Black Blocs, mişcare politică sau doar tactică de luptă violentă?

Cine sunt aceşti «Black Blocs» e o întrebare care revine foarte des în aceste zile la Paris. Răspunsul este greu de dat dar mai toţi specialiştii sunt de acord în a spune că Black Blocs reprezintă mai degrabă o tactică de luptă ultra-violentă decât o ideologie sau o mişcare bine structurată. Inaintea şi după un eveniment precis, Black Blocs nu mai există.

Black Blocs sunt diferiţi de la un loc la altul, de la o epocă la alta. Astfel, în rândurile lor putem găsi anarhişti, troţkişti, comunişti, ecologişti, feminiști, studenţi, şomeri, şamd.

Tactica, ideologia sau mişcarea Black Blocs – fiecare îi va spune cum vrea - a apărut în Germania, la sfârşitul anilor ’80 iar simpatizanţii săi sunt mai degrabă de extremă stângă decât de extremă dreaptă. Poliţia din Berlinul de vest a inventat expresia «Schwarzer Block» pentru a-i descrie pe aceşti manifestanţi îmbracaţi în negru, cu cagule pe cap sau măşti pe faţă şi înarmaţi cu bâte.

Black Blocs sunt în totală opoziţie cu capitalismul, cu guvernele, cu forţele de ordine şi evident, cu globalizarea. Membrii mişcării cheamă la o «insurecţie ireversibilă» iar pentru a trece la acţiune, ei au tot ce trebuie asupra lor: ciocane sau mini-târnăcoape, unelte de care se vor servi pentru a obţine proiectile, fie din mobilierul urban fie direct din caldarâm. Ca să se protejeze, ei folosesc mesageriile criptate tip Telegram şi poartă ochelari de înot şi măşti de gaze ca să se ferească de gazele lacrimogene ale poliţiei. Odată terminată «misiunea», ei îşi schimbă hainele într-unele colorate ca să se amestece mai bine în mulţimea «normală» a manfestanţilor.

Black Blocs funcţionează fără şef, fără ierarhie şi încarnează principiile «noilor anarhişti». Daunele materiale pe care le provoacă sunt îndreptate de obicei contra unor aşa-zise simboluri ale capitalismului: bănci, asiguratori, restaurante – cum a fost cazul unui McDonald’s, pe întâi mai la Paris.

Printre cele mai spectaculoase acţiuni ale Black Blocs – de cele mai multe ori contra unor întâlniri internaţionale - să le amintim pe cele de la Seattle din 1999 contra Conferinţei ministeriale a Organizaţiei mondiale a comerţului, cea din 2001 de la Genova când au vandalizat oraşul italian profitând de un marş paşnic contra reuniunii G8. În anul 2009, circa 2.000 de Black Blocs seamănă panică la Strasbourg cu ocazia aniversării a 60 de ani NATO. În fine, aici în Franţa, încă din 2014 membrii Black Blocs se alătură aşa-zişilor «zadişti», opozanţii aeroportului Notre-Dame-des-Landes.

Într-un lung editorial consacrat reapariţiei acestor grupuscule de extremă stângă în manifestaţiile din Franţa, Thomas Legrand de la postul de radio France Inter – cel mai ascultat din Franţa – nota că «troţkismul electoral – reprezentat în trecut de mişcări precum Lupta muncitorească sau Liga comunistă revoluţionară - practic a dispărut între anii 2012 şi 2017. Stângistul Jean-Luc Mélenchon a reuşit să-i absoarbă şi să-i digere practic pe toţi. Cum însă mişcarea Franţa nesupusă vrea să se adreseze unui număr cât mai mare, mai rămân pe margine unii radicalizaţi. În timp ce Mélenchon domină stânga spectrului politic iar preşedintele Macron îşi asumă liberalismul economic, se reunesc aşadar toate condiţiile pentru a permite prosperarea unei mişcări active de extremă stângă, cert minoritare, dar constante şi prezente în Franţa încă de la Comuna din Paris, adică din 1871 încoace» conchide Thomas Legrand editorialul de pe France Inter.