Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iran: iniţiativa lui Emmanuel Macron pentru evitarea unui "vid strategic"

2018-05-04t132952z_553880645_rc1d5c645d70_rtrmadp_3_france-macron-disillusioned.jpg

Preşedintele francez Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Charles Platiau/File Photo

Franţa pregăteşte împreună cu aliaţii ei europeni o ofensivă diplomatică şi economică pentru a contracara decizia lui Donald Trump retragere a Statelor Unite din acordul nuclear iranian. Parisul, Londra şi Berlinul ar putea anunţa mai multe iniţiative comune în cursul unor consultări care vor ave aloc în viitorul imediat.

O primă ocazie se anunţă pe 16 şi 17 mai cînd la Sofia va avea loc un summit între Uniunea Europeană şi ţările din Balcani. La sfîrşitul acestei săptămîni, ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, se va întîlni cu şeful trezoreriei americane, Steve Mnuchi, cu care va discuta despre consecinţele economice ale acordului. Executivul de la Paris va discuta şi cu patronii companiilor franceze care au investit în Iran, pentru a vedea în ce măsură le-ar putea proteja de sancţiunile americane.

Modul în care guvernează Donald Trump nu poate fi pe gustul europenilor, iar decizia sa de a ieşi în mod brutal din acordul nuclear iranian este perceput ca un “diktat”. Sigur, sancţiunile americane nu vor intra în vigoare imediat, Donald Trump a prevăzut o perioadă tranzitorie cuprinsă între 90 şi 180 de zile. Ceea ce de fapt este un nou ultimatum, Donald Trump le spune europenilor, aliaţilor săi tradiţionali, “aveţi la dispoziţie şase luni pentru a vă organiza astfel încît să vă aliniaţi pe poziţia Americii”. Franţa este al treilea partener comercial al Iranului în cadrul Uniunii Europene, după Germania şi Italia.

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu va rămîne deci în nici un caz inactiv, el vrea să evite "vidul strategic" şi de altfel el a propus deja negocierea unui nou acord cu Iranul, mai larg, care să prevadă oprirea tuturor activităţilor nucleare iraniene după 2025, stoparea activităţilor balistice ale Iranului şi crearea condiţiilor pentru ca regiunea să devină stabilă, fără spectrul unei hegemonii iraniene la orizont.  

595