Erdogan „hiper-preşedinte”

„Turcia a dat o lecţie de democraţie lumii”, a declarat Erdogan la Ankara după încheierea votului şi publicarea primelor rezultate parţiale. Si într-un fel trebuie recunoscut că Recep Tayyip Erdogan a fost ales în mod democratic să conduc din nou Turcia, în fruntea căreia poate rămîne pînă în 2028, în virtutea noilor mecanisme care îi permit să se prezinte din nou la scrutinul prezidenţial.

In vîrstă de 64 de ani, numit deseori „Sultanul”, Erdogan este în mod evident cel mai puternic şef pe care la avut Turcia de la fondarea republicii, de către Mustafa Kemal, în contextul primul război mondial. De 15 ani el a transformat Turcia, pe de o parte provocînd un miracol economic, pe de altă parte procedînd la reislamizarea societăţii. In spatele „lecţiei de democraţie” evocată de Erdogan se află însă o enormă maşină represivă care îi controlează pe opozanţi pe şi pe jurnalişti, ca să nu mai vorbim de epurările enorme efectuate după tentativa ratată de lovitură de stat din iulie 2016.

El este în prezent preşedintele puternic al unei ţări divizate, în care şi miracolul economic dă semne de oboseală. În ciuda victoriei sale evidente, Erdogan va trebui să se alieze cu dreapta naţionalistă, care a obţinut 11 la sută din voturi la alegerile legislative. Preşedintele Erdogan va putea însă, în virtutea schimbărilor constituţionale aprobate tot în mod democratic de turci, să guverneze prin decrete. Parlamentul nu mai are misiunea de a aproba compoziţia guvernului şi nici să-i chestioneze pe miniştri în legătură cu acţiunile lor. Erdogan este cel care îşi va numit de fapt oamenii în guvern, care îi va numi pe vice-preşedinţi şi pe înalţii funcţionari, precum şi 50 la sută dintre judecătorii Curţii Constituţionale. In mod democratic deci Turcia intră într-o fază de autocraţie, ceea ce suscită temeri serioase în Europa.

Un raport al OSCE-ului (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) precum şi al Consiliului Europei pune în lumină absenţa „oportunităţilor egale” pentru candidaţii care au participat la scrutin. „Mediile de informare şi audiovizualul public nu au oferit alegătorilor informaţii echilibrate privind diferiţii candidaţi”, se arată în documentul dat publicităţii de OSCE.

Ceea ce nu înseamnă că Erdogan nu începe să primească felicitări din multiple direcţii. Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis o primă telegramă de felicitare şi apoi s-a întreţinut şi la telefon cu omologul său turc, în care vede „o mare autoritate politică”. Rusia este principalul aliat al Turciei în prezent, aliat poate chiar mai important decît Iranul, într-un context regional în care trei nostalgii imperiale îşi agită tentaculele: cea ţaristă, cea otomană şi cea persană.

In ciuda faptului că Turcia rămîne membră a Alianţei Atlantice, Ankara este mai degrabă într-o relaţie de ruptură cu Occidentul şi mai ales cu Uniunea Europeană care a refuzat să-i deschidă porţile integrării.