
Special Paris
Afacerea Skripal: confidenţele unuia dintre inventatorii Novicioc
skripal.jpg

Vladimir Uglev a lucrat între anii 1975 şi 1990 la Institutul naţional de cercetări ştiinţifice în chimie organică. La început a fost asistentul directorului şi apoi el însuşi a preluat direcţia departamentului de cercetare. Ce făcea acolo, ne spune chiar el :
«Obiectivul nostru era să dezvoltăm un agent de zece mai puternic decât VX-ul american. În cele din urmă, am dezvoltat o întreagă gamă de agenţi, toţi mult mai stabili şi mai eficienţi decât VX-ul. În total, am fabricat între 200 şi 300 de kilograme. Apoi, în anii ’80, responsabilii sovietici nu s-au mai interesat de programul nostru».
Vladimir Uglev povesteşte apoi că stocul de Novicioc a fost utilizat pentru diverse experienţe. S-a folosit de exemplu în alte institute pentru a dezvolta antidoţi. Cea mai mare parte a stocului a servit însă la teste militare «şi nu cred că mai rămâne mult din el» spune omul de ştiinţă rus. El reaminteşte cu această ocazie că nu este pentru prima dată acum, în cazul Skripal, că Noviciocul a fost folosit în scopuri criminale. În 1995, bancherul Ivan Kivelidi şi secretara sa au fost ucişi cu acest agent toxic.
Uglev mai crede că în anii ’90, organizaţiile criminale nu au avut acces direct la stocurile de agenţi nocivi. «Pe vremea aceea, nu aveau nevoie de aşa ceva, foloseau alte arme».
Întrebat dacă crede, precum autorităţile britanice, că Noviciocul a fost utilizat pentru otrăvirea lui Serghei şi Iulia Skripal, omul de ştiinţă răspunde :
«Din informaţiile care au fost făcute publice, nu încape îndoială: substanţa folosită pentru otrăvirea Skripalilor corespunde agentului pe care l-am inventat noi. Este evident că a fost produs de mari profesionişti sau într-un laborator foarte bun. Poate chiar este substanţa pe care am fabricat-o noi atunci, pentru că agentul rămâne eficient decenii după ce a fost fabricat».
Credeţi, ca şi britanicii, că ruşii sunt fără îndoială în spatele acestei otrăviri, îl întreabă colegul nostru Daniel Vallot pe Vladimir Uglev. Iată răspunsul rusului :
«Cred că guvernul de la Londra nu va avea niciodată certitudinea în această privinţă. Este imposibil de demonstrat. Ar trebui să putem compara eşantionul folosit contra Skripalilor cu cel din laboratorul unde a fost fabricat. Numai aşa s-ar putea găsi vinovatul».
În fine, întrebat ce crede el, Uglev spune că «în calitate de cetăţean rus, vă pot spune clar că toate urmele duc spre Rusia. Nu ştiu de ce s-au luat de Skripal dar nu trebuie uitat un lucru: serviciile secrete ruseşti nu iartă nimic nimănui. Aşa era pe vremea Cekăi, apoi în epoca NKVDului, a KGBului şi azi a FSBului. Numele s-au schimbat dar ideea rămâne aceeaşi» conchide Vladimir Uglev, fost om de ştiinţă, co-inventator al Noviciocului.