Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aprilie: luna grevelor în Franţa

Luna aprilie se anunţă în Franţa dificilă pentru navetişi, călători şi în general pentru populaţia activă. Societatea naţională a căilor ferate anunţă greve masive, de două ori pe săptămînă, în semn de protest faţă de reformele preconizate de executiv în acest sector.

Francezii care se întorc din vacanţa de Paşte, ca şi ceilalţi care au respirat cît de cît week-end-ul trecut şi luni, cînd a fost zi liberă, se pregătesc acum să înfrunte o “zi de marţi neagră”, ca să citez o expresie utilizată de Agenţia France Presse.

Proiectul de reformă al preşedintelui Macron vizează “distrugerea serviciului public feroviar din pur dogmatism ideologic, şi nu va rezolva problema deficitului şi nici a disfuncţionalităţilor”. Am citat din declaraţia sindicatelor care s-au asociat pentru această mobilizare grevistă de lungă durată. “Dogmatismul ideologic” la care se referă sindicaliştii este de fapt doctrina ultraliberală promovată de Bruxelles şi de Uniunea Europeană care urmăresc deschiderea a tot mai multor sectoare spre libera concurenţă.

În cursul zilei de marţi 3 aprilie nu se va putea circula cu trenul din Franţa spre Spania, Italia şi Elveţia. Sindicatele franceze trimit astfel un mesaj către întreaga Europă considerînd că perspectiva privatizării Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Franceze este o aberaţie.

Guvernul neagă faptul că ar avea aceste intenţii şi pretinde că doreşte doar restructurarea unui sector care devine nerentabil. În Franţa costă cu 30 la sută mai mult să pui în mişcare un tren decît în celelalte ţări ale Europei, afirmă executivul. Vom asista fără îndoială în săptămînile următoare la un fel de înfruntare socială şi va fi foarte important de văzut de partea cui va înclina opinia publică. Pentru moment, cei patru milioane cinci sute de mii de călători care iau trenul zilnic în Franţa se gîndesc cu oroare la următoarele greve anunţate pe 7, 10 şi 11 aprilie.