
Special Paris
Paris: “summit” pentru reconciliere în Libia
default.png

Responsabilii libieni, printre care mareşalul Haftar care controlează estul ţării şi şeful guvernului de uniune naţională Fayez al-Sarraj, s-au angajat aşadar să accepte vocea urnelor. Ei au făcut-o în faţa preşedintelui francez, a responsabililor trimişi de ONU precum şi în faţa unor şefi de stat, de guvern sau emisari reprezentînd 20 de ţări, unele vecine cu Libia.
Întreaga comunitate internaţională consideră că în prezent, după şapte ani de la căderea lui Muammar Gaddafi, este momentul ca Libia să-şi regăsească unitatea şi stabilitatea. Si aceasta pentru a nu fi sursă de instabilitate şi de haos într-o întreagă regiune deja fragilizată de diverse crize şi conflicte.
Cît de "istoric" a fost acest summit vom vedea în decembrie, şi chiar şi pînă atunci dacă pregătirile în vederea alegerilor din Libia vor avansa. Primul ministru Fayez al-Sarraj a lansat un apel cerînd ca toate luptele să înceteze în Libia şi ca toate facţiunile rivale să se aşeze la masa dialogului. Liderii libieni prezenţi la Paris s-au mai angajat să adopte "o bază constituţională" şi legi electorale, pînă în septembrie, astfel încît să se poată desfăşura în condiţii de transparenţă alegerile din decembrie.
Comentatorii Agenţiei France Presse consideră însă că unele miliţii şi mişcări jihadiste se vor opune acestui proces electoral, recurgînd eventual la forţă. Pe data de 2 mai anul acesta 12 persoane au fost ucise în urma unui atentat comis împotriva sediului de la Tripoli care găzduieşte Comisia electorală, eveniment de rău augur pentru alegerile din decembrie.
Șantierul reconcilierii este enorm în Libia, unde există practic două guverne, două parlamente, precum şi o mulţime de miliţii şi clanuri. În plus, o gravă criză monetară afectează Libia, pentru că şi Banca centrală a fost destabilizată şi ar trebuie acum unificată. Forţele militare şi de securitate, fragmentate, ar urma să fie reunite şi reorganizate sub egida ONU.
Pentru Paris şi pentru preşedintele Emmanuel Macron acest summit dedicat Libiei reprezintă un succes diplomatic. Dar în realitate de la el au lipsit unii protagonişti. De exemplu responsabilii politici şi militari din regiunea Misrata, care au refuzat să vină la discuţii întrucît consideră că Franţa îl sprijină prea mult pe Khalifa Haftar.
De notat că iniţiativa diplomatică a Franţei nu pare să fie pe gustul Italiei, fostă putere colonială în Libia. “Emmanuel Macron profită de criza politică de la Roma pentru a avansa singur în dosarul libian”, scria cotidianul La Repubblica pe 24 mai. Franţa are motive să se simtă responsabilă cînd vine vorba de situaţia din Libia, pentru că în urma unei intervenţii militare franceze a fost posibilă căderea regimului Gaddafi, ceea ce a provocat şi haosul actual.