Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (133) : Despre Mai 68 din perspectiva lui Tacit

mai1968.jpg

Manifestatie studenteasca la Paris pe 4 mai 1968.
Manifestatie studenteasca la Paris pe 4 mai 1968.
Image source: 
Credit foto: Arhive/AFP

Trecerea a 50 de ani de la revoltele studenţeşti din mai 1968 este marcată în Franţa în primul rînd prin apariţia mai multor cărţi şi eseuri care studiază fenomenul. Cea mai recentă apariţie editorială pe acest subiect este semnată de filozoful Michel Onfray şi se intitulează “L’autre pensée 68” (Cealaltă gîndire 68). Un mod clar de a spune că “lectura” respectivelor evenimente nu întruneşte unanimitatea, iar unele analize sunt chiar extrem de critice în legătură cu “bilanţul” mişcării din 1968. În cronica bilingă următoare scriitorul Virgil Tănase se întreabă chiar dacă evenimentul merită aniversat.

Toute société a besoin d’anniversaires. E un fapt și de fiecare dată când ordinea politică și socială e răsturnată, noile autorități se grăbesc să găsească date simbolice à même non seulement de leur apporter une légitimité historique et de réunir dans une fête tous ses partisans mais aussi de se glorifier par des références flatteuses. De când statul de drept nu mai e stat de drept divin și nu-și mai poate reînsufleți cetățenii oferindu-le idealurile creștine, nos célébrations ont un arrière-goût quelque peu amer. Celebrăm victoriile militare făcându-ne că uităm uriașul preț de vieți plătit de noi că să putem ridica drapelul pe mormanele de cadavre ale populațiilor civile de la Dresda, Hiroshima și Nagasaki.

Nous célébrons les révolutions de 1789 et la révolution d’Octobre fără să ținem seamă de avertismentul lui Camus care spunea că revoluțiile sunt expresia unei crize, qu’elle témoignent d’une maladie sociale et que fêter une révolution est tout aussi ridicule que de fêter une crise d’appendicite. Mais peut-être qu’il se trompe, ce Camus despre care se știe că era un cârcotaș căruia tare ce-i mirosea a hoit și dreapta liberală și stânga comunistă de parcă ar fi crezut și el că, în fond, c’est la même Janette autrement coiffée și că, așa cum se glumea la noi pe vremuri, USA înseamnă Uniunea Sovietică ailaltă.

Așa că mai bine să ne întoarcem la celebrările de azi când, c’est vrai, la classe politique n’a pas trop quoi se mettre sous la dent et préfère inventer une Fête de la musique, care nu supără pe nimeni – și când la nouvelle Roumanie se réfugie dans le passé national puisqu’il lui est difficile de célébrer une révolution qui n’était peut-être qu’une basse manipulation, orchestrată dinafara țării și al cărei, oricum, cu sau fără voia noastră, punct culminant este o crimă de stat de care ar trebui să ne fie mai curând rușine.

Dacă vă vorbesc de aniversări este pentru că-n aceste zile, Franța, ce qu’il en reste, est prise d’angoisses en se demandant s’il faut ou non célébrer les cinquante ans depuis mai 68. Păi nu ? Dacă stai și te gândești bine, à regarder d’un peu plus loin, où d’un peu plus haut, ce mari evenimente istorice au marcat Franța de la război încoace ? La guerre d’Algérie, sans doute, mai 68 et l’arrivée au pouvoir de la gauche en 1981 – parce qu’il serait mal séant de parler de l’Europe et rappeler que les hommes politiques ont dit oui à la Constitution européenne que les Français avaient rejetée par le référendum de 2005.

Războiul din Algeria să-l lăsăm deoparte, că doar n-o să te-apuci să celebrezi o înfrângere, mai puțin drastică decât cea din Vietnam dar oricum. Cât privește victoria istorică din 1981 a partidului socialist care a fost din nou la cârma Franței până la alegerile de acum un an când a obținut mai puțin de 3% din electorat, il serait inélégant de la proposer à la joie publique.

Il ne reste, numărând pe degete, que mai 68 quand il s’est passé quelque chose – nici azi nimeni nu știe exact ce – et, parti des universités, un mouvement populaire soutenu par la majorité des plus brillants intellectuels français a falli renverser la V-e république, pilier de la démocratie occidentale. Un mouvement dont on veut nous faire croire că nu contesta decât rigiditățile unui sistem închistat. Numai că dacă USA e într-adevăr cealaltă Uniune sovietică, poate că în Mai 68 contestația era mai cu bătaie lungă și prevestea că libertatea suicidară a societăților noastre de azi e moartea necesară pentru ca bobul să dea rod. Mai știi ?!

A cela près că iarăși pică prost : nu se face să sărbătorim Mai 68 azi când de mai bine de o lună, tot la trei zile, greva căilor ferate, combinată cu cea de la metrou și de la Air France, blochează Franța, când nu știu câte universități sunt ocupate de studenți, susținuți de cei de la Sciences Po de la Paris, când la Notre-Dame des Landes jandarmii se bat cu partizanii unei societăți alternative, când la Nantes și la Montpellier manifestațiile de stradă s-au soldat cu răniți și arestări, când personalul spitalelor face grevă, urmat de cel al tribunalelor și de funcționarii publici, când unul din sindicatele societății de electricitate anunță « des coupures ciblées »...

Non, mieux vaut, n’est-ce pas ? fêter, tiens ! 2000 ans tout rond de când viteazul Germanicus l-a pus pe tronul Armeniei, vacant de doi ani, pe Antoniu Polemon zis Zenon – aucun rapport avec le philosophe éléate – despre care Tacit spune în Anale, cartea a doua, capitolul 56, că a fost primit cu bucurie atât de cei din fruntea țării cât și de popor. Ei, alte vremuri...

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (133)