Imigraţia: imposibil consens în politica europeană

Un fel de cacofonie s-a instalat în jurul acestui subiect, imigraţia, în tot spaţiul european şi chiar în jurul Mediteranei. Aproape că nimeni nu mai este de acord cu nimeni în privinţa acestui subiec. Europa de vest nu are aceeaşi viziune cu Europa de răsărit, dat nici cea de nord cu cea de sud. Iar dezbaterea în jurul acestui subiect a devenit şi mai incertă, şi mai dramatică, odată cu victoria populiştilor (de dreapta şi de stînga) la legislativele italiene.

De altfel Matteo Salvini, noul ministru de interne al Italiei, nici nu a făcut deplasarea la Luxemburg, avînd alte urgenţe politice la Roma. Dar merită să amintim că el este omul care a promis că va trimite înapoi în ţările lor 500 000 de clandestini. Din punctul său de vedere Italia este pe cale de a deveni "cea mai mare tabără de refugiaţi din Europa", fenomen pe care şeful formaţiunii La Lega, de extrema dreapta, se angajează să-l stopeze. Viziunea sa este împărtăşită şi de alţi lideri politici din Europa centrală şi de răsărit, care consideră drept un fel de insultă propunerea Breuxelles-ului de repartizare a refugiaţilor în mod echitabil în toate ţările Uniunii Europene.

Între ceea ce vrea să facă Matteo Salvini şi realitatea de pe teren există însă o distanţă enormă. Repatrierile rămîn nesemnificative, în raport cu presiunea migratorie. Cotidianul Le Monde consideră chiar că organizarea repatrierii imigranţilor clandestini în ţările lor de origine este practic imposibilă. Imigranţii cărora li se refuzat azilul rămîn în Europa, în condiţii precare, uneori trecînd dintr-o ţară în alta. De notat că mecanismul depunerii dosarelor şi al examinării lor, în cazul candidaţilor la azil, rămîne şi el un măr al discordiei în Europa, deşi statele membre şi-au propus să rezolve problema cu ocazia summit-ului de pe 28 şi 29 iunie de la Bruxelles. Comentatorii avizaţi consideră însă că şi această reuniune va fi sortită eşecului, tot pe fond de diviziuni.

Semnalez în acest context poziţia Franţei, care se apropie de cea a Germaniei, ambele ţări fiind pe aceeaşi lungime de undă cu Bruxelles-ul. În virtutea acestei poziţii "oficiale" candidaţii la azil trebuie să-şi depună cererea în prima ţară în care pun piciorul, dar pot fi acceptate şi excepţii pe fond de criză.

Eşecurile repetate ale europenilor în privinţa politicii migratorii riscă să-i ducă la catastrofă, mai scrie Le Monde. Brexit-ul a fost un avertisment serios. Iar ţările din Europa centrală şi de est care refuză să primească imigranţi vor rămîne pe poziţiile lor, chiar dacă Bruxelles-ul le va sancţiona tăindu-le fondurile europene. Ar mai fi o soluţie, un embrion de soluţie, spun unii experţi, dacă Germania, Franţa, Italia şi Grecia ar forma ele un nucleu capabil să adopte o politică migratorie comună. In aceste patru ţări sunt concentrate de altfel trei sferturi din cererile de azil, mai preci 500 000 de dosare.

Aceste patru ţări ar avea deci interesul să-şi armonizeze primele regulile privind azilul şi să semneze acorduri de repatriere cu ţările de origine ale migranţilor, ţări în marea lor majoritate africane. Cotidianul Le Monde consideră că aceste patru ţări ar putea realiza, în format restrîns, ceea ce Uniunea Europeană nu reuşeşte în formatul 28.