Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Epidemia politică anti-sistem din Europa

2018-06-03t223307z_443867260_rc18c65e3860_rtrmadp_3_slovenia-election_0.jpg

Candidatul conservator sloven Janez Jansa votînd la legislativele pe care le-a cîstigat
Candidatul conservator sloven Janez Jansa votînd la legislativele pe care le-a cîstigat
Image source: 
Credit foto: REUTERS/Borut Zivulovic TPX IMAGES OF THE DAY

Alegerile legislative din Slovenia, cîştigate de o formaţiune naţionalistă, confirmă o anumită tendinţă politică în Europa, şi anume faptul că formaţiunile anti-sistem cîştigă teren. Mica Slovenie, care numără trei milioane de locuitori dar este membră a zonei euro, pare să adopte aceeaşi atitudine ca electoratul italian, care s-a pronunţat recent în favoarea partidelor populiste. Matei Vişniec analizează în cele ce urmează fenomenul.

In Europa s-a format deja un fel de arc geografic anti-sistem. Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Grecia, Austria, Italia au intrat într-o logică anti-sistem, care este una anti-Bruxelles. Dacă ţinem cont de faptul că Marea Britanie a optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, precum şi de faptul că formaţiuni anti-sistem puternice se exprimă şi în ţări precum Franţa, Olanda sau Germania, avem un tablou nu tocmai favorabil în ce priveşte viitorul construcţiei europene.

Mişcările anti-sistem se regăsesc pe o platformă comună: Europa este, pentru ele, ţapul ispăşitor ideal. In rest, ele afişează configuraţii ideologice diferite. Din nebuloasa anti-sistem fac parte formaţiuni de extrema stîngă şi formaţiuni de extrema dreaptă, partide populiste de stînga şi partide populiste de dreapta, mişcări suveraniste şi identitare, grupuri care se vor anti-capitaliste sau anti-globalizare, ba chiar şi ecologişti care au multe de reproşat Bruxelles-ului.  

Intr-un interviu acordat săptămîna trecută revistei l’Express, filozoful Michel Onfray, de pe poziţii de stînga, propune următoarea definiţie pentru ceea ce numim „sistem”: „Franţa a murit în 1992, data la care Tratatul de la Maastricht a fost adoptat şi prin care am renunţat la suveranitatea noastră în profitul unei supranaţionalităţi liberale gestionată de un dispozitiv autocratic care dispune de bani, deci de medii de informare, deci influenţează opinia publică. Este ceea ce numesc statul maastrichtian. In mod paradoxal el impune liberalismul (pe care îl definesc ca un regim în care piaţa dictează legea) prin ideologie, forţă, constrîngere, intimidări, devitalizarea gîndirii celor care sunt în rezistenţă faţă de el.”

In virtutea acestei definiţii înţelegem de ce mişcările şi partidele anti-sistem văd în instituţiile europene principalul adversar, care trebuie învins cu orice preţ. Mai rămîne însă întrebarea dacă aceste forţe anti-sistem sunt capabile să propună ceva în loc. Pentru că marea lor slăbiciune constă în incapacitatea de a construi. Iar discursul care îndeamnă doar la demolare este cît se poate de demagogic şi chiar iresponsabil. Este ceea ce crede un alt intelectual francez, istoricul şi eseistul Jacques Juillard, care se exprimă în Le Figaro. Sistemul, spune el, înseamnă de fapt „democraţia fără popor”, iar populismul înseamnă „poporul fără democraţie”. Să nuanţăm puţin afirmaţiile sale.

Jacques Juillard recunoaşte faptul că arhitectura actuală a Uniunii europene s-a înstrăinat oarecum de cetăţenii obişnuiţi. Tot el arată că democraţia însăşi apare, în acest moment al evoluţiei ei, ca fiind uzată, într-un fel de pierdere de credibilitate. De unde şi succesul populiştilor care propun o democraţie directă, deci o schimbare majoră în modul de exercitare a puterii poporului. Populiştii afirmă de fapt că poporul are întotdeauna dreptate, cu condiţia ca ei, populiştii, să fie interpreţii exclusivi ai dorinţelor poporului...

Să părăsim însă terenul acestor savuroase speculaţii pentru a ne întreba acum, precum Lenin, „ce e de făcut?”. Jacques Juillard consideră că două ţări pot salva Europa dacă se apropie în mod efectiv una de alta: Franţa şi Germania. Soluţia există deci, ea se află la Paris şi la Berlin. Cu această observaţie însă: în prezent cam tot ceea ce propune impetuosul preşedinte francez este privit cu suspiciune de germani... Pe şantierul acestei apropieri, care poate relansa Europa, mai sunt multe lucruri de clarificat şi de negociat.

 

 

 

759