Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Legislative italiene: vine “populocraţia” peste Europa?

2015-05-31t140206z_758493398_gf10000113148_rtrmadp_3_italy-election_0.jpg

Image source: 
credit foto: REUTERS/Ciro De Luca

"Votul italian este un apel pentru reinventarea Europei". Această declaraţie a fost făcută de Frans Timmermans, vice-preşedintele Comisiei europene, în cotidianul Le Figaro, în contextul în care victoria populiştilor la legislativele italiene de duminică şi-a transmis unda de şoc pe tot continentul european.

Întrebarea pe care şi-o pun acum mulţi editorialişti este: de cîte astfel de apeluri, sau de mesaje, sau de semne au nevoie responsabilii de la Bruxelles pentru a înţelege că trebuie să-şi modifice modul de a gîndi? Cîte astfel de seisme mai sunt necesare pentru ca efectiv cei care pot reinventa Europa să se pună pe treabă? Brexit-ul a fost un prim mare seism. Alte seisme, mai mici, dar cu mesaje clare, au mai fost victoria extremei drepte la legislativele din Austria, intrarea în Parlamentul german a o sută de deputaţi de extrema dreapta… Tensiunile legate de unele subiecte majore, precum imigraţia, erau previzibile. Iar victoria populiştilor în Italia era şi ea anunţată de sondaje. De ce nu ajung aceste mesaje “anti-sistem” acolo unde trebuie pentru ca Europa să o ia pe un alt drum?

În cotidianul Le Figaro editorialistul Arnaud de la Garance scrie: “Rezultatul legislativele italiene, tindem noi să spunem, trebuie să fie o trezire pentru Europa. Dar alertele de genul acesta au fost numeroase în anii din urmă. Și totuşi, de fiecare dată, după ce trece efectul siderant, nu se întîmplă nimic, sau se întîmplă prea puţine lucruri".

Mesajul de alertă pare să fi ajuns însă la Paris şi la Berlin, de unde ar trebui să vină iniţiativele.

În aşteptarea lor, încep să fie vehiculate noi concepte pentru înţelegerea fenomenului. Cercetătorul italian Ilvo Diamanti dezvoltă, de exemplu, conceptul de “populocraţie”. El consideră, într-o carte publicată împreună cu un confrate, Marc Lazar, că Europa se metamorfozează, se transformă dintr-o democraţie într-o populocraţie. Iar trăsătura principală a acestui nou model politic ar fi resentimentul faţă de clasele conducătoare şi respingerea acestora în favoarea forţelor populiste şi de extremă dreapta.

Cotidianul Libération transmite însă un alt semnal de alarmă, legat de Germania. Coaliţia care s-a format la Berlin întreţine, pentru moment, un anume flu în privinţa proiectului european, în privinţa reformelor care ar trebui lansate, ca şi cum acestea nu ar fi o urgenţă.

Pentru moment doar Emmanuel Macron, dintre liderii Europei occidentale, are o viziune şi consideră că mobilizarea europenilor în favoarea Europei este urgentă. Șeful statului francez propune o întărire a zonei euro, o cooperare aprofundată în materie de imigrație, iniţierea unei politici securitare europene… Măsuri care, consideră liderul de la Palatul Elysée, ar putea frîna populismul şi le-ar putea demonstra europenilor debusolaţi de globalizare că Europa îi poate proteja.

Editorialistul Christophe Israël semnalează, în Libération, că rezultatul votului italian înseamnă şi amînarea integrării europene a ţărilor din Balcani care bat la poarta Europei.

Mai semnalez o analiză din Le Figaro. Laure Mandreville este de părere că în prezent nu se mai poate vorbi de o ruptură chiar gravă între Europa occidentală şi cea de est în privinţa unor subiecte precum multiculturalismul, imigraţia, chestiunile identitare. De fapt, în vestul Europei, dacă este să ne luăm după diversele “alterte” din ultimii ani, majoritatea europenilor au aceleaşi nelinişti ca în estul Europei. Editoralista îl citează chiar pe politologul bulgar Ivan Krastev care spunea: “marea migraţie din 2015 a fost un fel 11 septembrie al Europei”.

Alegerile italiene au relansat, în orice caz, dacă nu construcţia europeană (e prea devreme pentru aşa ceva) măcar o dezbatere interesantă şi curajoasă legată de Europa, ceea ce este un lucru pozitiv. Poate chiar baza acţiunilor de mîine.