
Special Paris
O sută de intelectuali francezi îngrijoraţi de ofensiva islamului radical în Franţa
2010-04-02t115027z_148214400_pm1e64211f501_rtrmadp_3_france-burqa_0.jpg

Nume sonore ale vieţii culturale şi politice franceze au semnat această scrisoare deschisă, intelectuali şi scriitori care nu au toţi aceleaşi sensibilităţi politice dar se simt solidari în faţa fenomenului denunţat. Printre semnatari se numără Alain Finkielkraut, Bernard Kourchner, Sylain Tesson, Yann Queffelec, Luc Ferry, Pascal Bruckner, Pierre Nora, Jean-Pierre Le Goff… Ceea ce îi reuneşte, explică ei, este sentimentul unei primejdii, aceea a islamului radical care ameninţă libertatea în general şi nu doar aceea de a gîndi.
Un nou tip de apartheid riscă să apară în Fra nţa, arată cei o sută de intelectuali. Islamiştii doresc de fapt să rupă populaţia musulmană de restul societăţii şi cer chiar dreptul de a o face. Unele semne sunt deja evidente, cum a fost cazul cu sindicatul SUD Education care a organizat ateliere de “reflecţie asupra rasismului de stat” unde albilor li s-a interzis să intre.
Citez din scrisoarea celor o sută de intelectuali: “Noi dorim să trăim într-o lume a tuturor în care cere două sexe să se poată privi fără să se simtă insultate, în care femeile să nu se simtă inferioare prin natura lor, în care oamenii să poată trăi unii alături de alţii fără teamă, în care nici o religie să nu-şi impună legea”.
Cotidianul Le Figaro explică în context că laicitatea rămîne soclul republican comum al tuturor cetăţenilor Franţei. Tot Le Figaro se întreabă însă dacă nu cumva, în prezent, umanismul născut în perioada Luminilor nu cedează teren în faţa diverselor “particularisme”. Un exemplu ar fi “Salonul femeilor” musulmane organizat la Pontoise, nu departe de Paris. Oare este în primejdie un întreg ideal de viaţă pe care Franţa l-a forjat în ultimile trei secole? Cei o sută de intelectuali consideră că da.