu sunt păstrate organisme modificate genetic.

Marie Haga este directoarea Crop Trust:

"În spatele acestor uşi avem aproximativ 1 milion de tipuri de seminţe. Această diversitate reprezintă baza a aceea ce avem nevoie pentru a produce noi plante. Problema principală de astăzi, în producţia alimentară, este că schimbarea climatică este atât de rapidă că planetele nu au timp să se adapteze iar noi trebuie să le ajutăm. Avem nevoie de fiecare dintre ele. Unele pot rezista la temperaturi crescute, unele la boli. Din pacate am pierdut deja o mare parte din această diversitate. Acesta este motivul pentru care trebuie să conservăm ceea ce avem încă. Nu folosim aceste seminţe în mod regulat. Ele sunt un back-up…o rezervă a tipurilor de seminţe care mai există în lume."

Seminte din întreaga lume sunt stocate în buncarul din Svalbard

 

În camerele de stocare se află simple etajere pe care se regăsesc cutii din plastic cu seminţe.

Cele trimise de Rusia şi cele din Ucraina coabitează pe aceeaşi etajeră. La mică distanţă se află cutiile provenite din cele două Corei – "nu avem doar gheaţă eternă aici ci şi pace eternă" glumeşte Michael Koch, directorul financiar al Global CropDiversity Trust.

Unele sunt aici încă din momentul deschiderii acestui depozit, în urmă cu zece ani.

Se află şi seminţe de grâu, orz, linte care au aparţinut Centrului Internaţional de Cercetare în Zonele Aride. O rezervă foarte utilă care a fost salvată în timp util dat fiind daptul că ea se găsea în Alep, Siria, o zona complet distrusă în război.  Colecţia Institutului din Alep a fost distrusă de Daesh dar totuşi, cercetătorii au reuşit să trimită înainte câteva preţioase grăunţe. Unele au fost însămânţate din nou în Maroc şi în Liban şi servesc ştiinţei.

Grăunţele din rezerva mondială pot să doarmă în această bancă timp de secole, unele chiar şi o mie de ani.

Banca trăieşte cu ajutorul donatorilor – guverne ori multinaţionale.

Nimeni nu are dreptul să deschidă aceste cutii cu seminţe cu excepţia celor care le-au depus şi care sunt de altfel unici proprietari. Rezerva funcţionează practic precum un seif la bancă – fiecare deţine cheia seifului său.

Arhipeleagul Svalbard pare a fi locul ideal pentru a stoca comoara agricolă a planetei. Asta pentru că este un loc unde aproape că nu există nicio activitate tectonică.

Este o zona demilitarizată – din cauza unui acord semnat la Paris în 1920. În bunkerul antiatomic, la 120 de metri sub acest munte, termometrul indică minus 18 grade. Chiar şi dacă sistemul de răcire s-a defecta, ar fi nevoie de 3 săptămâni pentru ca temperatura de aici să atingă nivelul ambiental. Dar trebuie ţinut cont că rocile nu se dezgheaţă aici niciodată.

La Svalbard nu există arbori iar păsările îşi fac cuib direct pe sol. Guvernul local a interzis accesul pisicilor pe insulă pe motiv că ar putea dezechilibra sistemul natural. Vegetaţia este rară şi nicio plantă nu se cultivă. Niciuna…cu excepţia tuturor plantelor de pe planetă care sunt ascunse în subsol.

1037