Literatura rusă, invitat de onoare la Salonul de carte de la Paris

M-am întrebat deseori în ultimii ani dacă literatura care se scrie astăzi în Rusia este mai vizibilă în Franţa decît cea care se scrie în România. Iar răspunsul este: da, ceva mai vizibilă, dar nu în mod copleşitor. Faptul că în 2015 i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură scriitoarei Svetlana Alexievich nu a atras şi celebritatea altor scriitori ruşi.

De altfel premiul Nobel are această particularitate: el este unui "individual" şi nu înseamnă că literatura unei întregi ţări devine mai "vizibilă" în anul în care unui scriitor din respectiva ţară i se acordă această înaltă distincţie. Spun acest lucru pentru ca nu cumva să ne imaginăm, noi, românii, că în ziua în care vom avea un premiu Nobel pentru literatură, brusc întreaga literatură română va fi descoperită, tradusă şi citită masiv în străinătate.

Să revenim însă la literatura rusă. Diferenţa faţă de cea română este că ea a marcat puternic imaginarul occidental, altfel spus a ajuns la marele public, pe trei căi: prin clasici, prin unii scriitori din epoca sovietică şi prin scriitorii dizidenţi.

Clasicii ruşi au intrat în patrimoniul cultural al umanităţii încă din secolul al XIX-lea. Orice om cultivat din Franţa ştie cîte ceva despre Gogol, Tolstoi, Puşkin, Dostoievski, Lermontov, Turgheniev, Cehov. Sunt însă la fel de cunoscuţi şi apreciaţi Gorki (care face de fapt legătura dintre două epoci) Maiakovski, Isaac Babel, Daniil Harms sau Mihail Bulgakov, scriitori sovietici. În sfîrşit, nume precum Soljeniţîn sau Zinoviev au creat adevărate şocuri în Occident. Lui Alexandre Soljeniţîn şi cărţii sale “Arhipelagul Gulag” li se datorează în mare măsură trezirea din hipnoza comunistă a multor intelectuali de stînga din Franţa (dar şi din alte ţări occidentale).

Rusia rămîne, pentru occidentali, dar şi pentru est europeni, o ţară care suscită stupoare şi frică atunci cînd vine vorba de sistemul ei politic. Cînd vine vorba de literatură însă, Rusia fascinează şi impresionează.

Anul acesta este extrem de benefic pentru o nouă lectură a scriitorilor ruşi celebri pentru că se împlinesc două sute de ani de la naşterea lui Ivan Turgheniev (care a trăit mulţi ani la Paris), 150 de ani de la naşterea lui Maxim Gorki precum şi 125 de ani de la naşterea lui Vladimir Maiakovski.

Care este însă “vizibilitatea” scriitorilor ruşi de azi, şi mai ales a celor tineri? Traducătoarea Anne Coldefy-Faucard, specialistă în literatura rusă, deplînge într-un interviu faptul că în Rusia se citeşte din ce în ce mai puţin iar scriitorii nu mai au rolul pe care l-au avut timp de două secole, deşi aceşti scriitori vorbesc, ca şi predecesorii lor, în paginile lor, de evoluţia societăţii ruse. Anne Coldefy-Faucard îl dă ca exemplu pe scriitorul Vladimir Sorokin, cu romanul său “Telluria”, pe care îl compară cu “Supunere” al lui Michel Houellebecq. Ambii scriu de fapt despre sfîrşitul unei civilizaţii, spunea specialista franceză care a semnat o excelentă traducere a romanului “Suflete moarte” de Gogol.

Între 16 şi 19 martie vor fi prezenţi la Salonul de carte de la Paris numeroşi scriitori ruşi tineri şi foarte tineri, afirmaţi şi chiar controversaţi precum Zahar Prilepine, 42 de ani, politician apropiat de Eduard Limonov. Nu va fi însă prezentă Svetlana Alexievich, deţinătoarea Premiului Nobel pentru literatură, ea nu a dorit să se expună presiunii mediatice în Oraşul luminilor. Va fi însă prezentă Natalia Soljeniţîn, soţia celui care a scris "Arhipelagul Gulag" şi cutremurătoarea carte "O zi din viaţa lui Ivan Denisovici". În felul acesta va fi marcată trecerea a zece ani de la moartea lui Soljeniţîn, dar şi o sută de ani de la naşterea sa.

Închei semnalînd că la standul rus va fi lansat în aceste zile un proiect extrem de ambiţions, intitulat “Biblioteca rusă”. Este vorba de traducerea, în următorii zece ani, a o sută de cărţi aparţinînd, citez din programul manifestării, "clasicilor ruşi uitaţi".