Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (137) : Un spectre hante l’Europe, urmarea urmării

enfer_et_fantome_asie_affiche.jpg

Image source: 
Credit foto: Musée Quai Branly

În peisajul muzeelor pariziene, extrem de bogat în propuneri, există unul care se impune din ce în ce mai mult prin caracterul său insolit, chiar suprinzător. El se numeşte "Muzeul artelor primare", iar expoziţiile sale periodice sunt adevărate revelaţii. Scriitorul Virgil Tănase ne evocă impresiile unui astfel de pelerinaj, la acest muzeu găzduind, pînă pe 15 iulie, imageria unor "infernuri şi fantome" asiatice.  

Une qualité indéniable de la France est la curiosité ca și cum s-ar ști dintotdeauna că, în cultură, diferențele sunt hrănitoare. Iar Parisul se slujește de faima et des moyens, encore importants, dont dispose une grande capitale pour offrir à l’étonnement public les plus surprenantes inventions de l’esprit venus du monde entier. Pentru cei mai mulți, acestea rămân simple curiozități. Pentru alții însă sunt un prilej, deși cel mai adesea nedeslușit, de a-ți percepe propria identitate prin deosebirile fundamentale cu alte culturi – și poate că nu există un mijloc mai radical de a lupta împotriva otrăvii mortale pe care o răspândește mondializarea economică decât de a opune lipsei de miros a banului les parfums puissants et impossibles à confondre que dégagent nos civilisations.

D’autres enfin, moins nombreux, trouvent dans ces altérités des nourritures pour leurs propres créations artistiques d’une vigueur telle que ces « influences » loin de les ternir fac să apară sub o lumină și mai vie, mai neașteptată și deci mai sezisantă, tradiția din care s-au născut. Ce-ar fi ceea ce istoria artei numește L’Ecole de Paris fără „arta neagră” ? Și ce ar fi teatrul european de azi dacă Artaud n-ar fi descoperit datorită teatrului balinez prezentat în cadrul Expoziției universale de la Paris din 1931 că arta spectacolului este o artă a semnului.

Je ne sais pas si l’exposition qui nous est présentée aujourd’hui par le Musée du quai Branly aura un tel impact mais il ne fait pas de doute qu’elle est une des plus impressionnantes des dernières années. Certes, le propos semble risqué lorsqu’à quelques encablures, la Muzeul Luxembourg, o expoziție dedicată unuia dintre cei mai importanți pictori ai Renașterii italiene, Tintoretto, ne reamintește că în muzeele pariziene se află atâtea din capodoperele artei noastre, cea pornită din antichitatea greacă și ridicată pe culmi pe care aproape că nu le putem cuprinde cu mintea.

Tocmai ! C’est ce qui me fait croire que le Musée du quai Branly, dédié aux arts d’Asie, d’Afrique et des Amériques, nous est tellement utile. Ce que le Louvre, Orsay, L’Orangerie, Cluny, ou les petits musées tels Jacquemart-André ou Marmottan nous offrent c’est un miroir – cum să vă spun ? cultura nu e ceva care se privește ci o sevă care urcă în fiecare dintre noi, ea e însăși carnea noastră. Că vrem sau nu, c-o știm sau nu, qu’on en fait bon ou mauvais usage, qu’elle nous écrase ou nous exalte, civilizația care se întinde de la secția de antichități a Louvrului la atelierul lui Brâncuși de la Beaubourg e în noi. Muzeul de pe Quai Branly e o altă înfățișare, e ceea ce nu suntem și nu vom fi niciodată.

Voilà pourquoi cette exposition intitulée „Enfers et fantômes d’Asie” est tellement étonnante et nourrissante à la fois. L’imaginaire asiatique de l’autre monde diffère tellement du nôtre . Des livres anciens până la benzile desenate de azi, celebrele manga, de la măștile de spectru din teatrului tradițional japonez la filmele cineaștilor moderni care au creat o specie aparte în genul filmelor de groază, de la stampele lui Hokusai la crabii în care sălășluiesc sufletele samurailor înecați ai lui Utagawa Kuniyoshi traversăm zone necunoscute, pe care nu ne lasă să le bănuim nici monștrii mitologiei grecești, nici „Infernul” lui Dante, nici tablourile lui Brueghel sau Bosch, nici „Manuscrisul de la Saragoza” ou, plus récemment, les différents variantes du mythe de Dracula. Les peurs de l’Occident ont besoin d’un minimum de vraisemblance et nos monstres d’aujourd’hui sont ceux des « Dents de la mer » et les tueurs à la tronçonneuse. Nos morts-vivants nous font plutôt rigoler și Hollywood-ul ororii nu ne mai înspăimântă decât prin prostul gust.

Ce n’est pas la sensation que l’on ressent à découvrir dans les salles du Musée du quai Branly la procession flamboyante des vampires sauteurs chinois, sau, pe ecranele unui teatru de umbre femeile-pisică tailandeze, nici imensele, impresionantele spectre ale osândiților la o foame veșnică, alături de minusculii foetuși modelați din lut, ulei sfințit și pulbere de aur care, spune-se, te feresc de duhurile rele...

Una peste alta, nulle part je ne me sens plus européen que dans cette exposition qu’auraient intérêt à recommander à leurs sujets les technocrates de Bruxelles care încearcă să ne dea sentimentul identității noastre cu pasta de dinți Colgate sub licență străină dar fabricată autohton, cu băncile luxemburgheze, avec les commissions européennes qui s’occupent à calibrer les œufs de poule et avec nos formidables équipes de foot qui, lorsqu’elles s’affrontent, c’est toujours le Qatar qui gagne.

Încât, ieșind de la expoziția de la Muzeul de pe Quai Branly, îmi vine, nu știu de ce,

probabil sub impresia atâtor arătări de pe ceea lume ! îmi vine să spun și eu : „O stafie umblă prin Europa”, « Un spectre hante l’Europe… ». Vous connaissez la suite. O urmare care poate că are și ea o urmare.

 

 

Virgil Tǎnase : Cronica bilingvǎ – La chronique bilingue (137)