Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (134) : Kitch-ul dans toute sa splendeur

a84e56aca15cb2895c3cb0afd84e8e2518203876.jpg

Expozitia "Klimt Hundertwasser Poetic_Ai" consacta pictorilor Gustave Klimt si Friedensreich Hundertwasser, 10 aprilie 2018, l'Atelier des Lumières, Paris
Expozitia "Klimt Hundertwasser Poetic_Ai" consacta pictorilor Gustave Klimt si Friedensreich Hundertwasser, 10 aprilie 2018, l'Atelier des Lumières, Paris
Image source: 
Credit foto: AFP / Par Camille MALPLAT

“Ce este arta?” Iată o întrebare la care umanitatea nu mai găseşte un răspuns convingător, şi cu atît mai puţin unanim. În urmă cu cîteva secole, în urmă cu 150 de ani, încă era posibil ca o definiţie a artei să devină acceptabilă pentru un public larg. Istoricii de artă sunt primii care să recunoască faptul că se ocupă de un domeniul aflat într-o continuă “mutaţie”. Scriitorul Virgil Tănase ne arată în cronica bilingvă următoare că uneori este mai uşor să explici ce nu este artă.

Art numérique, exposition immersive…, mai știu eu ce, totul trâmbițat cu publicități pe măsură în toate ziarele, în toate emisiunile de radio și de televiziune, altfel spus pe toți pereții Parisului : la Ville Lumière se devait de faire la fête au nouvel exploit de l’Atelier des Lumières de pe strada Saint-Maur ! Bref, il fallait bien qu’un de ces jours ce fantôme qui hante l’Europe, și care se numește „arta vizuală” ,  dovedind din plecare că nu-și poate spune, simplu, „artă” ! donne naissance à un de ces monstres tellement forts de café, că-ți vine să spui că de-acuma gata, ajunge, le kitch est gentillet et amusant când cumpărăm la mare cutiuțe împodobite cu brâuri de scoici ou lorsque nous acceptons que l’eau de la source miraculeuse de Lourdes nous soit vendue en bouteilles de plastoc qui imitent une statue de la Vierge, turnul Eiffel din inimioare sau, să nu uităm, ceasurile de aur și briliante în formă de broscuță, tenișii însăilați cu fir de aur qui se vendent à prix d’or avenue Montaigne

Și nu e lipsit poate de sens nici demersul acelora din artiștii contemporani care, uneori cu multă îndemânare, ne azvârlă în ochi o artă de cutii de conserve spunându-ne : Asta vreți ? Păi nici nu meritați mai mult decât compresiuni, pop art și, date fiind întrebările pe care vi le puneți despre sensul existenței, nimic nu e mai firesc decât, urmând exemplul pișoarului lui Marcel Duchamp, să încadrăm un găinaț oferindu-vi-l drept operă de artă. Mais nous n’allons pas faire nous, ici, le procès de l’art contemporain. Il me suffit de déceler dans ce type de démarche un immense mépris de l’autre, un fel de-a ne spune verde în față că într-o lume a gospodinelor cu bigudiuri ale lui Hanson, arta nu poate fi decât cățelul din baloane al lui Koons. 

Firește, cum arta e ceva întortochiat et toujours sujet de débat, nous devons être reconnaissants à Culturespace pour l’occasion qui nous est offerte de distinguer avec autant d’éclat ce qu’est véritablement le kitch – îngăduindu-ne de asemenea, accesoriu, să înțelegem mai bine natura acestor surogate de cultură pe care niște surogate de socități nous proposent pour nourrir avec des ersatz de sens dorința noastră firească de a avea un destin, ca om și deasemenea colectiv.

Să precizăm că Culturespace este „un acteur culturel” privé, on s’en doutait, altfel spus un organism care face bani cu ceea ce managerii acestei structuri numesc la gestion globale de monuments, musées et centres d'art, l'organisation d'expositions temporaires et d'expositions numériques immersives.” Vezi Doamne ! atâția termeni din jargonul economiei liberale prezintă deja suficient de expresiv proiectul cultural care e pus sub un semn nobil : „partager la culture”. Numai că aici e buba : ce împărțim și cum.

Pe scurt, Culturespace adună 120 de videoproiectoare dans une ancienne halle industrielle du XIe arrondissement de Paris élégamment réaménagée, pour projeter, dans un mouvement continuel, sur les murs, le plafond et le plancher de cet espace à panneaux picturi de Klimt pe-o muzică de Wagner – ce qui peut surprendre celui qui a une petite idée de l’esprit viennois, dar ce mai contează când e vorba, nu-i așa ? „de partager la culture” pour seulement 14 euros, 13 pentru pensionari, un petit geste à l’égard de cette large catégorie sociale que le gouvernement actuel a décidé de mettre à contribution pour pouvoir supprimer l’impôt sur les grandes fortunes et empêcher les grands esprits de quitter la France pour des paradis fiscaux…, o menționez numai ca să vă semnalez că, din păcate, kitchul nu e numai un fenomen artistic.

Veți fi băgat deja de seamă că „partager la culture” înseamnă pentru organizatorii acestui „show” a înlocui contemplarea cu imersiunea și că țelul nu este de a pune în valoare operele unui artist mais de vous faire apprécier la performance technique des vidéoprojecteurs. Ici le kitch se présente dans toute sa splendeur : este vorba de efortul de a goli opera de sensul ei pour pouvoir la détourner de sa vocation et l’exploiter dans un but le plus souvent vulgaire. Le kitch de la vaisselle décorée avec des images de Klimt, qui se prête mieux à cette manipulation que la Crucifixion du Tintoret – dont les tableaux sont exposés actuellement au Musée du Luxembourg – și Joconda pe baticuri me gênent moins. Je le prends pour un jeu d’enfants un peu snobs, de bourgeois qui se veulent bohèmes.

De această dată însă la grenouille veut se faire aussi grosse qu’un boeuf : impostura, surogatul, deturnarea, degradarea operei se împăunează cu aura binefacerii artistice. Manipulatorii videoproiectoarelor pretind că „răspândesc cultura” au moment même où ils la tuent en essayant de nous persuader că menirea artei nu e să ne lumineze ci să ne uimească – demers firesc într-o societate qui se donne pour vocation non pas de nous offrir un destin, ceea ce ține de duh și deci de artă, mais de nous en mettre plein les yeux avec ses prouesses technologiques, o societate despre care, vizionar, Saint-Exupéry spunea qu’elle sera à même de produire cent mille pianos par jour mais aucun pianiste.

Altfel spus, o societate care produce sute de mii de videoproiectoare dar, vai ! după știința mea, nici un Tintoretto.

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (134)