Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Imigraţia: numitorul comun al "insurecţiilor electorale" din ultimii ani în Europa

000_o83wl.jpg

Porte de la Chapelle, Paris, 9 mai 2017, migranti în asteptarea evacuarii spre diferite centre de primire
Porte de la Chapelle, Paris, 9 mai 2017, migranti în asteptarea evacuarii spre diferite centre de primire
Image source: 
credit foto: AFP/ PHILIPPE LOPEZ

Democraţiile occidentale sunt confruntate de cîţiva ani cu un val populist, iar numitorul comun al acestor tendinţe este imigraţia. Numeroşi observatori au ajuns la această concluzie analizînd rezultatele legislativelor italiene de duminică. În Franţa, unii comentatori, precum Sylvie Kauffmann în cotidianul Le Monde, avertizează că responsabilii politici trebuie să “înfrunte” această problema aşa cum este ea, ca o tendinţă de “lungă durată” şi în nici un caz “accidentală”.

Sylvie Kauffmann recurge la o sintagmă foarte sugestivă pentru a analiza ceeea ce se întîmplă în Europa occidentală, ea vorbeşte de “insurecţii electorale”. Din 2015 încoace astfel de “insurecţii” au avut loc în Marea Britanie, în Austria, în Germania… Acum a venit rîndul Italiei. În Olanda şi Franţa, chiar dacă populiştii nu au cîştigat la urne, tema "insecurităţii culturale" este dominantă. Iar alegerea lui Donald Trump ca preşedinte în Statele Unite, ca să extindem analiza la întreg Occidentul, a fost şi ea o “insurecţie electorală”.

Din insurecţie în insurecţie, dacă responsabilii politici nu înţeleg ceea ce vor europenii, există riscul ca însăşi democraţia să fie pusă în pericol în Europa. În Germania extrema dreaptă a reuşit să-şi plaseze o sută de deputaţi în Parlament. Partidele tradiţionale precum şi elitele au fost dezavuate în mai multe ţări ale Europei occidentale, în Franţa anul trecut, în Italia anul acesta. În Europa răsăriteană, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia au trecut şi ele printr-o fază “insurecţională” faţă de politica migratorie a Bruxelles-ului.

Opinia publică europeană nu mai agrează nici discursul oficial şi nici timiditatea cu care Bruxelles-ul abordează criza migratorie. Citez din ce spune Sylvie Kauffmann: "Dincolo de un anume prag, imigraţia devine din punct de vedere politic explozivă. (…) Demografii şi geografii ştiu că mişcarea migratorie sud-nord va continua, indiferent în ce condiţii, a venit timpul să ne organizăm."

Într-un dosar publicat de Le Figaro este trasată istoria politică şi mediatică a acestui subiect, imigraţia. El a început să atragă atenţia de prin 1982, 1983… La ora aceea, în contextul unor greve la uzinele Citroën, opinia publică franceză a descoperit că mulţi muncitori erau imigranţi de origine musulmană care aveau, pe lîngă revendicări salariale, şi altele: ei cereau să li se amenajeze locuri de rugăciune.

Pe atunci, arată Le Figaro, Franţa avea impresia că muncitorii imigranţi veniţi pe teritoriul ei urmau să plece la un moment dat. Lucrurile au evoluat însă altfel. Predicatori islamişti au încercat continuu să controleze imigraţia musulmană. Stînga franceză a văzut în ea o nouă infuzie de proletariat, numai bună pentru relansarea "luptei finale" împotriva capitalismului. Extrema dreaptă a fost însă cea care a pus imigraţia în centrul doctrinei sale, şi care treptat a impus subiectul ca unul dominant în dezbaterea publică. Iar primele succese electorale ale Frontului Naţional în Franţa s-au datorat avertismentelor pe care în mod sistematic le-a lansat în legătură cu imigraţia şi cu "riscurile identitare" pe care le înfruntă Franţa şi Europa în context migratoriu.

Practic de 35 de ani această temă este instrumentalizată politic. Între timp, însă, arată Le Figaro, în Franţa s-a produs o altă "revoluţie" (ca şi în alte ţări ale Europei occidentale), mai precis o metamorfoză:  societatea a devenit "multiculturală". 

Europenii vor, în mod clar, un control al imigraţiei, frînarea presiunii migratorii, o mai bună integrare a străinilor, conservarea stilului lor de viaţă. Oare trebuie ei blamaţi pentru acest lucru, acuzaţi că nu gîndesc "cum trebuie"? Ar trebui schimbată nu atît politica Bruxelles-ului cît  mai degrabă schimbat "poporul european" care nu gîndeşte, chipurile, corect, nu este "destul de deschis", nu este “destul de generos”? Liderii actuali de la Paris şi Berlin probabil că au înţeles un lucru: un just echilibru între umanism şi imigraţie, poate fi găsit. Această ecuaţie trebuie rezolvată însă repede, în stil democratic, pentru că altfel există riscul să o "rezolve" peste cîţiva ani extremele, în mod nedemocratic.