Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Emmanuel Macron în Australia: o vizită cu tentă politico-economică

australie.jpg

Presedintele francez Emmanuel Macron întâmpinat în fata operei din Sydney de premierul australian Malcom Turnbull si sotia sa, 1 mai 2018
Presedintele francez Emmanuel Macron întâmpinat în fata operei din Sydney de premierul australian Malcom Turnbull si sotia sa, 1 mai 2018
Sursa imaginii: 
AAP/Mick Tsikas/via REUTERS

Emmanuel Macron a ajuns în Australia pentru o vizită oficială de 36 de ore. Primit cu mare pompă la Sydney de premierul australian Malcom Turnbull, Macron este al doilea preşedinte francez care merge în ţara-continent. Cu toate acestea, cooperarea între cele două ţări este mai consistentă ca niciodată, atât pe plan politic cât şi economic.

La sosirea sa la Sydney, Emmanuel Macron a fost primit de premierul australian Malcom Turnbull în faţa emblemei oraşului, celebra sa operă. Lăcaşul cultural a fost dealtfel şi cadrul cinei oficiale la care au venit circa 200 de invitaţi - personalităţi din lumea economică, politică, culturală şi sportivă.

Liderii de la Paris şi Canberra vor să profite de contextul internaţional pentru a se apropia şi mai mult. Cum notează corespondentul RFI de la faţa locului, "australienii nu-l iubesc pe preşedintele american, nu apreciază deloc izolaţionismul şi protecţionismul lui Donald Trump. În plus, Washington nu are de un an şi jumătate ambasador numit în Australia".

La asta se adaugă şi Brexitul care a degradat aura internaţională a Regatului unit. "În momentul în care Brexitul destabilizează un partener istoric al Australiei, Franţa are un rol de jucat" a estimat Emmanuel Macron. În acest context, Franţa apare ca un partener de seamă pentru australieni. Presa locală îl descrie pe Macron drept "omul momentului, cel care a depăşit Germania şi Marea Britanie ca lider al Europei" şi care, în plus, apără valori dragi australienilor, liberalismul şi multilateralismul.

Pe ordinea de zi a discuţiilor pe care le poartă preşedintele francez la faţa locului, cap de listă figurează China, mai exact veleităţile expasioniste ale acestei ţări în oceanul Pacific, considerat încă de Australia o zonă un pic rezervată...

În plan economic, relaţia autraliano-franceză ar putea să se dezvolte şi mai mult ţinând cont că în curând Uniunea europeană va începe negocierile cu Canberra privind semnarea unui acord de liber-schimb. Parisul speră să se poziţioneze astfel în marile proiecte de infrastructură, în timp ce australienii ar dori, graţie viitorului acord, să ajungă pe piaţa agricolă franceză.

Politica climatică, unul din puţinele puncte de divergenţă

Franţa şi Australia nu au aşteptat însă acest acord ca să-şi intensifice cooperarea economică, mai prosperă ca niciodată. Canberra este astfel unul dintre marii clienţi ai industriei aerospaţiale şi de armament franceze. În 2016, semnând un acord privind livrarea a 12 submarine marinei asutraliene, cele două state s-au aliat practic pentru cel puţin o jumătate de secol. Acest contract, cel mai important de apărare din istoria Australiei, este evaluat la circa 34 de miliarde de euro. Primul submarin francez ar urma să fie livrat în 2031, ultimul în 2050. Transferul de tehnologie şi derularea programului de submarine pe toată durata vieţii aparatelor, extinde în fapt cooperarea până la orizontul anului 2085.

Thales, altă firmă franceză, este primul furnizor al armatei australiene în timp ce Airbus a devenit unul dintre principalii parteneri al companiilor aeriene australiene. Constructorul european speră dealtfel cu ocazia acestei vizite a lui Macron la Canberra să vândă primele sale exemplare ale avionului cu rază foarte mare de acţiune, 20.000 de kilometri fără escală, A350-900. În fine, Safran este şi ea o companie foarte prezentă în aeronautica şi apărarea australiană.

În fapt, Australia şi Franţa au puţine puncte divergente. Unul dintre ele este politica climatică, deloc o prioritate pentru Canberra. Preşedintele Franţei a fost dealtfel recent descris de un mare cotidian local drept "un evanghelist al schimbărilor climatice care se opune raţiunii şi progresului".

 
Emmanuel Macron în Australia: o vizită cu tentă politico-economică