Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aquarius: între disperare şi instrumentalizare mediatică

taly.jpg

Operatiune de salvare în Mediterana, 12 iunie 2018
Operatiune de salvare în Mediterana, 12 iunie 2018
Image source: 
Credit foto: Karpov / SOS Mediterranee/

Cei 630 de migranţi de pe Aquarius au beneficiat la Valencia de o primire la care cu siguranţă nu se aşteptau. Cinci sute de ziarişti se aflau acolo pentru a relata despre eveniment. Două mii de persoane şi-au oferit serviciile pentru a-i primi pe migranţi, printre ele mulţi traducători şi cadre medicale. In două sute de localităţi spaniole primarii s-au oferit să pună la dispoziţia migranţilor spaţii decazare, şi la fel au procedat 800 de particulari. Iar potrivit sondajelor, 85 la sută dintre spanioli s-au arătat favorabili primirii vasului Aquarius. Cum explicăm acest elan de solidaritate al spaniolilor cînd în alte ţări imigranţii suscită teamă?

În această dramă a imigraţiei a intervenit, în primul rînd, elementul mediatic. Timp de nouă zile presa europeană, şi chiar şi cea internaţională, au urmărit secundă cu secundă epopeea vasului, conferind acestui periplu caracterul unui simbol. Cînd presa se amestecă, unele evenimente iau o amploare considerabilă. Este interesant de constatat că pe coastele Andaluziei au ajuns în ultimele zile 1200 de migranţi, cu mai multe ambarcaţiuni. Dar aceste traversări au avut un caracter banal, fără potenţialul spectacular al migranţilor de pe Aquarius. În epoca noastră aflată sub semnul urgenţei mediatice nu toate dramele sunt egale, nu toate tragediile sunt vandabile.

Probabil că e nevoie să mai treacă două sau trei zile pînă cînd comentatorii să îndrăznească să abordeze în spirit critic aspectul mediatic al cazului Aquarius. Deja, pe site-ul publicaţiei Courrier international putem citi următoarele rînduri: „Toate excesele care au însoţit duminică 17 iunie sosirea vasului Aquarius la Valencia, de la circul mediatic la instrumentalizarea politică, crează o senzaţie de impudoare.” Precizez definiţia cuvîntului impudoare, aşa cum apare ea în Dicţionarul explicativ al limbii române: „lipsă de ruşine”.

De fapt, drama acestor migranţi a fost dublu instrumentalizată, mediatic şi politic. Mediile de informare au vîndut o poveste la fel cum Hollywood-ul îşi vinde un blockbuster, iar guvernul socialist de la Madrid condus de Pedro Sanchez şi-a făcut o imensă publicitate.

În urma acestui episod rămîne însă un gust amar. Europa este mai divizată decît oricînd în privinţa chestiunii migratorii. Italia şi Austria încearcă să asocieze şi alte ţări pentru a propune tratarea cererilor de azil în afara continentului european. La Berlin coaliţia guvernamentală traversează noi turbulenţe din cauza fenomenului migratoriu. Spania, chiar dacă în acest moment este aplaudată pentru generozitatea ei, chiar dacă de mai multe ori a dat tonul în Europa legalizînd situaţia a sute de mii de clandestini, rămîne confruntată cu un fenomen complex care ia amploare. Doar de la începutul acestui an, în Andaluzia au sosit peste 7000 de migranţi, cu aproximativ 280 de ambarcaţiuni. Din totalul noilor veniţi 1350 sunt copii. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fenomenul migratoriu în Andaluzia s-a dublat.

În spatele acestor cifre se află disperarea unor populaţii africane şi asiatice, dar şi o redutabilă industrie a traficului de fiinţe umane, de adulţi şi de copii. De altfel guvernul local din Andaluzia a fost mai puţin elogios faţă de decizia Madridului în privinţa vasului Aquarius şi reaminteşte că Europa are nevoie de o politică şi de o strategie coerente în privinţa imigraţiei.

În Franţa, salutînd decizia socialiştilor spanioli, presa subliniază (de exemplu Libération) că migranţii de pe Aquarius vor intra curînd într-o nouă fază de angoasă: ei vor trebui să-şi depună cereri regulamentare de azil. Ori, se ştie deja că numai 2 la sută dintre candidaţi sunt cu adevărat acceptaţi. Gestul umanitar al Madridului nu atenuează cu nimic nici angoasa mai veche a Uniunii Europene, şi anume aceea că alţi mii şi mii de candidaţi la exod din Africa vor fi incitaţi să-şi încerce norocul pentru a trece în Europa.

Într-un articol publicat în Le Figaro, sociologul Philippe D’Iribarne explică în ce constă dilema europenilor atunci cînd vine vorba de imigraţie. Unii europeni văd în străinul care ajunge pe vechiul continent un om care are nevoie urgentă de ajutor, de unde obligaţia morală de a i se acorda azil. Alţi europeni văd însă în acest străin un viitor membru al unei comunităţi care crează deja o contra-cultură în Europa, şi care îşi propune să controleze o parte din teritoriul european, ca un cuceritor. Citez din articolul lui Philippe D’Iribarne: „Fiecare tabără o denunţă pe cealaltă: cei din prima îi tratează pe ceilalţi de xenofobi, iar cei din a doua îi tratează pe primii de naivi.”

Pe lîngă dramele imigranţilor, Europa traversează o dramă morală, drama unei diviziuni pentru moment ireconciliabile în privinţa imigraţiei.  

 

 

509