Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vladimir Putin izolat în contextul unei crize diplomatice fără precedent

putin-usa-.jpg

Image source: 
Credit foto: Geoffroy van der Hasselt, AFP

“Un moment de cotitură în relaţiile cu Rusia”, aşa este văzută de ministrul de externe britanic Boris Johnson noua pagină a războiului rece care se scrie în aceste zile. Un moment de extremă tensiune între Rusia, pe de o parte, şi occidentali cu aliaţii lor, pe de altă parte. În Franţa specialiştii spun că raportul de forţă cu Rusia este necesar, dat fiind că Vladimir Putin nu pare să aprecize decît forţa. Revenim, împreună cu Matei Vişniec, la expulzarea masivă de diplomaţi ruşi din 24 de ţări occidentale, ca răspuns la asasinarea, fără îndoială din ordinul Kremlinului, a unui fost agent dublu pe teritoriul Marii Britanii.

Unii comentatori cred că Vladimir Putin a încercat de fapt să-i divizeze pe occidentali în contextul afacerii Skripal. El a reuşit însă exact contrariul, să-i sudeze şi să-i facă să răspundă în bloc în faţa unui gest inacceptabil al Kremlinului. Chiar dacă Vladimir Putin va răspunde cu aceeaşi monedă şi va expulza la rîndul său diplomaţi occidentali, el nu iese mai puternic din această criză diplomatică.

Toată lumea ştie că ruşii sunt buni jucători de şah. Nu este însă cazul cu Putin, care probabil că nu a prevăzut prea multe mutări în contextul acestei "partide", şi în nici un caz scenariul solidarităţii occidentale în momentul cînd a decis să-l lichideze pe Serghei Skripal. Putin a încercat fără îndoială să-l imite pe Stalin, care îşi trimitea şi el agenţii în străinătate cu ordinul de a-i lichida pe unii adversari stînjenitori ai Uniunii Sovietice. În lumea spionajului şi a contra-spionajului, a agenţilor dubli şi a diplomaţiei complexe de culise există însă cîteva reguri nescrise.

După un schimb de spioni, cum s-a întîmplat şi cu Skripal, ambele părţi acceptă în general implicit şi tacit ideea că odată afacerea reglată, respectivii protagonişti trebuie să fie lăsaţi în pace (sau măcar în viaţă). Vladimir Putin încearcă să impună însă alte reguli în acest domeniu, după ce a sfidat deja comunitatea internaţională intervenind în Ucraina şi anexînd Crimeea. Prin solidaritatea lor, occidentalii spun însă “stop”, Putin a depăşit o anumită limită şi trebuie obligat să-şi revizuiască atitudinea.

Vom vedea dacă va avea inteligenţa să o facă, sau dacă nu cumva va încerca să utilizeze şi această criză pentru a le explica din nou concetăţenilor săi că Rusia este "încercuită" şi că ruşii trebuie să se unească şi mai mult în jurul şefului lor suprem.

Va fi important de analizat, ceva mai tîrziu, ce zice opinia publică rusă, sau mai precis rusul de rînd, despre izolarea internaţională tot mai pronunţată a lui Putin. Recent, aflaţi la Paris cu prilejul Salonului internaţional al cărţii, mai mulţi scriitori ruşi au  acordat interviuri încercînd să explice care este starea de spirit a populaţiei.

Cotidianul Libération a publicat un interviu cu scriitoarea Ludmila Uliţkaia, căreia i s-a decernat, în Franţa, în 1996, Premiul Medicis pentru literatură străină. Ea consideră că societatea rusă se simte de fapt protejată de militarismul lui Putin, iar prin tradiţie îndură fără să crîcnească mizeria şi corupţia. Citez din analiza ei: "Poporul nostru a cunoscut imense nenorociri în cursul secolului al XX-lea, primul război mondial, războiul civil, represiunile staliniste, al doilea război mondial, din nou represiunile staliniste, o serie de lideri mediocri dar totuşi mai puţin sîngeroşi decît Stalin…Vorba care revine mereu în Rusia este orice îndurăm, numai război să nu fie."

Scriitoarea Ludmila Uliţkaia consideră deci că ruşii sunt mulţumiţi atunci cînd Putin afirmă că deţine "arme secrete" de natură să descurajeze orice inamic. Iar în numele acestei "reuşite" suportă mizeria şi corupţia, iar majoritatea populaţiei nici nu observă numeroasele operaţiuni militare ale Rusiei, cum au fost cele din Donbas, din Ucraina, iar acum din Siria.

Ludmila Uliţkaia mai explică în Libération că termenul "liberal" sună ca o înjurătură în Rusia. Citez: "În eterna dispută dintre arhaici şi novatori, dintre slavofili şi occidentalizaţi, liberalul este considerat un inovator periculos şi un partizan al valorilor occidentale, este aproape un inamic al poporului. Acesta este mesajul transmis de televiziunea de stat şi de mediile de informare, aceasta este starea de spirit a omului de pe stradă".

Ludmila Uliţkaia evocă şi viaţa femeilor în Rusia, care a fost, spune ea, mult mai grea decît a femeilor europene. În timp ce bărbaţii lor erau ocupaţi cu războiul, şi aceasta, cu mici intermitenţe, aproape pe toată durata secolului al XX-lea, femeia rusă nu a avut timp să lupte pentru drepturile ei, ea s-a luptat ca să nu moară de foame, să-şi crească copiii şi a muncit în uzinele de armament… mai arată scriitoarea rusă.

Explicaţiile ei directe şi simple sunt cît se poate de interesante pentru publicul occidental, care înţelege cu greu ce înseamnă "putinismul" şi cît de periculos este el. Nu este deci exclus ca afacerea Skripal să fie instrumentalizată politic de Putin în favoarea sa, în interior. Somnul opiniei publice ruse nu poate fi însă etern, iată o altă părere expusă din cînd în cînd de specialiştii în geopolitică rusească şi de unii scriitori ruşi.

733