Cronică de expoziţie: cînd Vitebsk era un centru al avangardei europene

La Beaubourg, cum i se mai spune Muzeului de artă modernă Georges Pompidou, pot fi admirate pînă pe data de 16 iulie operele a trei mari artişti: Kazimir Malevici, Marc Chagall şi El Lissitzsky. Trei artişti care au marcat, fiecare în felul lui, arta modernă, trei destine diferite confruntate cu un moment istoric special, revoluţia bolşevică.

In total 200 de opere majore aparţinînd celor trei artişti pot fi admirate. Expoziţia povesteşte însă şi o uluitoare aventură culturală, un moment de utopie pură care s-a produs în 1919, deci cu o sută de ani în urmă, în oraşul natal al lui Chagall, oarecum la marginea Europei, la Vitebsk, aflat astăzi în Republica Belarus. Acolo a inaugurat Chagall în ianuarie 1919 o şcoală de artă pe care o dorea revoluţionară, deschisă tuturor cetăţenilor, copii şi maturi, în numele unei totale eliberări a omului şi a energiilor creative. Marc Chagall se simţea el însuşi, în acei ani, liber şi eliberat, emancipat ca evreu (pentru că revoluţia bolşevică i-a declarat pe evrei cetăţeni sovietici) dar mai ales ca artist.

Vitebsk a devenit deci, pentru cîţiva, ani, un laborator al avangardei sovietice, departe de Paris (oraşul prin excelenţă al avangardelor) sau de Zürich (unde se născuse mişcarea Dada). Chagall a reuşit atunci, celebrîndu-i pe Marx şi pe Engels, să propună imagini, forme şi tehnici noi, să transforme arta modernă în artă oficială. Ceea ce puterea centrală, absorbită în acei ani de problemele războiului civil, a acceptat ca un semn al progresului.

Kazimir Malevici s-a asociat şi el acelei şcoli propunînd o veritabilă “revoluţie suprematistă”. Personalitate puternică, persuasivă, cu talent de pedagog dar mai ales capabil să-şi hipnotizeze publicul, Kazimir Malevici s-a vrut un artist radical. Iată ce scrie despre el un comentator în revista Le Point: “El a vrut să elibereze total pictura de dogma figurativului şi a promovat arta fără obiect, epurată, abstracţia absolută, cercurile şi paralelipepedele juxtapuse, liniile, triunghiurile intersectate, pînă la esenţia supremă, un simplu pătrat alb, pictură realizată în 1918”.

In ce-l priveşte pe Lissiztsky, care, precum Chagall, s-a simţit emancipat ca evreu, el s-a lansat în realizarea unor lucrări futuriste, dăruindu-se în acelaşi timp total febrei revoluţionare.

Utopia nu a durat însă mult la Vitebsk, în primul rînd pentru că Chagall, Lissiztsky şi Malevici au intrat într-un grav conflict artistic şi metodologic. Poate că în această dispută viscerală dintre ei se ascunde şi tragedia şcolii de la Vitebsk. Trei mari artişti nu au găsit un teren de înţelegere şi s-au acuzat unii pe alţii de tot felul de lucruri, s-au sabotat reciproc şi au intrat chiar într-un joc al intrigilor pentru a controla respectivul centru de artă.

O şcoală care oricum a fost apoi închisă de autorităţi care, după consolidarea puterii sovietice, a considerat avangarda mai degrabă ca o primejdie, ca o formă de contestaţie. Toată această dramă în care artistul se confruntă cu istoria dar şi cu propriile sale ambiţii, ideosincrazii, meschinării, obtuzităţi şi limite umane apare extrem de emoţionant redată de expoziţia de la Beaubourg.

Dintre cei trei, Chagall a avut pînă la urmă destinul cel mai clement întrucît a părăsit Rusia în 1922, a creat pînă la adînci bătrîneţi, a avut parte de o recunoaştere internaţională rapidă şi a murit în Franţa în 1985. Malevici a rămas un avangardist intransigent dar regimul sovietic l-a marginalizat şi l-a strivit. El a murit, epuizat şi în condiţii mizerabile, în 1935. Lissitzky a cedat presiunii oficiale şi a adoptat estetica stalinistă, a beneficiat de multe onoruri şi s-a stins în 1941.

Trei destine, trei poveşti de viaţă tulburătoare, reunite astăzi la Paris după o sută de ani, suscitînd interogaţii profunde legate de artă, de politică, de enigma succesului.