
Special Paris
Prinţul moştenitor al Arabiei saudite este la Paris pe fond de crize regionale
yemen.jpg

Războiul din Yemen a făcut déjà numeroase victime şi a provocat un adevărat dezastru umanitar. Ori, o parte din armele folosite de coaliţia anti-houthi din Yemen condusă de Arabia saudită sunt de provenienţă franceză. In aceste condiţii, mai trebuie oare să vindem arme regimului saudit, este o întrebare ce revine cu insistenţă în actualitatea franceză. «Ea este pusă cu precădere de organizaţiile de apărare a drepturilor omului precum Médecins du monde, Human Rights Watch sau Amnesty International», notează colegii noştri francezi de la RFI.
Franţa este al treilea exportator de arme din lume iar Arabia saudită şi Emiratele arabe unite, două state de vârf în războiul yemenit, fac parte dintre principalii clienţi ai industriei franceze de armament. Cu alte cuvinte, arme franceze sunt foarte probabil folosite pentru a comite crime de război în Yemen. E motivul pentru care zece ONG-uri cer preşedintelui Emmanuel Macron să suspende exportul de arme spre Arabia saudită, asta chiar în momentul în care prinţul moştenitor Mohamed bin Salman se află la Paris pentru o vizită de trei zile. Parisul refuză pentru moment categoric să suspende aceste vânzări de arme pe motiv că nu există nicio dovadă că ele ar fi folosite în Yemen contrar dreptului internaţional.
Spre deosebire de recentele etape britanice şi americane în cursul cărora «MBS» - cum i se spune pe scurt prinţului moştenitor – a semnat contracte în valoare de zeci de miliarde de dolari, la Paris « recolta » va fi aproape de zero. «Vrem să aplicăm o nouă metodă de cooperare, bazată mai puţin pe contracte şi mai mult pe o viziune comună» explică palatul Elysée. Această «nouă filosofie» este în totală contradicţie cu ceeace se practica de o jumătate de secol încoace, perioadă în care relaţia franco-saudită era fondată pe semnarea unor contracte pentru firmele franceze în schimbul unui sprijin politico-diplomatic în favoarea regimului saudit. Acum, acordurile semnate se referă doar la cooperarea culturală…
Ca să liniştească spiritele agitate şi critice, preşedinţia franceză a precizat totuşi că «Emmanuel Macron va merge la sfârşitul anului în Arabia saudită pentru a semna o serie de contracte» cu oficialii de la Ryad.